Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Iov 19 Bible Online

Iov 19 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Iov 19

¹Atunci Iov a început să vorbească şi a zis:

²„Cât oare veţi mai plânge prin sufletu-mi trudit, surpându-mi-l cu vorbe?…

³Să ştiţi doar că El, Domnul, El m’a făcut cum sunt; iar voi, neruşinaţii, mă’nvinuiţi pe mine!

⁴Chiar dacă adevărul e că m’am înşelat, a mea e înşelarea; şi de-am grăit cuvinte ce nu se cuveneau, sunt graiurile mele, dar nu fără măsură.

⁵Şi dacă voi acuma vă’mpăunaţi asupră-mi şi mă’nfruntaţi cu scârbe,

⁶să ştiţi că Domnul este Cel ce m’a răvăşit şi că deasupră-mi astfel Şi-a înălţat cetatea.[1]

⁷Ei, iată,-mi râd de scârbe şi nu voi mai grăi, că strig după dreptate, dar nici o judecată!

⁸Zidit sunt împrejuru-mi şi nu e chip să trec, un văl de întuneric mi-a aşezat pe faţă;

⁹m’a dezbrăcat de slavă şi de pe fruntea mândră tot El mi-a luat cununa;

¹⁰m’a rupt în bucăţele, de-a roata, şi m’am dus; nădejdea mi-a tăiat-o cum ai tăia un pom;

¹¹cu groaznică urgie asupră-mi S’a pornit şi-a socotit că’n luptă aş fi duşmanul Său;

¹²haidăii Lui venit-au asupră-mi pân’ la unul, în drumurile mele m’aşteaptă ochi la pândă;

¹³s’au depărtat de mine, da, chiar şi fraţii mei: la cei străini ei cată mai mult decât la mine; prietenii mei, iată-i, îmi sunt nemilostivi.

¹⁴Cei ce mi-au fost aproape se uită’n altă parte şi cei ce mă ştiură pe nume m’au uitat;

¹⁵vecinilor de-acasă şi slujnicelor mele le-am devenit străin;

¹⁶îmi chem pe nume sluga şi ea nu mă ascultă şi-o rog cu gura mea;

¹⁷cu-aceeaşi rugăminte dulceagă-mi chem femeia şi-i linguşesc pe fiii ibovnicelor mele;

¹⁸dar ei pe totdeauna cu toţi m’au părăsit; de cum mă scol, aruncă’mpotrivă-mi vorbe grele.

¹⁹Toţi cei ce mă ştiură’ndeaproape m’au urât, pe care-i îndrăgisem s’au ridicat asupră-mi.

²⁰Ţesuturile cărnii mi s’au topit în piele, iar oasele în zgârciuri de-abia că se mai ţin.

²¹Prieteni, aveţi milă de mine, milă daţi-mi, că-a Domnului e mâna ce s’a atins de mine!

²²De ce mă luaţi la goană, aşa cum face Domnul, şi’n cărnurile mele rămâneţi nesătui?

²³Ah, cine-ar fi să scrie şi graiurile mele, şi astfel să le pună pe toate într’o carte,

²⁴cu fier-peniţă scrise, sau cu condei de plumb, sau chiar săpate’n stâncă şi să rămână’n veac?

²⁵Căci ştiu că veşnic este Acel ce-o să-mi dezlege târziul pe pământ;

²⁶da, pielea, care’ndură acestea, va’nvia.[2] Că de la Însuşi Domnul mi s’au făcut acestea

²⁷pe care mi le ştiu, pe care eu, nu altul, cu ochii le-am văzut, pe toate care-aicea în sân s’au săvârşit.[3]

²⁸Iar dacă voi veţi zice: Ce vom grăi’mpotrivă-i? găsi-vom noi pricìnă de’ndreptăţire’n el[4]?,

²⁹o, temeţi-vă şi voi de scoarţă, de’nveliş; că va veni mânia în cei fără de lege şi-atunci vor şti ei unde li-i miezul plin de seve”.[5]