Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Iov 29 Bible Online

Iov 29 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Iov 29

¹Iar Iov, mergând mai departe, a grăit în parabolă, zicând:

²„O, cine mă va’ntoarce în lunile din urmă, în zilele-mi păzite de Însuşi Dumnezeu,

³când facla Lui cea vie pe frunte-mi strălucea, când cu a Lui lumină umblam prin întuneric,

⁴când drumurile toate plesneau sub paşii mei şi Domnul sta de veghe deasupra casei mele,

⁵când eu eram o zare de munţi împăduriţi[1] şi’n jurul meu, de-a roata, şedeau copiii mei,

⁶când drumurile mele erau scăldate’n unt şi munţii mei, izvoare cu revărsări de lapte?

⁷Atunci, când dimineaţa ieşeam eu în cetate şi’n piaţa largă scaun înalt mi se punea,

⁸văzându-mă, cei tineri pe-alături se fereau, în vreme ce bătrânii se ridicau tăcuţi;

⁹fruntaşii peste gloate’ncetau să mai vorbească, făcând în preajmă semne cu degetul la gură.

¹⁰Vorbeam, şi-ascultătorii mă fericeau în gând, cu limba umezită călcându-şi pe gâtlej;

¹¹mă auzeau cu-auzul, mă fericeau cu mintea, iar ochiul, dând de mine, se abătea din drum.

¹²Că-am mântuit sărmanul din mâna celui tare şi-am ajutat orfanul lipsit de ajutor;

¹³cel ce era să piară mă binecuvânta, şi binecuvântare din sufletul vădanei.

¹⁴Dreptatea era zilnic îmbrăcămintea mea, cu judecata ca’ntr’un veşmânt mă’nfăşuram.

¹⁵Eram pe lume ochiul celor lipsiţi de văz, piciorul celor şchiopi;

¹⁶pe-atunci neputincioşii aveau în mine tată, pricìni necunoscute tot eu le cercetam;

¹⁷măselele din gură zdrobeam celor nedrepţi, din dinţii lor amarnici eu prada le-o smulgeam.

¹⁸Şi îmi ziceam: Cu vremea o să sporesc în vârstă şi, ca finicu’n bucium, ani mulţi îi voi trăi;

¹⁹adâncul rădăcinii spre apă mi se’ntinde în timp ce roua cade şi stă pe holda mea.

²⁰Mărirea mea de-a pururi se înnoieşte’n mine şi se’ntăreşte arcul pe care-l ţin în mână…

²¹Pe-atunci ascultătorii la mine luau aminte, la sfatul meu tăceau;

²²mai mult decât vorbisem n’aveau nimic de spus, cuprinşi de bucurie când iarăşi le grăiam.

²³Aşa precum pământu’nsetat aşteaptă ploaia, tot astfel ei, cu toţii, ca eu să le vorbesc.

²⁴De surâdeam spre dânşii, nu cutezau să creadă, lumina feţei mele ei n’o slăbeau din ochi;

²⁵le alegeam cărarea şi le stăteam în frunte, trăind precum un rege în mijlocul oştirii, de vreme ce’ntristaţii m’aveau mângâietor.[2]