Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Facerea 47 Bible Online

Facerea 47 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Facerea 47

¹Iosif s’a dus de l-a vestit pe Faraon, zicând: „Tatăl meu şi fraţii mei, cu turmele, cu cirezile şi cu toate ale lor, au venit din ţara Canaanului şi iată-i în ţinutul Goşen”.

²Dintre fraţii săi el luase cinci şi i-a înfăţişat lui Faraon.

³Iar Faraon a zis către fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi voi?” Şi ei i-au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt păstori de oi, cum au fost şi părinţii noştri”.

⁴Şi i-au mai zis lui Faraon: „Am venit să ne adăpostim[1] în ţară pentru că nu se mai găseşte păşune pentru vitele robilor tăi, căci foamete mare bântuie’n ţara Canaanului. Fie-le acum robilor tăi să se aşeze în ţinutul Goşen”[2].

⁵(a) Iar Faraon a zis către Iosif: „Să se aşeze’n ţinutul Goşen! Iar dacă tu ştii că printre ei se află oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele”. (b) Iacob şi fiii săi au venit la Iosif în Egipt. Iar Faraon, regele Egiptului, a aflat. Şi a zis Faraon către Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine.

⁶Iată, pământul Egiptului îţi stă’nainte: aşează-i pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cel mai bun loc din ţară!”

⁷Iosif l-a adus înlăuntru pe Iacob, tatăl său, şi i l-a înfăţişat lui Faraon. Iar Iacob l-a binecuvântat[3] pe Faraon.

⁸A zis Faraon către Iacob: „Câte sunt zilele anilor vieţii tale?”

⁹Iacob i-a zis lui Faraon: „Zilele anilor vieţii mele de pribegie sunt o sută treizeci de ani. Scurte şi rele, zilele anilor vieţii mele n’au ajuns zilele anilor de viaţă ai părinţilor mei în zilele lor de pribegie”.

¹⁰Şi dacă l-a binecuvântat Iacob pe Faraon, a ieşit de la el.

¹¹Iosif dar i-a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi şi le-a dat moşie[4] în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în pământul lui Ramses, aşa cum îi poruncise Faraon.

¹²Şi Iosif îi hrănea pe tatăl său şi pe fraţii săi şi toată casa tatălui său, dându-le tuturor după numărul celor ce ţineau de ei.

¹³În toată ţara însă nu mai era pâine, căci tare mult se’nteţise foametea. Ţara Egiptului şi ţara Canaanului se istoviseră de foame.

¹⁴Tot argintul ce se afla în ţara Egiptului şi’n ţara Canaanului l-a adunat Iosif pentru grâul pe care-l cumpărau; şi a adus Iosif tot argintul în casa lui Faraon.

¹⁵Când cei din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului şi-au cheltuit toţi banii, Egiptenii au venit toţi la Iosif şi au zis: „Dă-ne pâine! De ce trebuie să murim noi sub ochii tăi pentru că nu mai avem bani?”

¹⁶Iar Iosif le-a zis: „Dacă vi s’au isprăvit banii, aduceţi-mi vitele, şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre”.

¹⁷Şi ei şi-au adus vitele la Iosif, iar Iosif le-a dat pâine pe cai şi pe turme şi pe cirezi şi pe asini; în anul acela i-a hrănit cu pâine în schimbul tuturor vitelor lor.

¹⁸Iar dacă anul acela a trecut, au venit la el în anul următor şi i-au zis: „Nu vom ascunde de domnul nostru că, de vreme ce banii ni s’au sfârşit iar vitele noastre sunt ale domnului nostru, sub ochii domnului nostru n’au mai rămas decât trupurile şi pământurile noastre.

¹⁹De ce trebuie să murim noi sub ochii tăi, şi noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne pentru pâine, pe noi şi pământurile noastre, iar noi şi pământurile noastre îi vom fi robi lui Faraon. Tu dă-ne sămânţă să semănăm şi să trăim şi să nu murim şi pentru ca ogoarele să nu se părăginească”.

²⁰Astfel a cumpărat Iosif pentru Faraon tot pământul Egiptenilor, întrucât Egiptenii şi-au vândut fiecare pământul său lui Faraon, că-i îmboldea foametea; şi toată ţara a devenit a lui Faraon.

²¹Cât despre popor, şi l-a făcut luişi rob de la un capăt al Egiptului pân’la celălalt.

²²Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat Iosif, căci preoţii îşi aveau mertic[5] rânduit de Faraon şi se hrăneau din merticul pe care li-l dădea Faraon; iată de ce ei nu şi-au vândut pământul.

²³Zis-a Iosif către toţi Egiptenii: „Iată, eu v’am cumpărat astăzi pentru Faraon, pe voi şi pământul vostru. Luaţi-vă sămânţă şi semănaţi pământul.

²⁴Iar la seceriş să daţi a cincea parte lui Faraon, iar patru părţi să vă rămână vouă pentru semănatul ogoarelor, pentru hrana voastră şi a celor ce sunt în casele voastre şi pentru hrana copiilor voştri”.

²⁵Iar ei au zis: „Tu ne-ai ţinut în viaţă: Să aflăm noi milă’n ochii domnului nostru şi să-i fim robi lui Faraon!”

²⁶Şi din aceasta a făcut Iosif o rânduială care dăinuie până astăzi în ţara Egiptului: a cincea parte să i se dea lui Faraon; scutit era doar pământul preoţilor, care nu era al lui Faraon.

²⁷Astfel s’a aşezat Israel în ţara Egiptului, în ţinutul Goşen; şi s’au înstăpânit în el şi-au tot crescut şi foarte s’au înmulţit.

²⁸Iacob a trăit în ţara Egiptului şaptesprezece ani; aşa că zilele lui Iacob, anii vieţii sale au fost o sută patruzeci şi şapte.

²⁹Şi dacă i s’a apropiat lui Israel vremea să moară, l-a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis: „De-am aflat eu har în ochii tăi, pune-ţi mâna sub coapsa mea spre mărturie de’ndurare şi credincioşie faţă de mine: să nu mă’ngropi în Egipt,

³⁰ci fă-mă să dorm împreună cu părinţii mei; scoate-mă din Egipt şi’ngroapă-mă în mormântul lor!” Iar el a zis: „Voi face după cum ai spus!”

³¹Dar [Iacob] a zis: „Jură-mi!” Şi i s’a jurat. Şi Israel s’a închinat rezemându-se pe vârful toiagului[6].