Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Facerea 44 Bible Online

Facerea 44 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Facerea 44

¹Iosif i-a dat poruncă iconomului casei sale, zicându-i: „Umple sacii acestor oameni cu bucate cât vor putea duce, iar argintul fiecăruia să i-l pui în gura sacului.

²Iar cupa mea, cupa de argint, s’o pui în sacul celui mai tânăr, laolaltă cu banii lui pentru grâu”. Şi a făcut acela după cuvântul lui Iosif, după cum îi spusese el.

³Iar dimineaţa, în revărsatul zorilor, le-au dat drumul oamenilor şi asinilor lor.

⁴Dar după ce-au ieşit ei din cetate, iată că nu erau departe când Iosif a zis către iconomul casei sale: „Scoală şi fugi după oamenii aceia şi, când îi ajungi, să le zici: De ce mi-aţi răsplătit voi binele cu răul?

⁵de ce mi-aţi furat cupa de argint? nu este ea aceea din care bea stăpânul meu şi’n care ghiceşte[1]? Rău aţi făcut ce-aţi făcut!”

⁶Şi dacă i-a ajuns, le-a spus cuvintele acestea.

⁷Iar ei au răspuns: „De ce grăieşte domnul astfel de cuvinte? Departe de robii tăi să fi făcut o astfel de faptă.

⁸De vreme ce şi argintul pe care l-am găsit în gura sacilor noştri ţi l-am adus îndărăt tocmai din ţara Canaanului, cum era să furăm din casa stăpânului tău argint sau aur?

⁹Acela dintre robii tăi la care se va găsi cupa, acela să moară!, iar noi vom fi robii domnului nostru”.

¹⁰El a zis: „Începând din această clipă, aşa să fie cum aţi spus: acela la care se va găsi cupa, acela va fi robul meu; iar voi, voi veţi fi fără vină”.

¹¹Atunci ei s’au grăbit, fiecare, să-şi dea sacul jos, şi fiecare şi-a dezlegat sacul.

¹²Iar acela a căutat, începând cu cel mai vârstnic şi isprăvind cu cel mai tânăr; şi cupa a fost găsită în sacul lui Veniamin.

¹³Atunci ei şi-au sfâşiat hainele[2], şi-a pus fiecare sacul pe asin şi s’au întors în cetate.

¹⁴Iuda şi fraţii săi au intrat la Iosif, care era încă acolo, şi i-au căzut cu faţa la pământ;

¹⁵iar Iosif le-a zis: „De ce-aţi făcut voi o faptă ca aceasta? Oare n’aţi ştiut că un om ca mine poate ghici?”

¹⁶A zis Iuda: „Ce să-i răspundem noi domnului nostru? ce să zicem? cu ce să ne dezvinovăţim?… Dumnezeu este Cel ce a descoperit greşeala[3] robilor tăi… Iată, acum suntem robii domnului nostru, atât noi cât şi acela la care s’a găsit cupa”.

¹⁷Iosif însă le-a zis: „Nu, departe de mine să fac aşa ceva! Rob îmi va fi acela la care s’a găsit cupa; cât despre voi, duceţi-vă cu pace la tatăl vostru”.

¹⁸Atunci Iuda s’a apropiat de el şi i-a zis:[4] „Rogu-mă, doamne!, îngăduie-i robului tău să spună o vorbă’nainte-ţi fără ca mânia ta să se-aprindă’mpotriva robului tău, căci tu eşti ca şi Faraon.

¹⁹Doamne, tu i-ai întrebat pe robii tăi, zicându-le: – Aveţi voi tată sau frate?

²⁰Iar noi i-am spus domnului nostru: – Avem tată bătrân, cu un fiu mai mic, copilul bătrâneţelor sale; fratele acestuia a murit şi numai el a rămas de la mama sa, şi tatăl său îl iubeşte.

²¹Iar tu ai zis către robii tăi: – Aduce-ţi-l pe acela la mine, ca să-l învăluie ochii mei![5]

²²Atunci noi i-am spus domnului nostru: – Băiatul nu-şi poate părăsi tatăl; dacă şi-ar părăsi el pe tatăl său, acesta ar muri.

²³Tu însă ai zis către robii tăi: – Dacă nu va veni cu voi fratele vostru cel mai mic, la mine nu veţi mai ajunge!…

²⁴Şi a fost că dacă ne-am întors noi la robul tău, tatăl nostru, i-am povestit vorbele domnului meu.

²⁵Iar când tatăl nostru ne-a zis: – Duceţi-vă încă o dată de mai cumpăraţi ceva bucate!,

²⁶noi i-am răspuns: – Nu ne mai putem duce; dacă însă fratele nostru cel mai mic e cu noi, atunci ne ducem, fiindcă nu mai putem să vedem faţa acelui om dacă nu va veni cu noi şi fratele nostru cel mai mic.

²⁷Atunci robul tău, tatăl nostru, ne-a zis: – Voi ştiţi că femeia mea mi-a născut doi fii;

²⁸unul s’a dus de la mine, şi eu am zis: De bună seamă, a fost sfâşiat!… Şi nu l-am mai văzut până’n ziua de azi.

²⁹Aşadar, dacă şi pe acesta-l veţi lua de dinaintea feţei mele şi i se va întâmpla lui ceva rău pe drum, atunci cu întristare îmi veţi pogorî cărunteţile în locaşul morţilor…

³⁰Şi acum, dacă eu mă voi întoarce la robul tău, tatăl nostru, fără să fie cu noi băiatul de al cărui suflet e legat sufletul său,

³¹atunci, de’ndată ce va vedea că băiatul nu-i cu noi, el va muri, iar robii tăi cu’ntristare vor pogorî cărunteţile robului tău, părintele nostru, în locaşul morţilor.

³²Or, tocmai eu, robul tău, eu l-am luat pe băiat de la părintele nostru şi am zis: – Dacă nu ţi-l voi aduce şi nu-l voi pune în faţa ochilor tăi, vinovat să fiu eu faţă de părintele meu în toate zilele vieţii mele…

³³Acum, aşadar, să rămână robul tău, în locul băiatului, rob la domnul meu, iar băiatul să se ducă împreună cu fraţii săi.

³⁴Fiindcă eu, cum mă voi duce eu la părintele nostru fără ca băiatul să fie cu noi? Nu, nu vreau să văd nefericirea ce s’ar năpusti asupra părintelui meu!”