Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Ieşirea 10 Bible Online

Ieşirea 10 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Ieşirea 10

¹Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: „Intră la Faraon, că Eu i-am învârtoşat inima, pe a lui şi pe a slugilor lui, pentru ca, drept urmare, aceste semne să vină peste ei;

²ca să povestiţi voi în auzul fiilor voştri şi al fiilor fiilor voştri despre cum i-am jucat[1] Eu pe Egipteni şi despre semnele Mele pe care le-am făcut în mijlocul lor, şi să cunoaşteţi că Eu sunt Domnul”.

³Şi au intrat Moise şi Aaron la Faraon şi i-au zis: „Aşa grăieşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: – Până când ai tu de gând să nu te smereşti în faţa Mea? Lasă-Mi poporul să plece, ca să-Mi slujească Mie!

⁴Dar dacă nu-Mi vei lăsa poporul să plece, iată că mâine, la ceasul acesta, în toate hotarele tale voi aduce mulţime de lăcuste;

⁵ele vor acoperi faţa pământului, iar tu nu vei putea să-ţi mai vezi ţara; ele vor mânca tot ce-a mai scăpat pe pământ, tot ce v’a mai rămas în urma grindinei; vor mânca tot pomul care vă creşte vouă pe câmp;

⁶îţi vor umple casele, pe ale tale şi pe ale tuturor slugilor tale şi toate casele din toată ţara Egiptenilor, aşa cum n’au văzut părinţii tăi şi nici părinţii părinţilor tăi, de când sunt ei pe pământ şi până’n ziua de astăzi”. Şi s’a întors Moise şi a ieşit de la Faraon.

⁷Iar slugile lui Faraon au zis către el: „Până când ne vom poticni noi de toate astea? Dă drumul oamenilor, ca să-i slujească Dumnezeului lor!; sau vrei să-ţi vezi Egiptul pierind?”

⁸I-au întors pe Moise şi pe Aaron la Faraon, iar acesta le-a zis: „Duceţi-vă şi slujiţi-I Domnului, Dumnezeului vostru… dar cine şi care sunt cei ce vor merge?”

⁹Răspuns-a Moise: „Vom merge cu tinerii noştri, cu bătrânii noştri, cu fiii noştri, cu fiicele noastre, cu turmele noastre şi cu cirezile noastre, căci e sărbătoarea Domnului, Dumnezeului nostru”[2].

¹⁰Dar [Faraon] le-a zis: „Fie-aşa! Dumnezeu cu voi! Dar cum oare v’aş da eu drumul să vă duceţi împreună cu bunurile voastre?… Vedeţi, voi puneţi ceva la cale…

¹¹Ei bine, nu, nu aşa! Duceţi-vă, dar numai bărbaţii, şi slujiţi-I lui Dumnezeu, că asta urmăriţi!”[3] Şi i-au dat afară de la Faraon.

¹²Şi a zis Domnul către Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului: peste ţară vor năvăli lăcustele şi vor mânca toată iarba pământului şi toată roada pomilor care-a rămas nestricată de grindină”.

¹³Moise şi-a ridicat atunci toiagul spre cer, iar Domnul a adus asupra pământului vânt de la răsărit, toată ziua aceea şi toată noaptea; iar când s’a făcut ziuă, vântul de la răsărit a adus lăcustele.

¹⁴Şi au năvălit ele în toată ţara Egiptului; în toate hotarele Egiptului s’au aşternut, mulţime multă; nici înainte n’au mai fost lăcuste ca atunci, nici că vor fi după aceea.

¹⁵Toată faţa pământului au acoperit-o, şi pământul s’a pustiit: au mâncat toată iarba pământului şi toată roada pomilor care mai rămăsese în urma grindinei; nimic n’a mai rămas verde’n toată ţara Egiptului, nici în copaci, nici în iarba câmpului.

¹⁶Atunci Faraon s’a grăbit să-i cheme pe Moise şi Aaron şi le-a zis: „Greşit-am în faţa Domnului, Dumnezeul vostru, şi’n faţa voastră!

¹⁷Iertaţi-mi acum înc’o dată greşala, şi rugaţi-vă Domnului, Dumnezeul vostru, ca să-mi ia de pe cap prăpădul acesta!”[4]

¹⁸Şi dac’a ieşit de la Faraon, Moise I s’a rugat lui Dumnezeu:

¹⁹Domnul a stârnit vânt puternic de la apus, iar acesta a dus lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie; în toată ţara Egiptului n’a mai rămas nici o lăcustă.

²⁰Dar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon, iar acesta nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece.

²¹Atunci a zis Domnul către Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer: întuneric se va face’n ţara Egiptului, un întuneric să-l pipăi cu mâna”.

²²Moise şi-a întins mâna spre cer: întuneric beznă s’a făcut în toată ţara Egiptului şi negură groasă, timp de trei zile,

²³că nu se vedea om cu om[5]; timp de trei zile nimeni nu s’a urnit de unde era; dar la fiii lui Israel era lumină peste tot unde locuiau ei.

²⁴Atunci i-a chemat Faraon pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Duceţi-vă, slujiţi-I Domnului, Dumnezeului vostru; doar turmele şi cirezile voastre să rămână aici; copiii însă pot merge cu voi”.

²⁵Dar Moise a zis: „Ba nu, ci tu să ne dai vite pentru jertfele şi arderile-de-tot pe care noi I le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru.

²⁶Vor merge deci cu noi şi vitele noastre, din care nu va rămâne nici măcar o unghie, căci din ele avem noi să-I aducem jertfă Domnului, Dumnezeului nostru; că nici noi nu ştim ce anume jertfe Îi vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru, decât după ce vom ajunge acolo”.

²⁷Domnul a învârtoşat inima lui Faraon, iar acesta n’a vrut să-i lase să plece.

²⁸A zis Faraon [către Moise]: „Du-te de aici! Şi bagă de seamă: să nu cumva să mai dai vreodată ochii cu mine[6], căci în ziua’n care vei da ochii cu mine, atunci vei muri”.

²⁹Răspuns-a Moise: „Fie-aşa cum ai zis: De-acum n’o să mai dau ochii cu tine pe faţă!…”.