Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Psalmii 77 Bible Online

Psalmii 77 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Psalmii 77

¹Luaţi aminte, poporul meu, la legea mea,[1] plecaţi-vă auzul la graiurile gurii mele!

²În parabole[2] îmi voi deschide gura, lucruri umbrite[3] rosti-voi din cele ce-au fost de la’nceput,

³câte-am auzit şi-am cunoscut şi câte părinţii noştri ne-au povestit.

⁴Ele nu le erau ascunse copiilor lor din alte generaţii; ele vesteau laudele Domnului şi puterile Lui şi minunile pe care El le-a făcut.

⁵El a ridicat mărturie în Iacob şi lege a pus în Israel, acele lucruri pe care El le poruncise părinţilor noştri, pentru ca ei să le facă cunoscute fiilor lor,

⁶aşa ca şi o altă generaţie să le poată cunoaşte, adică fiii ce se vor naşte şi se vor ridica şi le vor vesti fiilor lor,

⁷pentru ca ei în Dumnezeu să-şi pună nădejdea şi lucrurile lui Dumnezeu să nu le uite şi poruncile Lui să le cerceteze,

⁸pentru ca ei să nu fie ca părinţii lor: neam nestatornic[4] şi înăcrit, neam care nu şi-a îndreptat inima şi duhul nu şi l-a deprins să stea cu Dumnezeu.

⁹Fiii lui Efraim, cei ce-şi încordează arcurile şi trag, dat-au dosul în zi de război.

¹⁰Ei n’au păzit legământul lui Dumnezeu şi în legea Lui n’au vrut să umble.

¹¹Uitat-au facerile Lui de bine şi minunile Lui, cele pe care El le-a arătat lor,

¹²minunile pe care El le făcuse în faţa părinţilor lor, în ţara Egiptului, în câmpia Tanis[5].

¹³El a despicat marea şi i-a trecut prin ea, El a făcut apele să stea ca într’un burduf;

¹⁴cu nor i-a călăuzit în timpul zilei, şi toată noaptea cu lumină de foc;

¹⁵El a despicat stânca în pustie şi le-a dat să bea ca într’un afund adânc;

¹⁶din stâncă a scos apă şi apele le-a revărsat ca pe nişte râuri.

¹⁷Dar ei din nou au păcătuit faţă de El, în loc lipsit de apă L-au amărât pe Cel-Preaînalt.

¹⁸Şi’n inimile lor L-au pus pe Dumnezeu la’ncercare cerând mâncare pentru sufletele lor.

¹⁹Grăit-au ei împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Oare nu va putea Dumnezeu să pregătească o masă în pustie?

²⁰– pentru că El lovise stânca şi apele au ţâşnit şi pâraiele s’au revărsat –, oare nu va fi El în stare să dea şi pâine sau să pregătească o masă pentru poporul Său?”

²¹Iată deci că Domnul a auzit şi S’a mâniat şi foc s’a aprins în Iacob şi mânie s’a ridicat împotriva lui Israel,

²²fiindcă ei n’au crezut în Dumnezeu şi nici n’au nădăjduit în mântuirea Lui.

²³Şi El poruncă le-a dat norilor de deasupra şi porţile cerului le-a deschis

²⁴şi peste ei a plouat mană să mănânce, şi pâine cerească le-a dat.

²⁵Pâine îngerească a mâncat omul, hrană le-a trimis din destul.

²⁶Şi vântul austru l-a strămutat din cer şi cu puterea Lui a adus vântul de miazăzi

²⁷şi cărnuri a plouat peste ei ca şi cum ar fi fost pulbere, şi ca nisipul mării păsări zburătoare,

²⁸care au căzut în mijlocul taberei lor, împrejurul corturilor lor.

²⁹Şi au mâncat şi s’au săturat foarte şi El le-a împlinit pofta;

³⁰nimic nu le lipsea din cele ce pofteau. Dar pe când mâncarea încă era în gura lor,

³¹mânia lui Dumnezeu s’a ridicat asupră-le şi i-a ucis pe îmbuibaţii lor şi aleşilor lui Israel le-a’mpleticit picioarele.

³²Întru toate acestea ei n’au contenit să păcătuiască şi n’au crezut în minunile Lui.

³³Şi zilele lor s’au stins în zadar şi anii lor cu de-a fuga.

³⁴Când El îi ucidea, ei Îl căutau şi se întorceau şi dis-de-dimineaţă se uitau după Dumnezeu.

³⁵Şi şi-au adus aminte că Dumnezeu e ajutorul lor şi că Dumnezeul Cel-Preaînalt e Mântuitorul lor.

