Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Facerea 41 Bible Online

Facerea 41 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Facerea 41

¹Şi a fost că după doi ani a avut şi Faraon un vis. Se făcea că stătea lângă Râu[1];

²şi iată, din Râu au ieşit şapte vaci, frumoase la vedere şi grase la trup, şi păşteau pe mal.

³Dar din râu au ieşit după ele alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup, şi stăteau pe malul Râului lângă celelalte vaci;

⁴şi vacile cele urâte şi slabe la trup le-au înghiţit pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase. Atunci Faraon s’a trezit.

⁵Apoi iar a adormit şi a avut un al doilea vis: Iată că şapte spice de grâu, pline şi frumoase, creşteau dintr’un singur pai;

⁶dar iată că după ele s’au ivit alte şapte spice, subţiri şi pălite de vântul de răsărit;

⁷şi cele şapte spice subţiri şi pălite le-au înghiţit pe cele şapte spice frumoase şi pline. Atunci s’a trezit Faraon, şi iată că era un vis!

⁸Iar dacă s’a făcut dimineaţă, sufletul i s’a tulburat; şi a trimis să-i cheme pe toţi magii Egiptului şi pe toţi înţelepţii lui; şi le-a povestit Faraon visul, dar nu era cine să i-l tâlcuiască lui Faraon.

⁹Atunci marele paharnic a prins a-i grăi lui Faraon şi i-a zis: „Astăzi îmi aduc aminte de păcatul meu[2].

¹⁰S’a mâniat odată Faraon pe dregătorii săi şi ne-a pus sub pază în casa căpeteniei gărzii, pe mine şi pe marele pitar.

¹¹Amândoi am visat atunci câte un vis în aceeaşi noapte – şi eu, şi el –, fiecare având un vis cu însemnare deosebită.

¹²Era cu noi acolo un tânăr evreu, un rob al căpeteniei gărzii; şi dacă i le-am spus, el ni le-a tâlcuit.

¹³Şi cum ne-a tâlcuit el, aşa s’a şi întâmplat: eu am fost din nou aşezat în dregătoria mea, iar acela a fost spânzurat”.

¹⁴Atunci a trimis Faraon şi l-a chemat pe Iosif. Şi de’ndată l-au scos din temniţă, l-au tuns, i-au dat haine curate, şi aşa a venit la Faraon.

¹⁵Iar Faraon i-a zis lui Iosif: „Am avut un vis, dar nu-i cine să mi-l tâlcuiască. Eu însă am aflat spunându-se despre tine că numa’ ce auzi visele, le şi tâlcuieşti”.

¹⁶Iosif i-a răspuns lui Faraon, zicându-i: „Nu eu, ci Dumnezeu îi va da lui Faraon un răspuns mântuitor”.

¹⁷Faraon i-a grăit apoi lui Iosif, zicându-i: „Iată că’n visul meu stăteam pe malul Râului;

¹⁸şi iată că din Râu au ieşit şapte vaci grase la trup şi frumoase la vedere şi păşteau pe mal;

¹⁹şi iată că după ele au ieşit alte şapte vaci, rele şi urâte la vedere şi slabe la trup, de-o urâţenie cum eu n’am văzut în toată ţara Egiptului;

²⁰iar cele şapte vaci urâte şi slabe le-au înghiţit pe cele şapte vaci dintâi, frumoase şi grase,

²¹şi măcar că ăacesteaî intraseră cu totu’n pântecele lor, nu se cunoştea că le intraseră’n pântece: erau tot atât de urâte la vedere ca şi la’nceput. Şi dacă m’am trezit, am adormit din nou.

²²Şi’n visul meu am văzut cum dintr’un singur pai au ieşit şapte spice pline şi frumoase.

²³Şi după ele au ieşit alte şapte spice, subţiri şi pălite de vântul de răsărit;

²⁴şi cele şapte spice subţiri şi pălite le-au înghiţit pe cele şapte spice frumoase şi pline. Le-am spus pe acestea magilor, dar nimeni n’a fost să mi le tâlcuiască”.

²⁵I-a zis Iosif lui Faraon: „Visul lui Faraon este unul: Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ceea ce va să facă.

²⁶Cele şapte vaci frumoase sunt şapte ani, cele şapte spice frumoase sunt şapte ani: visul lui Faraon este unul.

²⁷Cele şapte vaci urâte şi slabe, care au ieşit după ele, sunt şapte ani; cele şapte spice subţiri şi pălite de vântul de răsărit sunt şapte ani: vor fi şapte ani de foamete.

²⁸Acesta-i cuvântul pe care i l-am spus lui Faraon: Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ceea ce va să facă.

²⁹Iată, vin şapte ani de mare belşug în tot pământul Egiptului.

