Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Facerea 37 Bible Online

Facerea 37 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Facerea 37

¹Iacob a locuit în ţara unde trăise ca străin părintele său, în ţara Canaanului.

²Iată istoria urmaşilor lui Iacob. Iosif era de şaptesprezece ani – deci foarte tânăr – când păştea oile împreună cu fraţii săi, cu feciorii Bilhăi şi cu feciorii Zilpei, femeile tatălui său; iar el, Iosif, aducea la cunoştinţa lui Israel, tatăl lor, ceea ce se vorbea rău despre ei.

³Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că el era copilul bătrâneţelor sale, şi-i făcuse o tunică scumpă, cu mâneci lungi[1].

⁴Fraţii lui, văzând că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, au fost cuprinşi de ură şi nu-i puteau vorbi cu prietenie.

⁵Iosif a visat un vis şi l-a povestit fraţilor săi,

⁶zicându-le: „Ascultaţi visul pe care l-am visat:

⁷Se făcea că noi legam snopi în ţarină; şi iată că snopul meu s’a sculat şi stătea drept, şi iată că snopii voştri s’au strâns roată şi i se închinau snopului meu”[2].

⁸Iar fraţii săi i-au zis: „Nu cumva ai să domneşti tu peste noi ca un rege şi-ai să ne stăpâneşti ca un stăpân?”… Şi l-au urât încă şi mai mult, din pricina viselor lui şi din pricina spuselor lui.

⁹Şi el a mai visat un alt vis şi l-a povestit tatălui său şi fraţilor săi, zicând: „Iată, am visat şi un alt vis: Soarele şi luna şi unsprezece stele mi se închinau mie”.

¹⁰A povestit tatălui său şi fraţilor săi, iar tatăl său l-a certat şi i-a zis: „Ce’nseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva eu şi mama ta şi fraţii tăi vom veni şi ne vom închina ţie până la pământ?”…

¹¹Fraţii lui îl invidiau, dar tatăl său punea la inimă spusele.

¹²Acuma, fraţii săi plecaseră să pască oile tatălui lor la Sichem,

¹³şi Israel i-a zis lui Iosif: „Fraţii tăi, nu pasc ei oile la Sichem? Vino să te trimit la ei”. Iar el a zis: „Iată-mă!”

¹⁴Şi i-a zis Israel: „Du-te şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi, ce fac oile, şi să-mi aduci veşti!” Şi l-a trimis din valea Hebronului, iar el s’a dus la Sichem.

¹⁵În timp ce el rătăcea pe câmp, a dat peste el un om; şi omul l-a întrebat: „Ce cauţi?”

¹⁶Iar el a zis: „Pe fraţii mei îi caut. Spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?”

¹⁷Omul i-a zis: „Au plecat de aici, căci i-am auzit spunând: Să mergem la Dotan!” Şi s’a dus Iosif după fraţii săi, şi i-a găsit la Dotan.

¹⁸Ei însă l-au văzut de departe şi, înainte ca el să li se apropie, au uneltit să-l omoare,

¹⁹zicând fiecare către fratele său: „Uite că vine visătorul acela de vise!

²⁰Haideţi dar acum să-l omorâm, să-l aruncăm într’o fântână şi să spunem că l-a mâncat o fiară sălbatică; şi-om vedea noi ce se va alege de visele lui!”…

²¹Ruben însă a auzit şi l-a scos din mâinile lor[3] şi a zis: „Să nu-i ridicăm viaţa!”

²²Şi le-a zis Ruben: „Nu vărsaţi sânge! Aruncaţi-l în fântâna aceea din pustie, dar mâna să n’o ridicaţi asupră-i!” Aceasta, ca să-l scape din mâna lor şi să i-l trimită tatălui său.

²³Şi a fost că de’ndată ce Iosif a sosit la fraţii săi, aceştia l-au despuiat pe Iosif de tunica scumpă, cu mâneci lungi, care era pe el,

²⁴şi l-au luat şi l-au aruncat în fântână; dar fântâna era goală, n’avea apă.

²⁵Apoi s’au aşezat să mănânce[4]. Şi dacă şi-au ridicat privirea, iată că o caravană de Ismaeliţi venea de la Galaad, avându-şi ei cămilele încărcate cu tămâie şi balsam şi smirnă, pe care mergeau să le descarce în Egipt.

²⁶A zis atunci Iuda către fraţii săi: „Ce câştigăm noi dacă ne vom ucide fratele şi-i vom ascunde sângele?

²⁷Haidem să-l vindem acestor Ismaeliţi, aşa încât mâna noastră să nu fie asupră-i; că e fratele nostru şi carnea noastră”. Iar fraţii săi l-au ascultat.

²⁸Şi au trecut nişte oameni madianiţi[5], negustori, şi l-au tras pe Iosif şi l-au scos afară din fântână. Şi l-au vândut pe Iosif cu douăzeci de arginţi Ismaeliţilor, care l-au dus pe Iosif în Egipt.

²⁹Dar dacă Ruben s’a întors la fântână şi nu l-a văzut pe Iosif în groapă, şi-a sfâşiat hainele

³⁰şi, întorcându-se spre fraţii săi, a zis: „Băiatul nu mai este! Iar eu, încotro s’o apuc eu acum?”…

³¹Atunci ei au luat tunica lui Iosif, au înjunghiat un ied şi au muiat tunica în sânge;

³²şi au trimis tunica cea scumpă, cu mâneci lungi, şi i-au adus-o tatălui lor, spunând: „Uite ce-am găsit!, vezi dacă este tunica fiului tău, ori ba!”[6]

³³Iar el a recunoscut-o şi a zis: „Tunica fiului meu!… L-a mâncat o fiară sălbatică…, o fiară l-a sfâşiat pe Iosif!”…

³⁴Atunci Iacob şi-a sfâşiat hainele, şi-a încins coapsele cu sac[7] şi multe zile l-a plâns pe fiul său.

³⁵Şi toţi fiii săi s’au adunat, şi toate fiicele sale, şi au venit să-l mângâie; dar el nu voia să se mângâie, ci zicea: „Plângând mă voi pogorî la fiul meu în locaşul morţilor!”[8] Şi tatăl său îl plângea,

³⁶în timp ce Madianiţii îl vindeau pe Iosif în Egipt lui Putifar, famen[9] al lui Faraon[10] şi mare cămăraş[11].