Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Neemia 2 Bible Online

Neemia 2 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Neemia 2

¹Şi a fost că în luna Nisan, în cel de al douăzecilea an al regelui Artaxerxe[1], având eu vinul în faţă, am luat vinul şi i l-am dat regelui; un altul nu-i şedea atunci în faţă.

²Şi mi-a zis regele: „De ce ai chipul trist şi nu te simţi în largul tău?: asta nu poate veni decât dintr’o inimă rea[2]…”. Iar eu m’am temut foarte mult

³şi i-am zis regelui: – Trăiască regele în veci! Cum să nu-mi fie faţa tristă dacă cetatea – casa mormintelor părinţilor mei – este pustiită, iar porţile ei arse cu foc?

⁴Regele mi-a zis: „Pentru cine ceri tu aceasta?” Iar eu m’am rugat către Domnul, Dumnezeul cerului,

⁵şi i-am zis regelui: Dacă regelui i se pare c’ar fi bine şi dacă robul tău va afla bunăvoinţă în ochii tăi, trimite-l în Iudeea, în cetatea mormintelor părinţilor mei, iar eu o voi rezidi.

⁶Atunci regele – în timp ce ţiitoarea sa şedea lângă el[3] – mi-a zis: „Cât va dura călătoria ta? şi când te vei întoarce?” Spusa mea i-a plăcut regelui; el mi-a dat drumul, iar eu i-am dat un termen.[4]

⁷Şi i-am zis regelui: Dacă regelui i se pare c’ar fi bine, să-mi dea scrisori către guvernatorii de peste Râu, ca să mă treacă de la unul la altul până ce voi ajunge în Iudeea,

⁸precum şi o scrisoare către Asaf, mai-marele paznic al pădurilor regelui, ca să-mi dea lemne să acopăr porţile, ca şi pentru ziduri şi pentru casa în care voi intra. Iar regele mi le-a dat, de vreme ce mâna cea bună a lui Dumnezeu era asupră-mi.

⁹Şi am venit la guvernatorii de peste Râu şi le-am dat scrisorile regelui (regele trimisese cu mine căpitani de oaste şi călăreţi).

¹⁰Dar dacă Sanbalat Horonitul[5] şi Tobie, robul amonit[6], au auzit aceasta, le-a părut rău că a venit un om să caute binele fiilor lui Israel.

¹¹Aşa am ajuns la Ierusalim şi am stat acolo trei zile.

¹²Şi m’am sculat noaptea, eu şi câţiva oameni cu mine[7]; şi n’am spus nimănui ce-mi pusese Dumnezeu în inimă să fac cu Israel; şi nici un animal nu era cu mine, în afară de acela pe care călăream.

¹³Şi am ieşit noaptea pe Poarta Văii şi m’am îndreptat spre izvorul Dragonului şi spre Poarta Gunoiului şi mă frângeam pe zidul cel risipit al Ierusalimului şi peste porţile lui cele mistuite de foc.[8]

¹⁴Şi am trecut la Poarta Izvorului şi la Iazul Regelui; dar animalul de sub mine nu avea loc pe unde să mă treacă.

¹⁵Atunci, noaptea, m’am suit pe zidul Pârâului; şi mă frângeam deasupra zidului, după care am venit înapoi la Poarta Văii şi m’am întors.

¹⁶Paznicii însă n’au ştiut unde merg şi ce fac; şi până atunci nu le-am spus nici Iudeilor, nici preoţilor, nici nobililor, nici căpeteniilor şi nici celorlalţi care se îndeletniceau cu felurite lucrări.

¹⁷De abia atunci le-am spus: Vedeţi răul acesta în care ne aflăm, cum s’a pustiit Ierusalimul şi cum sunt porţile lui mistuite de foc; haideţi să zidim de jur-împrejur zidul Ierusalimului şi să nu mai fim de ocară!

¹⁸Şi le-am vorbit despre mâna cea bună a lui Dumnezeu care este asupră-mi şi despre cuvintele pe care regele mi le grăise şi le-am zis: Haideţi să ne sculăm şi să zidim!… Atunci mâinile lor s’au întărit spre lucrul cel bun.

¹⁹Dar dacă Sanbalat Horonitul şi Tobie, robul amonit, şi Gheşem Arabul[9] au auzit de aceasta, ne-au luat în râs şi au venit la noi şi au zis: „Ce v’aţi apucat voi să faceţi aici? nu cumva vă răzvrătiţi împotriva regelui?”

²⁰Eu însă, răspunzând, le-am zis: Dumnezeul cerului, El ne va ajuta, iar noi, robii Săi, suntem curaţi[10] şi vom zidi; dar voi nu aveţi nici o parte, nici un drept şi nici o pomenire în Ierusalim.