Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Ieşirea 9 Bible Online

Ieşirea 9 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Ieşirea 9

¹Atunci a zis Domnul către Moise: „Intră la Faraon şi spune-i: – Acestea zice Domnul, Dumnezeul Evreilor: Lasă-Mi poporul să iasă, ca să-Mi slujească!

²Dar dacă tu nu vei vrea să-Mi laşi poporul să iasă, ci încă-l vei mai ţine,

³iată, mâna Domnului[1] va fi peste vitele tale care sunt în câmp, peste cai, peste asini, peste cămile, peste cirezi şi peste turme: o molimă[2] va fi, cumplită.

⁴Dar atunci, în ziua aceea, în chip minunat voi osebi[3] Eu vitele Israeliţilor de vitele Egiptenilor: dintre vitele fiilor lui Israel, din toate, nu va muri nici una”.

⁵Şi a pus Domnul soroc, zicând: „Mâine va face Domnul fapta aceasta pe pământ!”

⁶Şi chiar de-a doua zi a făcut Domnul fapta aceasta: toate vitele Egiptenilor au murit, dar din vitele fiilor lui Israel n’a murit nici una.

⁷Faraon a trimis atunci [să vadă] şi iată că dintre vitele fiilor lui Israel, din toate, nu murise nici una. Inima lui Faraon s’a îngreuiat: el n’a lăsat poporul să se ducă.

⁸Domnul a grăit cu Moise şi Aaron, zicând: „Luaţi-vă câte o mână plină de spuză din cuptor, iar Moise s’o arunce spre cer în faţa lui Faraon şi a slugilor lui:

⁹ea se va preface’n pulbere peste toată ţara Egiptului; buboaie vor fi pe oameni şi pe vite, băşici usturătoare pe oamenii şi vitele din tot Egiptul”.

¹⁰Deci, au luat ei spuză din cuptor, au mers în faţa lui Faraon, iar Moise a azvârlit-o spre cer: pe oameni şi pe vite s’au deschis buboaie cu puroi.

¹¹Iar magii n’au putut să stea’n faţa lui Moise din pricina buboaielor, că buboaiele erau şi pe magi ca pe toată ţara Egiptului.

¹²Iar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon: acesta nu i-a ascultat [pe Moise şi Aaron], aşa cum Domnul îi spusese lui Moise.

¹³Zis-a Domnul către Moise: „Să te scoli mâine de dimineaţă, să i te înfăţişezi lui Faraon şi să-i zici: – Aşa grăieşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: Dă-i drumul poporului Meu, ca să-Mi slujească;

¹⁴fiindcă de data aceasta voi trimite toate loviturile Mele asupra inimii tale, asupra slugilor tale şi a poporului tău, pentru ca tu să vezi că’n tot pământul nu este altul asemenea Mie.

¹⁵Dacă Eu de la’nceput Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit cu moarte, pe tine şi pe poporul tău, tu ai fi fost şters de pe faţa pământului;

¹⁶dar iată pentru ce te-am cruţat: pentru ca’ntru tine să-Mi arăt puterea şi pentru ca numele Meu să se vestească’n tot pământul.

¹⁷Acum însă tu din nou îi stai poporului Meu împotrivă şi nu-l laşi să plece.

¹⁸Iată: mâine, la ceasul acesta, Eu voi face să plouă grindină multă şi grea cum n’a mai fost în Egipt de la’ntemeierea lui şi până’n ziua de azi.

¹⁹Aşadar, grăbeşte-te acum să-ţi aduni turmele şi toate câte le ai în câmp; fiindcă toţi oamenii şi toate vitele care vor fi în câmp şi nu vor intra în casă, loviţi vor fi de grindină şi vor muri”.

²⁰Aceia dintre robii lui Faraon care s’au temut de cuvântul Domnului şi-au adunat turmele acasă,

²¹dar cei ce’n cugetul lor n’au luat aminte la cuvântul Domnului, aceia şi-au lăsat vitele pe câmp.

²²Şi a zis Domnul către Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer: grindină va fi peste tot pământul Egiptului, peste oameni, peste vite şi peste toată iarba câmpului”.

²³Moise şi-a întins mâna[4] spre cer, iar Domnul a slobozit tunete şi grindină; foc curgea pe pământ; în toată ţara Egiptului a plouat Domnul cu grindină.

²⁴Grindină era, şi foc se’nvăpăia prin grindină, o grindină multă şi grea cum n’a mai fost în Egipt din clipa’n care s’a făcut el popor.

²⁵În toată ţara Egiptului a lovit grindina tot ce era pe câmp, de la om la dobitoc, toată iarba câmpului a bătut-o grindina şi toţi copacii câmpului i-a sfârtecat grindina.

²⁶Numai în ţinutul Goşen, unde se aflau fiii lui Israel, acolo n’a fost grindină.

²⁷Faraon a trimis atunci să-i cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „De data asta am păcătuit: Domnul este Cel ce are dreptate, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi.

²⁸Rugaţi-vă dar pentru mine la Domnul: să’nceteze tunetele lui Dumnezeu, să’nceteze grindina şi focul; eu vă voi lăsa să plecaţi, iar voi mai mult nu veţi rămâne”.

²⁹Moise i-a zis: „De’ndată ce voi ieşi din oraş îmi voi ridica mâna spre Domnul: tunetele vor înceta, grindina şi ploaia nu vor mai fi, pentru ca tu să cunoşti că al Domnului e pământul.

³⁰Eu ştiu însă că tu şi slugile tale încă nu vă temeţi de Domnul”.

³¹Inul şi orzul se stricaseră, pentru că orzul era înspicat şi inul în floare;

³²dar grâul şi ovăzul nu s’au stricat, căci ele erau târzii[5].

³³Şi dac’a ieşit Moise de la Faraon şi din cetate, şi-a ridicat mâinile către Domnul: tunetele şi grindina au contenit, ploaia pe pământ nu s’a mai vărsat.

³⁴Dar Faraon, văzând că ploaia, grindina şi tunetele au încetat, n’a încetat el să păcătuiască: şi-a îngreuiat inima, el şi slugile sale.

³⁵Inima lui Faraon s’a învârtoşat: el nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece, aşa cum Dumnezeu îi grăise lui Moise.