Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Iov 39 Bible Online

Iov 39 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Iov 39

¹Ştii tu sorocu’n care nasc caprele-de-stâncă? ai urmărit tu vremea cerboaicelor când fată?

²Din lunile lor grele ai numărat vreuna? şi din dureri născânde au tu le-ai dezlegat?

³Hrănitu-le-ai tu puii’n afar’ de orice spaimă? Durerile lor toate au tu le-ai alinat?

⁴Că ele-şi uită puii, aceştia se prăsesc şi pleacă de la ele şi nu se mai întorc.

⁵Cine-a lăsat asinul sălbatic să stea liber şi de la iesle slobod de legătura lui?

⁶Că’n felul său de viaţă Eu pusu-i-am pustia şi, drept ocol, pământuri cu buza’n sărătură,

⁷să-şi râdă el de zarva oraşelor-viespare şi nici să nu audă strigare de stăpân,

⁸ci sus în munţi să-şi cate păşunea răcoroasă din tot ce e verdeaţă.[1]

⁹Tu crezi că inorogul[2] va vrea să-ţi fie slugă sau să-şi petreacă noaptea dormind la ieslea ta?

¹⁰Poţi tu să-i pui pe coamă un jug legat în bice şi să ţi-l faci să tragă în brazda ta la plug?

¹¹Sau, pentru că-i puternic, îţi pui nădejdea’n el şi toate ale tale le laşi pe seama lui?

¹²Crezi tu că roada holdei el ţie ţi-o va da şi-o va aduce’ntocmai la aria de treier?

¹³Ştii struţul?: are aripi ce’n umbra lor se’ntind; vai, struţul: ce frumoase sunt aripile lui!

¹⁴Când el sămânţa-şi lasă cu ouăle’n ţărână să se clocească’n spuza nisipului fierbinte,

¹⁵el uită că piciorul le poate risipi şi fiarele pustiei le pot strivi sub labe.

¹⁶De pui nu-i este milă, de parcă nu-s ai lui, nu-şi teme osteneala c’ar fi fără folos;

¹⁷că Dumnezeu nu-i zise să aibă’nţelepciune şi nici părtaş îl face priceperii obşteşti,

¹⁸dar, când îi vine vremea să se ridice’nalt, atunci în fugă-şi râde de cal şi călăreţ!…

¹⁹Ah, calul! Iată, calul: Au tu i-ai dat puterea, sau tu i-ai pus în coamă mândria de-a’ngrozi

²⁰când arme şi armură i s-au lipit de trup şi pieptul i se umflă de slavă şi’ndrăznire?

²¹El sapă cu copita şi’n sine se’ndârjeşte şi aprig iese’n câmp.

²²Săgeţile ce plouă’mpotrivă-i nu le vede, de armă nu se teme:

²³şi sabia, şi arcul lucesc pe trupul său.

²⁴Prins parcă de mânie, loveşte’n loc pământul şi nu-şi găseşte-astâmpăr decât când goarna sună.

²⁵Iar când trompeta sună, el zice: – Bine, haideţi!, şi-adulmecă războiul cu chiot şi strigare.[3]

²⁶Din mintea ta stă şoimul cu aripile’ntinse şi nemişcat în aer, cătând spre miazăzi[4]?

²⁷Au din a ta poruncă se’nalţă’n slăvi vultùrul? prin tine el, zgripţorul,[5] şezând pe cuibul său

²⁸ascuns în stâncărie,

²⁹de-acolo-şi cată hrană scrutând nemărginirea cu ochii-i de oţele?;

³⁰iar puii săi, alături, se tăvălesc în sânge; că unde sunt măceluri, acolo e şi el”.