Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Iudita 7 Bible Online

Iudita 7 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Iudita 7

¹A doua zi, Olofern a dat poruncă întregii sale oştiri şi întregii gloate care venise de partea lui să-şi îndrepte tabăra spre Betulia, să cuprindă trecătorile muntelui şi să înceapă lupta cu fiii lui Israel.

²Şi’n ziua aceea toţi războinicii au ridicat tabăra; oastea luptătorilor era alcătuită din o sută şaptezeci de mii de pedestraşi şi douăsprezece mii de călăreţi, în afară de cei ce duceau poverile şi de gloata care-i însoţea pe jos: o mulţime uriaşă!

³Şi au tăbărât în valea de lângă Betulia, la izvor, şi s’au întins în lăţime de la Dotan până la Belmain, iar în lungime de la Betulia până la Chiamon, care este în faţa Esdrelonului.

⁴Când fiii lui Israel au văzut mulţimea lor, s’au umplut de spaimă şi ziceau unii către alţii: „Ăştia vor linge acum toată faţa pământului[1]; că nici munţii cei înalţi, nici văile şi nici dealurile nu vor putea să le ţină greul…”.

⁵Şi, luându-şi fiecare armele, au aprins focurile pe turnuri şi’n noaptea aceea au stat de strajă.

⁶A doua zi, Olofern a scos călărimea în vederea fiilor lui Israel ce se aflau în Betulia,

⁷a cercetat trecătorile spre cetate, a descoperit izvoarele lor de apă, pe care le-a şi cuprins, punând lângă fiecare războinici de strajă, după care s’a întors la oastea lui.

⁸Atunci au venit la el căpeteniile fiilor lui Esau[2] şi mai-marii Moabului şi căpeteniile de pe ţărmul mării şi au zis:

⁹„Binevoiască domnul nostru să asculte o vorbă, aşa ca în oastea ta să nu fie nici o pierdere.

¹⁰Aceşti fii ai lui Israel nu se bizuie pe lăncile lor, ci pe înălţimea munţilor pe care-i locuiesc, că nu e deloc uşor să te urci pe crestele munţilor lor.

¹¹Şi acum, stăpâne, nu te lupta cu ei după rânduiala obişnuită a războiului, şi astfel din ostile tale nu va cădea nici măcar un om;

¹²ci rămâi în tabăra ta şi ţine-ţi toţi războinicii la adăpost; oamenii tăi însă să pună mâna pe izvorul de apă din poala muntelui;

¹³fiindcă de acolo vin să ia apă toţi locuitorii Betuliei. Se vor topi de sete şi vor preda cetatea. Iar noi şi poporenii noştri ne vom urca pe vârfurile munţilor din apropiere şi ne vom aşeza tabăra acolo şi vom veghea ca nimeni să nu iasă din cetate.

¹⁴Aşa că ei şi femeile lor şi copiii lor se vor topi de foame şi, înainte ca sabia să-l fi ajuns, vor zăcea pe uliţele în care locuiesc.

¹⁵Şi aşa tu le vei plăti amarnic pentru aceea că s’au împotrivit şi nu ţi-au ieşit în întâmpinarea păcii”.

¹⁶Cuvintele lor au fost pe placul lui Olofern şi al dregătorilor săi şi a dat poruncă să se facă întocmai cum spuseseră ei.

¹⁷Aşa că oastea fiilor lui Amon a pornit; şi, eu ea, cinci mii de Asirieni; şi au tăbărât în vale şi au luat în stăpânire izvoarele de apă ale fiilor lui Israel.

¹⁸Iar fiii lui Esau şi fiii lui Amon s’au suit şi şi-au aşezat tabăra în munte, nu departe de Dotan. O parte au trimis-o spre miazăzi şi spre răsărit în faţa Ecrebelului, în apropiere de Huşi, pe râul Mohmur, iar cealaltă parte a oastei asiriene şi-a aşezat tabăra în şes şi a acoperit faţa întregului ţinut; corturile şi poverile lor alcătuiau o tabără uriaşă; ei înşişi erau o mulţime copleşitoare.

¹⁹Atunci fiii lui Israel au strigat către Domnul, Dumnezeul lor, deoarece şi-au pierdut curajul când s’au văzut împresuraţi de duşmani, nemaifiind nici un chip de scăpare.

²⁰Treizeci şi patru de zile i-a ţinut împresuraţi întreaga oştire a Asirienilor – pedestrimea, carele de luptă şi călărimea –, încât toţi locuitorii Betuliei au isprăvit toată apa din vase;

²¹dar şi cisternele s’au golit, aşa că nu aveau cu ce să-şi astâmpere setea nici măcar pentru o zi, că li se da să bea cu măsură.

²²În copilaşii lor nu mai era inimă, femeile şi tinerii, sleiţi de sete, cădeau pe uliţele cetăţii şi pe podeţele porţilor, că nu mai aveau în ei nici o vlagă.

²³Atunci tot poporul – tinerii, femeile şi copiii – s’au adunat la Oziaş şi la căpeteniile cetăţii şi au strigat cu glas mare şi au zis în faţa tuturor bătrânilor:

²⁴„Dumnezeu să fie judecător între noi şi voi, fiindcă ne-aţi făcut un mare rău prin aceea că nu aţi căutat o înţelegere de pace cu fiii Asiriei[3].

²⁵Acum nu mai avem nici un ajutor de nicăieri, de vreme ce Dumnezeu ne-a vândut în mâna acestor oameni[4], ca să fim târâţi în faţa lor, topiţi de sete şi deznădejde.

²⁶Aşadar, chemaţi-i la voi şi daţi întreaga cetate să fie de pradă lui Olofern şi oastei lui.

²⁷Că mai bine e pentru noi să devenim prada lor; adevărat, vom deveni robi, dar cel puţin vom trăi şi nu vom vedea cu propriii noştri ochi moartea micuţilor noştri, şi nici pe femeile şi pe copiii noştri cum îşi dau sufletul.

²⁸Martori împotriva voastră luăm cerul şi pământul şi pe Dumnezeul nostru, Domnul părinţilor noştri, Care ne pedepseşte după păcatele noastre şi după fărădelegile părinţilor noştri, ca să nu facă după ceea ce am zis noi astăzi!”[5]

²⁹Şi toţi laolaltă, în plină adunare, au izbucnit în plâns şi au strigat cu glas mare spre Domnul Dumnezeu.

³⁰Apoi Oziaş le-a zis: „îndrăzniţi, fraţilor! Să mai răbdăm cinci zile, în durata cărora Domnul, Dumnezeul nostru, îşi va întoarce mila spre noi; că nu ne va părăsi pân’la capăt.

³¹Şi dacă aceste zile vor trece fără să ne vină nici un ajutor, atunci eu voi face după spusa voastră”.

³²Şi a împrăştiat poporul, pe fiecare la locul lui; ei s’au dus pe zidurile şi turnurile cetăţii, iar pe femei şi pe copii i-au trimis la casele lor. O mare umilinţă domnea în cetate.