Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Iov 7 Bible Online

Iov 7 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Iov 7

¹Au pe pământ nu-i viaţa’ncercare pentru om? şi viaţa lui nu-i oare-a tocmitului cu ziua,

²a slugii care’n umbră se-ascunde de stăpân, a calfei cu simbrie în aşteptarea plăţii?

³Aşa şi eu, răbdat-am atâtea luni deşarte, şi nopţi de suferinţă cumplită mi s’au dat.

⁴Mă culc şi zic în sinemi: Când oare va fi ziuă?; mă scol şi spun asemeni: Când oare va fi seară?; şi-s plin de suferinţă din noapte până’n zori.

⁵A viermilor putoare tot trupul mi-l frământă; îmi răzuiesc puroiul, şi ciobul se înmoaie.

⁶Că viaţa mea’n balanţă mai slabă-i decât graiul[1] şi s’a topit în hăul nădejdilor deşarte.

⁷Adu-Ţi aminte [Doamne], că viaţa mea-i suflare, că tot ce-i bun rămas-a ’napoi de ochiul meu,

⁸că ochiul strâns asupră-mi nu va mai da de mine, că ochii Tăi m’or cere, dar eu nu voi mai fi,

⁹cum nici pe cer e norul ce-a fost şi s’a topit. Aşa coboară omul în iad[2] şi nu mai urcă;

¹⁰la casa lui, acolo, nicicând se va întoarce, şi dacă da, nici vatra, nu, nu-l va mai cunoaşte.

¹¹Aşa că eu de-acuma nu-mi voi mai ţine gura; din marea-mi suferinţă voi face-o să vorbească, cu inima cuprinsă de-amar o voi deschide.

¹²Sunt eu cumva o mare? sunt eu cumva balaur să pui asupră-mi strajă?[3]

¹³Că dacă-mi zic: E vremea să mă alinte patul, să fiu doar eu cu mine în aşternutul meu,

¹⁴Tu mă’nspăimânţi cu visuri, şi’n spaime pui vedenii,

¹⁵zburdalnicul meu suflet rupându-mi-l de duh şi oasele, de moarte.[4]

¹⁶Că nu trăiesc cât veacul, să’ndur la nesfârşit; hai, lasă-mă în pace cu viaţa-mi găunoasă!…

¹⁷Ce-i omul, că Tu Însuţi l-ai ridicat în slăvi? ce-i omul, ca Tu Însuţi să nu-l scapi din vedere,[5]

¹⁸să ai un ochi asupră-i din seară până’n ziuă şi’n ceasu-i de odihnă să-l iei la întrebări?

¹⁹O, până când mă’nvălui, şi până când m’acoperi, şi până când n’am tihnă nici să-mi înghit scuipatul?

²⁰Dac’am greşit, ce oare pot face eu? hai, spune-mi, Tu, Cel ce pân’şi gândul din om îl sfredeleşti?! De ce m’ai pus pe mine să-Ţi stau, eu, împotrivă, şi sarcină să-Ţi fiu?[6]

²¹De ce fărădelegea Tu nu vrei să mi-o uiţi şi pentru ce păcatul din mine nu mi-l speli?… Şi-acum, merg în pământ; curând s’o face ziuă, dar eu nu voi mai fi.”