Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 2 Regi 3 Bible Online

2 Regi 3 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

2 Regi 3

¹Îndelungată vreme a fost război între casa lui Saul şi casa lui David; dar casa lui David înainta şi se întărea, în timp ce casa lui Saul scădea şi slăbea.

²Lui David i s’au născut în Hebron şase fii. Întâiul-născut a fost Amnon, din Ahinoam Izreeliteanca;

³al doilea a fost Chileab, din Abigail Carmelita, fosta soţie a lui Nabal; al treilea a fost Abesalom, fiul Maacăi, fiica lui Talmai, regele Gheşurului;

⁴al patrulea a fost Adonia, fiul Haghitei; al cincilea a fost Şefatia, fiul Abitalei;

⁵iar al şaselea a fost Itream, din Egla, femeia lui David. Aceştia i s’au născut lui David în Hebron.

⁶Şi a fost că’n vremea războiului dintre casa lui Saul şi casa lui David, stăpânitor peste casa lui Saul era Abner.

⁷Saul avusese o ţiitoare cu numele Riţpa, fiica lui Aia. Abner a intrat la ea, dar Işboşet, fiul lui Saul, a zis către Abner: „De ce ai intrat la ţiitoarea tatălui meu?”[1]

⁸Atunci Abner s’a mâniat cumplit pe Işboşet din pricina acestei întrebări. Şi i-a zis Abner: „Ce sunt eu?: cap de câine? Am făcut azi bunătate cu casa lui Saul, tatăl tău, şi cu fraţii şi prietenii săi, şi n’am vrut să mă duc la casa lui David, iar tu mă socoteşti acum nelegiuit pentru o muiere?

⁹Aşa să-i facă Dumnezeu lui Abner – ba încă şi mai mult: aşa cum Domnul i S’a jurat lui David[2], întocmai voi face eu astăzi pentru el:

¹⁰să ia regatul de la casa lui Saul şi să ridice tronul lui David peste Israel şi peste Iuda, de la Dan până la Beer-Şeba”.

¹¹Iar Işboşet n’a mai îndrăznit să-i răspundă ceva lui Abner, căci se temea de el.

¹²Abner a trimis de îndată soli la David la Hebron, unde se afla el, zicând: „Fă cu mine un legământ; şi, iată, mâna mea este cu tine, ca să întorc la tine toată casa lui Israel!”

¹³Iar David a zis: „Bine, voi face cu tine un legământ, dar îţi cer un lucru; adică: Nu-mi vei vedea faţa dacă nu mi-o vei aduce pe Micol, fiica lui Saul, atunci când vei veni să mi te înfăţişezi”.[3]

¹⁴David a trimis o solie la Işboşet, fiul lui Saul, zicând: „Dă-mi-o pe Micol, soţia mea, pe care am luat-o în schimbul a o sută de prepuţuri filistene”.[4]

¹⁵Atunci Işboşet a trimis şi a luat-o de la bărbatul ei Paltiel, fiul lui Laiş.

¹⁶Iar bărbatul ei, plângând după ea, a petrecut-o până la Bahurim. Acolo Abner i-a zis: „Du-te îndărăt!” Iar acela s’a întors.

¹⁷Şi a grăit Abner către bătrânii lui Israel, zicând: „În alte vremuri, voi îl căutaţi pe David să vă fie rege.

¹⁸Faceţi-o şi acum; căci Domnul a grăit despre David, zicând: Prin mâna robului Meu David îl voi mântui pe Israel din mâna Filistenilor şi din mâna tuturor vrăjmaşilor lui”.

¹⁹Abner a vorbit şi în auzul [fiilor] lui Veniamin[5]. Şi s’a dus Abner să vorbească şi în auzul lui David în Hebron, tot ceea ce părea bun în ochii lui Israel şi’n ochii a toată casa lui Veniamin.

²⁰Şi a venit Abner la David, în Hebron, şi douăzeci de oameni împreună cu el; iar David le-a făcut ospăţ cu vin, lui Abner şi oamenilor săi.

