Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Tobit 2 Bible Online

Tobit 2 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Tobit 2

¹Sub regele Asarhadon m’am întors deci acasă, iar Ana, soţia mea, şi Tobie, fiul meu, mi-au fost daţi înapoi[1]. Iar la sărbătoarea noastră, a Cincizecimii – care este sfânta sărbătoare a celor şapte săptămâni –, mi s’a pregătit un prânz bun şi m’au aşezat la masă.

²Când am văzut câte feluri de bucate îmi erau aduse, am zis către fiul meu Tobie: „Fiule, du-te, şi dacă vei afla pe cineva dintre fraţii noştri surghiuniţi în Ninive, care-şi aduce aminte de El din toată inima, adu-l să mănânce cu mine. Vezi, fiule, că te voi aştepta până când va fi să te întorci”.

³Tobie a plecat să caute un sărac printre fraţii noştri, iar la întoarcere a zis: „Tată!” Iar eu am zis: „Iată-mă, fiul meu!” El a continuat: „E unul din neamul nostru care a fost omorât şi aruncat în piaţă; chiar acolo fusese sugrumat”.

⁴Repezindu-mă, am lăsat prânzul fără să fi apucat să gust ceva, am ridicat omul din piaţă şi l-am pus într’o cămară, aşteptând asfinţitul soarelui ca să-l îngrop.

⁵La întoarcere m’am îmbăiat[2] şi mi-am mâncat pâinea cu întristare.

⁶Şi mi-am amintit de cuvântul profetului, de ceea ce spusese Amos despre Betel; „Şi ale voastre sărbători în plângere le voi preface şi cântecele toate’n tânguire”, şi am izbucnit în lacrimi.

⁷Apoi, când a asfinţit soarele, m’am dus să sap [o groapă] şi l-am îngropat.

⁸Vecinii îşi râdeau de mine, zicând: „Ăsta nu mai are nici o teamă! Pentru o treabă ca asta îl căutau ca să-l omoare, el a fugit pe ascuns, şi iată-l că din nou îngroapă morţii!”

⁹Şi chiar în noaptea aceea m’am îmbăiat, m’am dus în curte şi m’am culcat lângă zid, cu faţa descoperită, din pricina căldurii.

¹⁰Nu ştiam că în zid, deasupra mea, se aflau vrăbii[3]; găinaţul lor mi-a căzut pe ochi, în plină căldură, şi am făcut albeaţă. M’am dus la doctori pentru îngrijire, dar cu cât ei îmi puneau mai multe alifii, cu atât albeaţa îmi întuneca ochii; şi până la urmă, am rămas orb. Patru ani am stat fără vedere. Toţi fraţii mei erau cuprinşi de întristare din pricina mea, iar Ahicar m’a hrănit vreme de doi ani, până când a plecat în Elimaida.

¹¹În acest timp Ana, soţia mea, făcea lucruri de mână, din cele pe care le fac femeile[4];

¹²ea le ducea la clienţi, iar aceştia plăteau. S’a întâmplat însă că în cea de-a şaptea zi a lunii Distros[5] ea a isprăvit o lucrare şi a dus-o la clienţi; aceia i-au dat toată plata ce i se cuvenea, dar i-au dat şi un ied pentru mâncare.

¹³Când ea a intrat la mine, iedul a prins a behăi. Atunci eu am chemat-o şi am zis: „De unde e iedul ăsta? nu cumva a fost furat? Du-l la stăpânii lui! Nu avem dreptul să mâncăm ceva care să fi fost furat!”

¹⁴Dar ea mi-a zis: „Acesta-i un dar care mi s’a dat pe lângă plata ce mi se cuvenea!” Eu însă n’am crezut-o şi i-am poruncit să-l ducă îndărăt la stăpânii lui (m’am înroşit în faţa ei). Atunci şi-a deschis ea gura şi mi-a zis: „Unde-ţi sunt milosteniile? unde-ţi sunt faptele dreptăţii? Acum toată lumea ştie ce s’a ales de capul tău!”[6]