Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Facerea 42 Bible Online

Facerea 42 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Facerea 42

¹Aflând Iacob că este grâu în Egipt, a zis către fiii săi: „Ce vă uitaţi unul la altul?

²Iată, am auzit că este grâu în Egipt. Coborâţi-vă[1] acolo şi cumpăraţi ceva bucate, ca să ne ţinem în viaţă şi să nu murim”.

³Atunci fraţii lui Iosif, zece din ei, s’au coborât să cumpere grâu din Egipt;

⁴dar pe Veniamin, fratele lui Iosif, nu l-a trimis Iacob cu fraţii săi, pentru că-şi zicea: „Nu cumva să i se întâmple ceva rău!”

⁵Au venit deci fiii lui Israel să cumpere şi ei printre alţii care veneau, căci foametea bântuia şi’n pământul Canaanului.

⁶Iar Iosif era căpetenie peste ţară; tot el era cel ce vindea la tot poporul ţării. Şi dac’au sosit şi fraţii lui Iosif, i s’au închinat până la pământ.

⁷De’ndată ce Iosif şi-a văzut fraţii, i-a recunoscut, dar s’a prefăcut a le fi străin şi le-a grăit aspru, zicând: „Voi, de unde-aţi venit?” Iar ei au zis: „Din ţara Canaanului, să cumpărăm bucate”.

⁸Aşa că Iosif i-a recunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au recunoscut.

⁹Atunci Iosif şi-a adus aminte de visele pe care le visase despre ei şi le-a zis: „Voi sunteţi spioni. De-aia aţi venit, să puneţi ochii pe punctele slabe ale ţării!”

¹⁰Ei au zis: „Nu, domnul nostru! Robii tăi au venit să cumpere bucate.

¹¹Noi suntem toţi feciorii unui singur om, suntem oameni cinstiţi, robii tăi nu sunt spioni…”.

¹²Iar el le-a zis: „Nu!: să luaţi la ochi punctele slabe ale ţării, de-aia aţi venit!…”.

¹³Ei au zis: „Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi în ţara Canaanului, cel mai mic e acum împreună cu tatăl nostru, iar unul nu mai este”[2].

¹⁴Dar Iosif le-a zis: „E’ntocmai cum v’am spus eu când am zis că sunteţi spioni.

¹⁵Veţi fi însă puşi la’ncercare: Pe viaţa lui Faraon[3], nu veţi pleca din locul acesta decât numai dacă fratele vostru cel mai mic va veni aici.

¹⁶Trimiteţi pe unul din voi să-l aducă pe fratele vostru; voi însă rămâneţi la popreală până ce se va dovedi dacă spusele voastre sunt adevărate ori ba; de nu[4], pe viaţa lui Faraon: sunteţi într’adevăr spioni”.

¹⁷Şi i-a pus sub pază vreme de trei zile.

¹⁸Iar a treia zi le-a zis: „Faceţi asta, şi veţi fi vii – căci eu mă tem de Dumnezeu –:[5]

¹⁹De sunteţi oameni paşnici, unul dintre voi[6] să rămână la popreală’n închisoare, iar voi mergeţi şi duceţi grâul pe care l-aţi cumpărat

²⁰şi să mi-l aduceţi pe fratele vostru cel mai mic; atunci vor fi spusele voastre vrednice de crezare şi nu veţi muri”. Iar ei au făcut aşa.

²¹Şi ziceau unii către alţii: „Vai nouă, că’ntr’adevăr am păcătuit împotriva fratelui nostru! căci am văzut cum se zbuciuma sufletu’n el când se ruga de noi, dar noi nu l-am auzit; iată de ce-a venit peste noi această urgie!”

²²Atunci răspunzând Ruben, le-a zis: „Nu v’am spus eu vouă să nu vă faceţi păcat împotriva băiatului? Dar voi nu m’aţi ascultat, şi iată că sângele lui cere răzbunare”.

²³Ei însă nu ştiau că Iosif înţelege, pentru că el vorbise cu ei prin tălmaci[7].

²⁴Atunci Iosif s’a’ndepărtat de ei şi a plâns. Apoi a venit din nou la ei şi le-a vorbit; şi l-a luat dintre ei pe Simeon şi l-a legat în faţa ochilor lor.

²⁵După aceea a poruncit Iosif să li se umple sacii cu grâu, argintul fiecăruia să i se pună în sacul său, şi să li se dea merinde pentru drum. Şi li s’a făcut întocmai.

²⁶Şi punându-şi ei grâul pe asini, au plecat de acolo.

²⁷Dar când unul din ei şi-a dezlegat sacul ca să-şi hrănească asinii la locul de popas, şi-a văzut argintul în gura sacului

²⁸şi a zis către fraţii săi: „Mi s’a înapoiat argintul, iată-l în sacul meu!”… Atunci le-a pierit inima, şi cu spaimă ziceau unul către altul: „Ce-a făcut oare Dumnezeu cu noi?”…

²⁹Iar dacă au venit la Iacob, tatăl lor, în ţara Canaanului, i-au povestit toate câte li se întâmplaseră, zicând:

³⁰„Omul care-i stăpân peste ţara aceea ne-a vorbit cu asprime şi ne-a pus sub pază, ca şi cum noi ne-am fi dus să-i spionăm pământul.

³¹Dar noi i-am spus: Suntem oameni paşnici, nu suntem spioni;

³²noi suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi părinte; e unul care nu mai este, iar cel mai mic este acum împreună cu tatăl nostru în ţara Canaanului…

³³Însă omul care-i stăpân peste ţara aceea ne-a zis: Iată cum voi cunoaşte eu că sunteţi paşnici: Lăsaţi aici la mine pe unul din fraţi, luaţi-vă grâul pe care l-aţi cumpărat pentru familia voastră, şi duceţi-vă;

³⁴dar să-l aduceţi la mine pe fratele vostru cel mai mic, şi atunci voi cunoaşte că nu sunteţi spioni, că sunteţi oameni paşnici; pe fratele vostru[8] vi-l voi da îndărăt, iar voi veţi putea să cutreieraţi ţara pentru negoţ”.

³⁵Dar când ei şi-au deşertat sacii, iată că’n sacul fiecăruia era punga cu argintul său; şi dac’au văzut, ei şi tatăl lor, pungile cu argintul lor, au fost cuprinşi de spaimă.

³⁶Şi le-a zis Iacob, tatăl lor: „M’aţi lăsat fără copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, şi-acum vreţi să mi-l luaţi pe Veniamin! Pe mine cade totul…”.

³⁷Dar Ruben i-a grăit tatălui său, zicând: „Dă-mi-l mie în seamă, şi eu ţi-l voi aduce înapoi; dacă nu ţi-l voi aduce, să-i omori pe cei doi feciori ai mei!”

³⁸Dar el a zis: „Nu! Fiul meu nu se va coborî cu voi [în Egipt], pentru că fratele lui a murit şi doar el a rămas[9]. Dacă i se întâmplă vreun rău pe calea’n care-aveţi a merge, atunci cu’ntristare îmi veţi pogorî cărunteţile în locaşul morţilor”[10].