Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Iov 38 Bible Online

Iov 38 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Iov 38

¹După ce a încetat Elihu de a mai vorbi, zis-a Domnul către Iov prin vifor şi nor[1]:

²„O, cine e acela ce sfatul Mi-l ascunde şi-n noduri de cuvinte M’ascunde chiar pe Mine?

³Încinge-ţi bărbăteşte mijlòcu’n cingătoare: Eu întrebări voi pune, iar tu ai să-Mi răspunzi.

⁴Unde erai când Însumi întemeiam pământul? Hai, spune-mi, dacă ştii!

⁵Ştii oare cine-anume i-a hotărât măsuri, sau cine-a pus o plasă de funii peste el?

⁶şi, dacă-l ţin pilaştrii, în ce sunt ei înfipţi? sau cin’ i-a pus tărie de piatră unghiulară?

⁷hai, cine?; toate-acestea când stele se năşteau şi îngerii Mei (da, toţi!) Mă preamăreau în cor?[2]

⁸Când marea se născuse din sânul maicii sale şi se vărsa pe-alături, au cine a’ngrădit-o?

⁹că scutece de neguri am pus pe trupul ei şi norul drept veşmânt

¹⁰şi’n jurul ei hotar şi lacăte la porţi,

¹¹zicându-i: – Pân’aici doar să vii, şi nu mai mult, şi valurile tale să se zdrobească’n tine!

¹²Au peste tine’ntins-am arìpile luminii, şi’n veacul tău menirea luceafăru-şi căta,

¹³anume să apuce pământul de la colţuri să-l scuture de toată nelegiuirea lui?[3]

¹⁴Au tu ai luat ţărână din lut şi i-ai dat viaţă şi ai făcut dintr’însa pământ cuvântător?

¹⁵Au tu ai luat lumina din cei nelegiuiţi? dar braţul celor mândri, au tu l-ai sfărâmat?

¹⁶Venitu-i-ai tu mării’n adâncuri, la izvoare? umblat-ai tu vreodată pe urmele genunii?

¹⁷Ţi s-au deschis, de frică, cumva, porţile morţii[4] şi s’au holbat’nainte-ţi ai iadului portari?

¹⁸Aflat-ai tu lăţimea pământului sub cer?, hai, spune: câtă, cum e?,

¹⁹şi unde-i ţara’n care se ghemuie lumina? dar bezna, ce loc are?

²⁰de le cunoşti hotarul, hai, du-Mă tu de mână la’ncheietura lor!

²¹Le ştii?, că doar pe-atuncea erai şi tu născut, şi-al anilor tăi număr îl ştii cât e de mare…[5]

²²Ajuns-ai tu vreodată’n cămările zăpezii? dar grindina, văzut-ai din ce cămări se-azvârle

²³ca Eu să-ţi port de grijă când te pândesc vrăjmaşii la vreme de războaie, la ceas de bătălii?

²⁴De unde iese bruma? de und’ se răspândeşte austrul pe pământ?

²⁵Au cine-i gată ploii largi curgeri în şuvoaie şi fulgerului cale şi tunetului drum,

²⁶aşa încât să plouă’n pământ nelocuit şi’n apriga pustie umblată de ţipenii,

²⁷să sature pământul înţelenit, deşert, să facă să răsară păşuni cu iarbă deasă?

²⁸Hai, cine-i tatăl ploii şi cine-i cel ce naşte în aer stropi de rouă?

²⁹Ce pântec naşte gheaţa şi cine zămisleşte, mai blândă, bruma’n cer,

³⁰să se pogoare, apă, dar nu curgând ca apa? Adâncul are-o faţă; ei, cine-a rânduit-o?

³¹Ştii tu prin ce belciuge Pleiadele se leagă? Deschis-ai tu’ngrădirea ce ţine Orionul?

³²Au tu eşti cel ce sparge, la vreme, Zodiacul şi-aduce jos, de chică, luceafărul-de-seară?

³³Ce zici?: cunoşti tu oare schimbările din cer şi cele de sub ceruri, că laolaltă merg?[6]

³⁴Poţi tu să chemi la tine, cu voce arsă, norul, şi el să mi te-asculte cu revărsări de apă?

³⁵Poţi tu trimite’n ţintă iuţi trăsnete, şi ele să meargă şi să-ţi spună: – Ajuns-am; ce să facem?…

³⁶Cine i-a dat femeii ştiinţa de a ţese, ca şi pe-aceea, veche, de-a face-alesături?

³⁷Au cine ţine’n număr, cu’nţelepciune, norii, şi cerul îl apleacă, prielnic, spre pământ,

³⁸să se reverse-asupră-i ca pulberea’n vântoase, măcar că-l întărisem ca piatra’n patru muchii?

³⁹Tu eşti cel ce vânează mâncare pentru lei şi potoleşte foamea balaurilor mari,

⁴⁰când toţi aceştia, gheme’n culcuşuri, stau la pândă sau se ascund în dese hăţişuri prin păduri?

⁴¹Cine-a avut în grijă să’ndestuleze corbul, când puii lui spre Domnul de foame croncănesc şi umblă’ncoace’ncolo în căutarea hranei?