³⁰După ei vor veni şapte ani de foamete; uitat va fi tot belşugul în ţara Egiptului, foametea va secătui ţara,

³¹iar belşugul nu va mai fi cunoscut în ţară din pricina foametei de după el, că va fi foarte grea.

³²Şi dacă visul i s’a arătat lui Faraon de două ori, e pentru că Dumnezeu Şi-a hotărât cuvântul şi Se grăbeşte să-l plinească.

³³Şi acum, să aleagă Faraon un bărbat priceput şi înţelept şi să-l aşeze peste toată ţara Egiptului.

³⁴Aceasta să facă Faraon, şi să aşeze ispravnici[3] peste ţară, pentru ca’n cei şapte ani de belşug să adune a cincea parte din strânsura[4] Egiptului.

³⁵Să adune ei toate bucatele celor şapte ani buni care vin şi să dea grâul pe mâna lui Faraon, iar bucatele să fie puse sub pază prin cetăţi;

³⁶aceste bucate vor fi rezerva ţării pentru cei şapte ani de foamete ce vor veni în ţara Egiptului, şi astfel ţara nu va pieri de foame”.

³⁷Aceste cuvinte au plăcut lui Faraon şi tuturor dregătorilor săi.

³⁸Şi le-a zis Faraon tuturor dregătorilor săi: „Am mai găsi noi oare un om ca el, în care să fie duhul lui Dumnezeu?”[5]

³⁹Apoi a zis Faraon către Iosif: „De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit ţie toate acestea, om mai înţelept şi mai priceput decât tine nu se află.

⁴⁰Tu să fii dar în fruntea casei mele[6]. Tot poporul meu se va supune poruncii tale, iar eu numai prin tronul meu voi fi mai mare decât tine!”

⁴¹I-a zis Faraon lui Iosif: „Iată, eu te pun astăzi peste toată ţara Egiptului!”,

⁴²şi şi-a scos Faraon inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif, l-a îmbrăcat în haină de vison, i-a pus la gât colan de aur,

⁴³şi a făcut să fie purtat în cea de a doua sa trăsură, şi crainicul striga înainte-i: „Abrek!”[7] Şi’n felul acesta l-a pus peste toată ţara Egiptului.

⁴⁴Apoi Faraon a zis către Iosif: „Eu sunt Faraon! În toată ţara Egiptului nimeni nu-şi va mişca mâna sau piciorul fără’ncuviinţarea ta!”

⁴⁵Şi l-a numit Faraon pe Iosif cu numele de Ţafnat-Paneah[8] şi i-a dat-o de soţie pe Asineta, fiica lui Poti-Fera[9], marele preot din Iliopolis[10].

⁴⁶Iosif era de treizeci de ani când s’a înfăţişat înaintea lui Faraon, regele Egiptului. Ieşind apoi Iosif de la faţa lui Faraon, a cutreierat toată ţara Egiptului.

⁴⁷Şi’n cei şapte ani de belşug a rodit pământul cu mare rodnicie.

⁴⁸Iar el a adunat toate bucatele celor şapte ani care-au fost cu belşug în ţara Egiptului şi le-a pus prin cetăţi, în fiecare cetate punând strânsura câmpurilor dimprejur.

⁴⁹A strâns Iosif grâu îmbelşugat ca nisipul mării, până ce nu l-au mai putut socoti, de mult ce era.

⁵⁰Înainte însă de a fi sosit cei şapte ani de foamete, lui Iosif i s’au născut doi fii, aduşi pe lume de Asineta, fata lui Poti-Fera, preotul din Iliopolis.

⁵¹Celui întâi-născut i-a pus Iosif numele Manase, „pentru că [şi-a zis el] m’a făcut Dumnezeu să-mi uit toate necazurile şi toată casa tatălui meu”;

⁵²iar celuilalt i-a pus numele Efraim, „pentru că [şi-a zis el] Dumnezeu m’a făcut roditor în pământul suferinţei mele”.

⁵³Iar după ce au trecut cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului,

⁵⁴au prins a veni cei şapte ani de foamete, după cum spusese Iosif. Foamete s’a făcut atunci în toate ţările, dar în toată ţara Egiptului era pâine.

⁵⁵Când însă a flămânzit şi toată ţara Egiptului, atunci poporul a strigat la Faraon să-i dea pâine, dar Faraon a zis către toţi Egiptenii: „Duceţi-vă la Iosif; ce vă va spune el, aceea faceţi!”

⁵⁶Şi dacă foametea s’a’ntins pe tot cuprinsul ţării, a deschis Iosif toate grânarele şi vindea pâine tuturor Egiptenilor.

⁵⁷Dar toate ţările veneau în Egipt să cumpere pâine de la Iosif, căci foametea se înstăpânise’n tot pământul.