Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Ieşirea 14 Bible Online

Ieşirea 14 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Ieşirea 14

¹Domnul a grăit către Moise şi i-a zis:

²„Spune-le fiilor lui Israel să se întoarcă[1] şi să-şi aşeze tabăra în faţa Pi-Hahirotului, între Migdol şi mare, în preajma lui Baal-Ţefon. Acolo, lângă mare, acolo să tăbărâţi.

³Că Faraon îi va spune poporului său: – Fiii aceştia ai lui Israel s’au rătăcit prin ţară; i-a închis pustiul…

⁴Eu însă voi învârtoşa inima lui Faraon, iar el se va pune pe urmele lor. Şi Mă voi preamări Eu în Faraon[2] şi’n toată oastea lui şi vor cunoaşte Egiptenii, toţi vor cunoaşte, că Eu sunt Domnul!” Şi au făcut aşa.

⁵I s’a dat de ştire regelui Egiptului că poporul [evreu] a fugit. Atunci inima lui Faraon şi a slujitorilor lui s’a schimbat în privinţa poporului; ei au zis: „Ce-am făcut, că i-am lăsat pe fiii lui Israel să se ducă, şi de-acum nu vor mai munci pentru noi?…”.

⁶Şi-a înhămat deci Faraon carele de război şi şi-a luat poporul cu sine.

⁷A luat şase sute de care alese şi toată călărimea Egiptenilor şi căpeteniile lor.

⁸Iar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon, regele Egiptului, şi pe a slujitorilor lui, şi au alergat pe urmele fiilor lui Israel; dar fiii lui Israel ieşiseră cu mână’naltă[3].

⁹Şi au alergat după ei Egiptenii cu toţi caii şi carele lui Faraon, cu călăreţii şi cu toată oastea lui, şi i-au ajuns când ei îşi aşternuseră tabăra la mare, lângă Pi-Hahirot, în faţa lui Baal-Ţefon.

¹⁰Şi dacă Faraon s’a apropiat, fiii lui Israel şi-au ridicat ochii şi i-au văzut pe Egipteni tăbărâţi înapoia lor; şi foarte s’au înspăimântat fiii lui Israel şi au strigat către Domnul.

¹¹Şi i-au zis lui Moise: „Oare nu erau morminte’n ţara Egiptului? de ce ne-ai adus să murim aici, în pustie? Ce-ai făcut tu cu noi, că ne-ai scos din Egipt?

¹²Oare nu asta-ţi spuneam noi în Egipt, zicându-ţi: – Lasă-ne să robim Egiptenilor?… Că mai bine era să le fim robi Egiptenilor decât să murim în pustia aceasta!”

¹³Moise însă a zis către popor: „Nu vă temeţi! Ţineţi-vă bine şi veţi vedea mântuirea pe care Domnul o va face astăzi asupră-vă: pe Egiptenii pe care-i vedeţi astăzi nu-i veţi mai vedea în veacul vecilor.

¹⁴Domnul se va lupta pentru voi; vouă nu vă rămâne decât să fiţi liniştiţi”.

¹⁵Atunci a zis Domnul către Moise: „Ce strigi către Mine? Spune-le fiilor lui Israel să pornească!,

¹⁶iar tu ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna asupra mării şi despic-o!: să treacă fiii lui Israel prin mijlocul mării ca pe uscat!

¹⁷Iată, Eu voi învârtoşa inima lui Faraon şi pe a tuturor Egiptenilor, ca să se ia după ei; şi’ntru el, în Faraon, ca şi’n toată oastea lui şi’n carele lui şi’n călăreţii lui va fi ca Eu să Mă preamăresc;

¹⁸şi-atunci când Eu Mă voi preamări în Faraon şi’n carele lui şi’n călăreţii lui, atunci vor cunoaşte Egiptenii, toţi vor cunoaşte, că Eu sunt Domnul!”

¹⁹Atunci îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, s’a mutat[4] şi mergea în urma lor; şi s’a mutat şi stâlpul norului de dinaintea lor şi le-a stat în urmă[5],

²⁰intrând astfel şi stând între tabăra Egiptenilor şi tabăra fiilor lui Israel; şi’ntuneric s’a făcut şi negură[6], şi noaptea s’a scurs fără ca’n timpul nopţii să se poată apropia unii de alţii.

²¹Moise şi-a întins mâna asupra mării, iar Domnul a mânat[7] marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit; şi a făcut din mare uscat, că apele se despicaseră.

²²Iar fiii lui Israel mergeau prin mijlocul mării ca pe uscat: apele le erau perete de-a dreapta şi perete de-a stânga.

²³Dar Egiptenii s’au pus pe urma lor, şi au intrat după ei toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui, în mijlocul mării.

²⁴Dar în straja dimineţii a căutat Domnul din stâlpul cel de foc şi de nor spre tabăra Egiptenilor şi a umplut tabăra Egiptenilor de spaimă.

²⁵Şi le-a împiedicat roţile carelor, încât cu anevoie-i mai duceau. Atunci au zis Egiptenii: „Să fugim de la faţa lui Israel, că Domnul Se luptă pentru ei cu Egiptenii!”

²⁶Iar Domnul a zis către Moise: „Întinde-ţi mâna asupra mării: apele să se’ntoarcă asupra Egiptenilor, asupra carelor şi călăreţilor lor”.

²⁷Şi şi-a întins Moise mâna asupra mării[8]: spre ziuă s’a întors apa la locul ei, iar Egiptenii fugeau pe sub apă; şi i-a înecat Domnul pe Egipteni în mijlocul mării.

²⁸Iar apele s’au tras la loc şi au acoperit carele şi călăreţii şi’ntreaga oaste a lui Faraon, care intrase după ei în mare, şi n’a rămas nici unul.

²⁹Fiii lui Israel însă au trecut prin mare ca pe uscat, apa fiindu-le perete de-a dreapta şi perete de-a stânga.

³⁰Aşa l-a mântuit Domnul în ziua aceea pe Israel din mâinile Egiptenilor; şi i-a văzut Israel pe Egipteni morţi pe malurile mării.

³¹Văzut-a Israel mâna cea tare pe care Domnul a întins-o’mpotriva Egiptenilor, şi s’a temut poporul de Domnul şi I-a crezut lui Dumnezeu şi lui Moise, servul Său.