Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Iov 14 Bible Online

Iov 14 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Iov 14

¹Născutul din femeie e om cu viaţă scurtă şi plină de necazuri.

²Ca floarea înfloreşte, şi după-aceea cade, şi fuge ca o umbră, şi n’are vreun răgaz.

³Nu-i el acel pe care l-ai luat la cercetări şi l-ai silit să-ţi vină sub ochi la judecată?

⁴În cazu-acesta, cine-i curat de tină? Nimeni, chiar da că-i va fi viaţa o zi doar pe pământ.[1]

⁵Că Tu la socoteală şi lunile i-ai pus; i-ai pus hotar în vreme, hotar de netrecut.

⁶Mai lasă-l din privire, dă-i timp să se-odihnească, să-i placă şi lui viaţa măcar cât unei slugi!

⁷Că până şi copacul, tot are o nădejde: chiar dacă-l tai, trupina mai poate să’nflorească, şi nici lăstarii fragezi din ea nu vor lipsi;

⁸chiar dacă rădăcina’n pământ îmbătrâneşte şi trunchiul printre pietre se macină murind,

⁹adulmecarea apei îl face s’odrăslească şi va rodi crenguţe ca un răsad de ieri.

¹⁰Dar omul, dacă moare, se prăbuşeşte’n hău, şi dacă muritoru-a căzut, mai mult nu e.

¹¹Că prin lucrarea vremii chiar marea scade’n maluri şi râu-şi pustieşte zăvoaiele şi seacă;

¹²la fel, şi omu-adoarme şi nu se mai ridică, şi pân’ce va fi cerul, el nu se mai trezeşte, nu, nu se mai deşteaptă din somnul său adânc.[2]

¹³Măcar de m’ai ascunde în iadul cel de jos[3], sub pază, pân’ la vremea când ţi-a trecut mânia şi-ai rândui o vreme să-ţi aminteşti de mine;

¹⁴că dacă omul moare şi înc’ar mai trăi chiar când şi’ncheie viaţa cu ziua cea din urmă, aş aştepta’n tăcere pân’ce din nou voi fi.

¹⁵Apoi mă vei chema, şi eu Îţi voi răspunde: Nu’ndepărta zidirea făcută chiar de Tine![4]

¹⁶Dar Tu ţii socoteala la tot ce fac eu zilnic şi nu, nimic nu-ţi scapă din bietele-mi păcate;[5]

¹⁷în sac ţii sub pecete a’mele făr’delegi şi însemnezi chiar orice-am greşit fără de voie.

¹⁸Aşa precum un munte’n cădere se prăvale, aşa precum o piatră în locu-i se’nvecheşte,

¹⁹cum apele rod pietre şi’ntinsele şuvoaie duc straturi de pământ, aşa în om Tu spulberi puterea de-a’ndura:

²⁰întinzi de el pân’ vine sfârşitul, şi s’a dus, îi schimbi înfăţişarea[6] şi-apoi îl dai afară.

²¹Şi de i-au fost feciorii la număr mulţi, nu ştie, iar de i-au fost la număr puţini, nici asta ştie;

²²el ştie doar atâta: că trupul l-a durut şi sufletul i-a plâns”.