²¹Şi a zis Abner către David: „Mă voi ridica şi mă voi duce şi voi aduna întregul Israel la stăpânul meu, regele. Eu voi face cu el un legământ, iar tu vei domni peste tot ce-ţi pofteşte inima”. Atunci David i-a dat cale deschisă lui Abner, iar acela s’a dus cu pace.

²²Iată însă că servii lui David împreună cu Ioab se întorceau dintr’o raită şi aduceau cu ei prăzi numeroase; dar Abner nu se afla cu David în Hebron, de vreme ce David îi dăduse cale deschisă, iar acela se dusese cu pace.

²³Când a sosit Ioab cu toată oastea lui, i s’a spus: „Abner, fiul lui Ner, a venit la David; David l-a lăsat să plece, iar acela s’a dus în pace”.

²⁴Atunci Ioab a intrat la rege şi i-a zis: „Ce-ai făcut?… Iată, Abner a venit la tine; cum de l-ai lăsat să plece, iar el s’a dus cu pace?

²⁵Oare nu cunoşti tu viclenia lui Abner, fiul lui Ner, că a venit să te înşele, să ştie el pe unde ieşi şi pe unde intri şi să ştie tot ce faci?”

²⁶Şi după ce Ioab s’a întors de la David, a trimis soli după Abner şi l-a întors de la fântâna Sira; dar David nu ştia.

²⁷Şi dacă l-a întors pe Abner la Hebron, Ioab l-a făcut să se abată puţin spre latura porţii, chipurile să-i spună două-trei vorbe; şi acolo l-a lovit în golul de sub furca pieptului; şi a murit pentru sângele lui Asael, fratele lui Ioab.

²⁸Mai pe urmă a auzit David şi a zis: „Nevinovat în faţa Domnului sunt eu în veac, eu şi regatul meu, de sângele lui Abner, fiul lui Ner.

²⁹Cadă el asupra capului lui Ioab şi asupra casei tatălui său! Din casa lui Ioab să nu lipsească cel bolnav de scurgere sau cel atins de lepră sau cel ce merge’n cârji sau cel ucis de sabie sau cel ce n’are pâine!”

³⁰Aceasta, pentru că Ioab şi fratele său Abişai îl omorâseră pe Abner din pricină că acesta îl omorâse pe Asael, fratele lor, în lupta de la Gabaon.

³¹Şi a zis David către Ioab şi către tot poporul care era cu el: „Sfâşiaţi-vă hainele şi încingeţi-vă cu pânză de sac şi plângeţi în faţa lui Abner!” Şi regele David mergea în urma patului mortuar.

³²Şi l-au îngropat pe Abner în Hebron; şi regele şi-a ridicat glasul şi a plâns deasupra gropii; şi tot poporul l-a plâns pe Abner.

³³L-a plâns regele pe Abner şi a zis: Poate muri Abner cu moartea lui Nabal?[6]

³⁴Mâinile nu-ţi erau legate, picioarele nu-ţi erau încătuşate; nimeni nu te-a asemuit cu Nabal, ai căzut în faţa fiilor nedreptăţii”.

³⁵Şi’ntregul popor s’a adunat să-l plângă. Şi’ntregul popor a venit să-l facă pe David să mănânce pâine la vremea când încă era ziuă. Iar David s’a jurat, zicând: „Aşa să-mi facă mie Domnul – ba încă şi mai mult – dacă pân’la asfinţitul soarelui voi mânca pâine sau orice altceva”.

³⁶Şi’ntregul popor a luat la cunoştinţă; şi tot ceea ce regele făcea în faţa poporului era plăcut în ochii lor.

³⁷Şi’n ziua aceea a aflat întregul popor – şi’ntregul Israel – că nu de la rege a pornit uciderea lui Abner, fiul lui Ner.

³⁸Şi a zis regele către slujitorii săi: „Oare nu ştiţi că o mare căpetenie a căzut astăzi în Israel?

³⁹şi că eu îi sunt astăzi rudă, ca şi cum el ar fi fost rânduit de către rege? Dar oamenii aceştia, fiii Ţeruiei, sunt mult prea grei pentru mine[7]. Celui ce face răul, după răutatea lui să-i plătească Domnul!”