³⁶Ei însă Îl iubeau din gură, dar cu limba Îl minţeau,

³⁷căci inima lor nu-L avea cu adevărat, nici că ei credeau în legământul Său.

³⁸El însă este’ndurător şi le va uşura păcatele şi nu-i va nimici; şi de multe ori Îşi va întoarce mânia şi urgia nu Şi-o va aprinde.

³⁹Adusu-Şi-a aminte că ei sunt doar trup, suflare ce se duce şi nu se mai întoarce.

⁴⁰De câte ori L-au amărât ei în pustie şi L-au mâniat în pământ fără de apă?

⁴¹Şi s’au întors şi L-au pus pe Dumnezeu la’ncercare şi pe Sfântul lui Israel L-au întărâtat.

⁴²Nu şi-au adus aminte de mâna Lui, de ziua’n care i-a mântuit din mâna asupritorului,

⁴³cum a făcut El în Egipt semnele Lui şi minunile Lui în câmpia Tanis:

⁴⁴în sânge le-a prefăcut[6] râurile şi ploile, ca ei să nu poată bea;

⁴⁵tăuni a trimis asupră-le şi i-au mâncat, şi broaşte şi i-au prăpădit;

⁴⁶şi roadele lor le-a dat omizilor şi ostenelile lor le-a dat lăcustelor;

⁴⁷şi viile lor le-a nimicit cu grindină şi duzii lor, cu brumă;

⁴⁸vitele lor le-a dat pe seama grindinei, pe seama focului averile lor;

⁴⁹împotriva lor a trimis urgia mâniei Lui; mânie, urgie şi necaz prin îngeri răi anume trimişi;

⁵⁰o cale-i făcuse mâniei Sale şi sufletele lor nu le-a cruţat de la moarte şi cirezile lor în moarte le-a închis.

⁵¹Şi a lovit pe fiecare întâi-născut în Egipt, pârga sârguinţelor lor în corturile lui Ham.

⁵²Ca pe o turmă Şi-a ridicat poporul, ca pe o turmă i-a dus în pustie

⁵³şi’ntru nădejde i-a călăuzit, iar ei nu s’au temut şi pe vrăjmaşii lor marea i-a acoperit.

⁵⁴Şi i-a dus în muntele sfinţeniei Sale, muntele acesta pe care dreapta Lui îl dobândise.

⁵⁵Neamuri a izgonit de dinaintea lor şi lor le-a împărţit prin sorţi pământ de moştenire şi’n corturile lor a aşezat seminţiile lui Israel.

⁵⁶Dar ei L-au pus la’ncercare şi L-au amărât pe Dumnezeu Cel-Preaînalt şi mărturiile Lui nu le-au păzit.

⁵⁷Şi s’au întors şi au trădat ca şi părinţii lor şi s’au făcut ca într’un arc viclean[7]

⁵⁸şi L-au mâniat între înălţimile dealurilor lor şi prin idolii lor L-au făcut gelos[8].

⁵⁹Dumnezeu a auzit şi nu S’a mai uitat la ei şi ca pe o nimica l-a socotit pe Israel

⁶⁰şi nu i-a mai vrut locaşul din Şilo, locaşul Său în care locuise printre oameni.

⁶¹Tăria lor a dat-o robiei şi’n mâinile vrăjmaşului frumuseţea lor.

⁶²Cu sabie Şi-a îngrădit poporul şi spre moştenirea Lui n’a mai privit.

⁶³Focul i-a înghiţit pe tinerii lor şi fecioarele lor nu s’au jelit.

⁶⁴Preoţii lor de sabie au căzut şi pentru văduvele lor nimeni nu va plânge.

⁶⁵Şi Domnul Se trezi ca unul ce-a dormit, ca un bărbat puternic prea-săturat de vin,

⁶⁶şi pe vrăjmaşii Săi i-a lovit din spate, ocară veşnică le-a dat.

⁶⁷De sălaşul lui Iosif S’a lepădat şi seminţia lui Efraim n’a ales-o;

⁶⁸ci a ales seminţia lui Iuda[9], muntele Sion pe care l-a iubit,

⁶⁹şi Şi-a zidit locaşul Său cel sfânt ca pe al unui inorog, în veac l-a întemeiat pe pământ.

⁷⁰Şi l-a ales pe David, robul Său, şi l-a luat de la turmele de oi,

⁷¹de lângă oile fătătoare l-a luat, ca să-l păstorească pe Iacob, poporul Său, şi pe Israel, moştenirea Sa.

⁷²Şi i-a păstorit întru nerăutatea inimii lui şi prin iscusinţa mâinilor sale i-a călăuzit.