Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Iudita 16 Bible Online

Iudita 16 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Iudita 16

¹Şi a zis Iudita: „Începeţi Dumnezeului meu cântare’n timpane, cântaţi-I Domnului în ţimbale, împletiţi-I psalm şi cântare, înălţaţi-L şi cântaţi-I numele!

²Că Domnul e Dumnezeu Ce zdrobeşte războaie, că tabăra Şi-a pus-o în mijlocul poporului, El m’a smuls din mâinile prigonitorilor mei.

³Venit-a Asurul din munţii miazănopţii, venit-a cu miriadele oştirii sale mulţimea lor stăvilea puhoaiele, caii lor acopereau colinele.

⁴Şi se vorbeau să-mi pârjolească ţara, pe tinerii mei să-l treacă prin sabie, pe pruncii mei să-l arunce pământului, pe copiii mei să-l facă de pradă, fecioarele mele să fie răpite.

⁵Dar Domnul Atotputernic i-a împins înapoi prin mâna unei femei.

⁶Căci viteazul lor[1] n’a căzut sub mână de tineri voinici, nu fiii Titanilor l-au lovit şi nu uriaşi l-au copleşit, ci Iudita, fiica lui Merari, care l-a amorţit cu mândreţea chipului ei.

⁷Haina de văduvă şi-a dezbrăcat-o ca să-l înalţe pe oropsiţii lui Israel, faţa şi-a uns-o cu balsam,

⁸părul şi l-a strâns cu o panglică şi cu vestmânt de in s’a îmbrăcat ca să-l ademenească.

⁹Cu sandalele i-a luat ochii, cu mândreţea i-a robit inima şi cu paloşul i-a tăiat capul.

¹⁰Perşii s’au îngrozit de îndrăzneala ei şi Mezii de curajul ei.

¹¹Atunci umiliţii mei au chiuit, iar ceilalţi au fost cuprinşi de frică; sărmanii mei băteau din palme, iar ceilalţi se scuturau de groază; unii strigau umplând văzduhul, ceilalţi fugeau mâncând pământul.

¹²Copii de copilandre i-au străpuns şi i-au rănit ca pe nişte pui de robi; în bătălia Domnului meu şi-au găsit sfârşitul.

¹³Cântare nouă Domnului îi voi cânta: Tu, Doamne, mare eşti şi preamărit şi minunat, puternic, neînvins!

¹⁴Făptura’ntreagă Ţie să-Ţi slujească, că Tu ai zis şi toate s’au făcut, Tu Duhul l-ai trimis şi ele s’au zidit şi nimeni nu va sta’mpotriva vocii Tale.

¹⁵Munţii cu apele se zbuciumă din temelii stâncile’naintea feţei Tale sunt parc’ar fi de ceară, aşa se vor topi, dar milostiv eşti Tu cu cei ce se tem de Tine.

¹⁶O jertfă’nmiresmată nu-Ţi este mare lucru, şi mai puţin grăsimea din arderea-de-tot, dar mari vor fi de-a pururi cei ce se tem de Domnul.

¹⁷Vai, vai acelor neamuri ce mâna şi-o ridică ’mpotriva naţiei mele, Căci Domnu-Atotputernic le va rosti osândă în ziua judecăţii dând trupul lor de pradă la flăcări şi la viermi, durerea să şi-o urle în veci, la nesfârşit”.

¹⁸Când au ajuns la Ierusalim, I s’au închinat lui Dumnezeu şi, după ce poporul s’a curăţit, şi-au adus arderile-de-tot, prinoasele de bunăvoie şi darurile.

¹⁹Iar Iudita a afierosit toate bunurile lui Olofern, pe care i le dăduse poporul; cât despre ţesătura baldachinului, cea pe care şi-o luase din odaia de dormit, I-a dat-o lui Dumnezeu ca anatemă[2].

²⁰Trei luni s’a veselit poporul în Ierusalim, în faţa templului, iar Iudita a rămas cu ei.

²¹După trecerea acestor zile, fiecare s’a întors la moştenirea sa. Iudita s’a întors la Betulia şi a rămas în averea ei; cât a trăit, a fost faimoasă în toată ţara.

²²Mulţi au râvnit-o, dar nici un bărbat nu a cunoscut-o în viaţa ei, din ziua în care Manase, soţul ei, murise şi se adăugase la ai săi.

²³Măreţia ei n’a încetat să crească din ce în ce mai mult. A îmbătrânit în casa soţului ei, atingând vârsta de o sută şi cinci ani. Slujnicei sale i-a redat libertatea. A murit în Betulia şi au îngropat-o în peştera soţului ei Manase.

²⁴Casa lui Israel a plâns-o timp de şapte zile. înainte de a muri şi-a împărţit averea la rudele apropiate ale lui Manase, soţul ei, şi la cei apropiaţi din propria sa familie.

²⁵Cât a trăit Iudita, nimeni nu s’a găsit să le insufle frică fiilor lui Israel, şi încă multă vreme după moartea ei.