Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Iov 20 Bible Online

Iov 20 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Iov 20

¹Şi răspunzând Ţofar din Naamah, a zis:

²„Nu astfel mă gândeam eu că-mi vei întoarce vorba; că, iată, decât mine tu nu’nţelegi mai mult.

³Am ascultat o lecţie menită să mă mustre şi voi răspunde’n duhul priceperii din mine.

⁴Tu nu ştii nici atâta, că din vechimea vremii, de când îşi are omul sălaş pe-acest pământ,

⁵desfătul celor silnici le e, de fapt, cădere şi bucuria celor nelegiuiţi, pierzanie?

⁶Chiar dacă pân’ la ceruri i s’ar sui ofranda şi fumul jertfei sale de nori se va atinge,

⁷în clipa când se crede stăpân pe temelie, atunci, în clipa-aceea, cu totul va pieri, iar cei ce-l cunoscură vor zice: Unde e?

⁸Ca pe un vis ce zboară, nu-i chip să-l mai găseşti, ca o nălucă-a nopţii în beznă s’a topit;

⁹nici ochii ce-l văzură mai mult nu-l vor vedea, nici locul său de taină de-acum nu-l mai cunoaşte.

¹⁰Feciorii săi în luptă se frâng sub cei nevolnici, iar mâinile lui fi-vor aprinse de dureri.

¹¹Puterea tinereţii ce încă-i stă în oase se va culca odată cu dânsul în ţărână.

¹²De i s’ar face dulce în gură răutatea, sub limbă şi-ar ascunde-o;

¹³de ea nu se îndură, pe ea n’o părăseşte, grămadă şi-o adună sub nodul din gâtlej;

¹⁴şi totuşi el nu poate să-şi vină’ntr’ajutor: în pântece el n’are decât venin de şarpe.

¹⁵El îşi vomită astfel strânsura lui nedreaptă, un înger ca din casă i-o dă afar’ din pântec.

¹⁶Venin de şarpe supt-a, a şarpelui e limba ce-l va ucide-acum.

¹⁷Mai mult n’o să mai vadă cum vitele se mulg, şi nici păşunea’n valuri de miere şi de unt.

¹⁸Zadarnică, deşartă i-a fost alergătura s’adune bogăţie din care n’o să guste, ca din ceva ce nu poţi să mesteci şi să’nghiţi.

¹⁹Că multor vieţi sărmane le-a dărâmat el casa şi-a jefuit cămara pe care n’a umplut-o.

²⁰Scăparea lui nu este în avuţia lui, în voia poftei sale nu se va mântui.

²¹Nimic nu va rămâne din ce-a pus în hambare, de-aceea nici o floare din bunurile lui.

²²Când i se pare plinul, atunci necazu-l paşte şi-atunci nevoia toată dă buzna peste el.

²³De-o fi cumva să-şi umple stomacul pân’ la saţ, asupră-i va trimite[1] urgie ca de foc, dureri pe el să verse;

²⁴nicicum să nu le scape cătuşelor de fier şi arcul de aramă în carne să-l rănească;

²⁵săgeată ascuţită prin trupul său să treacă şi stele să se plimbe prin tainiţele lui şi frică’n zarea lui;

²⁶noian de întuneric să stăruie într’însul, să-şi mistuie suflarea în foc nemistuit, în casa lui să-şi facă de cap un oarecine.

²⁷Nelegiuirea-i toată s’o dea pe faţă cerul, pământul împotrivă-i de tot să se răscoale;

²⁸de casa lui pierzania să tragă până’n hău, din cer să vină ziua mâniei peste el.

²⁹E partea de la Domnul a celui ticălos, ce-a moştenit din partea Acelui ce veghează”.