Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Ieşirea 15 Bible Online

Ieşirea 15 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Ieşirea 15

¹Atunci Moise şi fiii lui Israel I-au cântat lui Dumnezeu această cântare[1]; au zis: „Să-I cântăm Domnului, căci cu slavă S’a preamărit; cal şi călăreţ, în mare i-a aruncat!

²Ajutor şi ocrotitor mi S’a făcut mie spre mântuire; Acesta-i Dumnezeul meu, pe El Îl voi preamări, Dumnezeul părintelui meu, pe El Îl voi înălţa.

³Domnul Cel ce surpă războaie, Domnul este numele Lui.

⁴Carele lui Faraon şi oştirea lui le-a aruncat în mare, pe aleşii călăreţi, pe căpitani, i-a cufundat în Marea Roşie:

⁵cu marea i-a acoperit, în adâncuri ca o piatră s’au adâncit.

⁶Dreapta Ta, Doamne, s’a preamărit întru tărie, mâna Ta cea dreaptă, Doamne, pe vrăjmaşi i-a sfărâmat.

⁷Cu mulţimea slavei Tale ai surpat pe cei potrivnici: mânia Ţi-ai dezlănţuit-o şi i-a mistuit ca pe nişte paie.

⁸Prin suflarea mâniei Tale s’a despicat apa; închegatu-s’au apele ca un perete, închegatu-s’au valurile’n inima mării.

⁹Vrăjmaşul zicea: – Îi voi alerga şi-i voi prinde, pradă voi împărţi, sufletul mi-l voi sătura, cu sabia voi ucide, braţul meu îi va stăpâni…

¹⁰Trimis-ai Tu suflarea Ta: marea i-a înghiţit, afundatu-s’au ca plumbul în apele adâncului.

¹¹Doamne, cine-i asemenea Ţie’ntre dumnezei? cine-i asemenea Ţie, preamărit întru sfinţi, minunat întru slavă, făcător de minuni?

¹²Întinsu-Ţi-ai dreapta şi i-a’nghiţit pământul!

¹³Cu dreptatea Ta călăuzit-ai acest popor şi l-ai izbăvit, cu puterea Ta l-ai chemat spre locaşul Tău cel sfânt.

¹⁴Auzit-au neamurile şi s’au cutremurat; dureri[2] i-au cuprins pe cei ce locuiesc în Filisteea.

¹⁵Atunci capii Edomului au fost cuprinşi de spaimă, pe mai-marii Moabului cutremur i-a cuprins, celor ce locuiesc în Canaan, tuturor, le-a pierit inima.

¹⁶Cădea-vor peste ei cutremur şi frică, puterea braţului Tău îi va încremeni pân’ce va trece poporul Tău, Doamne, pân’ce va trece acest popor pe care Tu Ţi l-ai agonisit.

¹⁷Tu-l vei duce şi Tu-l vei răsădi în muntele moştenirii Tale, în locaşul pe care Tu, Doamne, Ţi l-ai zidit, pe care Tu, Doamne, Ţi l-ai sfinţit, pe care mâinile Tale l-au gătit.

¹⁸Împărăţi-va Domnul în veac şi în veacul veacului!

¹⁹Căci caii lui Faraon, cu carele şi călăreţii lui, au intrat în mare, dar Domnul a’ntors asupră-le apele mării, în timp ce fiii lui Israel au trecut prin mare ca pe uscat”.

²⁰Mariam proorociţa, sora lui Aaron[3], a luat timpanul[4] în mâna sa, şi toate femeile au ieşit după ea cu timpane şi dănţuind.

²¹Şi Mariam făcea’nceputul, zicând: „Să-I cântăm Domnului, căci cu slavă S’a preamărit; cal şi călăreţ, în mare i-a aruncat!”[5]

²²Moise i-a ridicat apoi pe fiii lui Israel de la Marea Roşie şi i-a dus în pustia Şur. Trei zile-au mers ei prin pustie fără să dea de apă.

²³Au ajuns apoi la Mara, dar n’au putut să bea apă din Mara, că era amară; iată de ce locul acela a fost numit Mara[6].

²⁴Iar poporul murmura’mpotriva lui Moise şi zicea: „Ce vom bea?”

²⁵Atunci Moise a strigat către Domnul, iar Domnul i-a arătat un lemn; el l-a aruncat în apă, iar apa s’a îndulcit. Acolo i-a pus [Domnul] rânduieli şi porunci [poporului Său] şi acolo l-a pus la’ncercare şi i-a zis:

²⁶„Dacă’ntr’adevăr vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, şi vei face numai ceea ce e drept în ochii Lui, dacă-ţi vei pleca auzul la poruncile Lui şi vei păzi rânduielile Lui, atunci nu voi aduce asupra ta nici una din bolile pe care le-am adus asupra Egiptenilor, că Eu sunt Domnul Care te vindecă”.

²⁷Apoi au venit în Elim. Şi erau acolo douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de palmieri. Şi au tăbărât acolo, lângă apă.