Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Iov 9 Bible Online

Iov 9 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Iov 9

¹Atunci Iov a răspuns, zicând:

²„Adevărat, ştiu bine că totul e cum spui: Cum poate pământeanul să fie drept la Domnul?

³Că dac’ar vrea să steie cu El la o voroavă, ar îngăima de-a surda, că n’ar putea răspunde o vorbă la o mie.

⁴El e’nţelept la cuget, puternic e şi mare: cine I-a stat vreodată’mpotrivă şi-a învins?

⁵Cel ce’nvecheşte munţii fără ca ei s’o ştie, Cel ce’n mânie-i surpă,

⁶Cel ce pământu-l face să joace’n temelii, să tremure din stâlpi,

⁷El, Cel ce suflă’n soare şi-acesta nu răsare şi stelelor le pune deasupră-le pecete,

⁸Cel ce prin Sine Însuşi tot cerul l-a întins şi umblă ca’n câmpie pe valurile mării,

⁹Cel ce-a făcut Luceafăr-de-seară şi Pleiade şi Orion şi stele’n Cămări-de-miazăzi[1],

¹⁰El, Cel ce face lucruri adânci, de nepătruns, slăvite, minunate şi multe fără număr!…

¹¹De trece pe deasupră-mi, El trece şi nu-L văd; de mi-a trecut pe-alături, S’a dus şi n’am ştiut.

¹²Că dacă El alungă, e cineva să’ntoarcă? e cineva în stare să-I spună: – Ce-ai făcut?

¹³De-i mânios, El poate mânia să Şi-o ’ntoarcă; sub El se încovoaie toţi monştrii[2] de sub cer.

¹⁴O, dac’ar vrea s’asculte cu grijă la ce spun!

¹⁵Chiar dac’aş fi’n dreptate, El nu m’ar asculta, şi’n faţa judecăţii mă voi ruga de milă;

¹⁶şi chiar de L-aş chema eu, şi El m’ar asculta, eu nici atunci n’aş crede că El m’a auzit,

¹⁷El, Cel ce mă sfărâmă cu-o mână de’ntuneric şi, de mă face ţăndări, nu-I trebuie pricìnă.

¹⁸Că de la El răgazuri nu am nici să răsuflu şi-s plin de-amărăciune.

¹⁹De-i vorba de putere, El este Cel-Puternic, şi judecăţii Sale-i va sta’mpotrivă cine?

²⁰Că, chiar de am dreptate, cu gura mea mă’nvinui, şi, de-s fără prihană, tot vinovat voi fi.

²¹De sunt fără prihană, nici sufletu-mi n’o ştie; un singur lucru ştie: că viaţa mi se ia.

²²Am zis deci: – Pe cel mare ca şi pe cel puternic îi termină mânia,

²³cei răi sfârşind în pace prin moarte minunată, în timp ce drepţii lumii ajung de râsul lumii,

²⁴că daţi au fost pe mâna ce-o’ntinde necuratul. El este Cel ce leagă la ochi judecătorii – şi dacă’n asta nu-i El, atuncea cine e?

²⁵Mai grabnică mi-i viaţa decât alergătorul, că fuge şi n’o ştie;

²⁶rămân niscaiva urme din drumul unei nave sau când vultùrul zboară cătându-şi de mâncare?

²⁷Că, chiar dacă mi-ai spune: – Uita-voi tot ce-am zis!, de-mi voi pleca privirea în jos, voi suspina.

²⁸Mă clatin din întregul alcătuirii mele, ştiind că fără vină Tu nu mă vei lăsa.

²⁹Şi dacă-s cu prihană, atunci de ce nu mor?

³⁰Că, dacă cu zăpadă fiinţa mi-aş spăla-o şi de mi-aş curăţi-o cu mâinile curate,

³¹Tu chiar şi-atunci mocirla mi-ai da-o să mă scald, aşa ca şi veşmântul să-mi fie prins de silă.

³²Că nu eşti om ca mine, să-Ţi stau eu împotrivă şi-apoi la judecată să mergem amândoi.

³³O, dac’ar fi la mijloc un altul, care mustră şi poate să asculte ce spune fiecare,

³⁴să ia de lângă mine toiagul ce se’ncruntă, aşa ca eu să nu mă’ngrozesc de teama lui,

³⁵să nu-mi mai fie frică de ceea ce voi spune…; că, altfel, nu’ndrăznesc!