Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Solomon 14 Bible Online

Solomon 14 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Solomon 14

¹Un altul, vrând să călătorească pe apă şi să înfrunte cumplitele valuri, se roagă cu strigăt la un lemn mult mai şubred decât corabia care îl poartă.

²Căci această corabie a fost făcută din pofta de câştig şi a întruchipat-o agerimea meşterului;

³dar ceea ce o cârmuieşte, Părinte, este Pronia, căci Tu ai pus un drum chiar şi pe mare, şi’n valuri o cărare fără greş,

⁴arătând astfel că Tu poţi să izbăveşti din orice, aşa încât cineva, chiar dacă nu are ştiinţa corăbierului, să poată pomi pe mare.

⁵Tu nu vrei ca lucrarea înţelepciunii Tale să fie stearpă; iată de ce oamenii îşi încredinţează viaţa chiar unei mici bucăţi de lemn, străbat valurile pe o plută şi ajung sănătoşi şi teferi.[1]

⁶Iar în vremurile vechi, în timp ce mândrii uriaşi piereau, nădejdea lumii s’a regăsit pe o plută şi, cârmuită de mâna Ta, le-a lăsat veacurilor viitoare sămânţa unei generaţii noi.[2]

⁷Căci binecuvântat e lemnul prin care vine dreptatea,

⁸dar blestemat [idolul] făcut de mână – el şi cel care l-a făcut; acesta din urmă, fiindcă l-a lucrat, iar acela pentru că, fiind stricăcios, a fost numit dumnezeu.

⁹Căci Dumnezeu urăşte, deopotrivă, pe cel nelegiuit şi nelegiuirea lui,

¹⁰iar lucrul şi lucrătorul vor fi deopotrivă pedepsiţi.

¹¹Fi-va o cercetare pentru idolii neamurilor, fiindcă urâciune au devenit între făpturile lui Dumnezeu, pietre de poticnire pentru sufletele oamenilor, laţ pentru picioarele nemintoşilor.

¹²Gândul plăsmuirii de idoli a fost începutul aprinderii spre desfrâu, născocirea lor a fost stricarea vieţii.

¹³Căci ei n’au fost de la început şi nu vor fi pentru’ntotdeauna;

¹⁴intrarea lor în lume s’a făcut prin slava deşartă a oamenilor, aşa că’n scurt timp vor avea un sfârşit.

¹⁵Un tată, cuprins de întristare înainte de vreme pentru fiul său de-abia răpit din lume, îi face acestuia un chip şi astfel, pe cel care ieri nu era decât un om mort îl cinsteşte acum ca pe un dumnezeu şi le lasă alor săi mistere şi rituri[3];

¹⁶apoi, cu vremea, obiceiul se întăreşte şi e păzit ca o lege. Chipurile cioplite primesc cinstire şi prin poruncile unor cârmuitori tirani:[4]

¹⁷oameni care, trăind departe, nu puteau să-i cinstească de-a dreptul, făceau o asemuire a chipului de departe şi-şi făceau apoi un chip văzut al tiranului pe care-l cinsteau; în acest fel, îl linguşeau pe cel de acolo ca şi cum ar fi fost de faţă.

¹⁸Chiar şi pe cei ce nu-l cunoşteau, ambiţia meşterului i-a făcut să-şi însuşească închinarea;

¹⁹fiindcă acela, voind să placă stăpânului, şi-a pus tot meşteşugul să facă asemănarea mai frumoasă chiar decât izvodul;

²⁰iar gloata, atrasă de farmecul lucrării, îl socotea de acum drept vrednic de’nchinare pe cel pe care, până ieri, îl cinsteau ca pe un om.

²¹Şi iată cum a devenit o capcană pentru viaţă: oameni apăsaţi de nenorociri sau de tiranie au dat pietrelor şi lemnelor numele căruia nimic în lume nu-i răspunde.

²²Dar nu le-a fost de-ajuns că s’au îndepărtat de cunoaşterea lui Dumnezeu, ci, în timp ce necunoaşterea îi făcea să trăiască într’un război necurmat, unor astfel de rele le-au dat numele de „pace”![5]

²³Cu jertfele lor ucigătoare de copii, cu misterele lor neguroase, cu beţiile lor crunte după deprinderi deşănţate,

²⁴ei nu mai păstrează nici un fel de curăţie, nici în viaţă, nici în căsnicie: unul îl ucide pe altul prin trădare sau îl răneşte prin desfrâu.

²⁵Pretutindeni, de-a valma, sânge şi omor, furtişag şi vicleşug, stricăciune, necredincioşie, răzvrătire, jurământ strâmb,

²⁶prigonirea celor buni, uitarea binefacerilor, pângărirea sufletelor, păcatul împotriva firii[6], neorânduiala în căsnicie, adulterul şi destrăbălarea.

²⁷Căci închinarea la idoli fără nume e începutul, pricina şi sfârşitul oricărui rău,

²⁸fie că-şi împing desfătările pân’la nebunie, fie că profeţesc minciuni, fie că trăiesc în nedreptate, fie că pe negândite jură strâmb:

²⁹de vreme ce se’ncred în idoli fără viaţă, ei nu aşteaptă nici o pedeapsă a celui ce-a jurat strâmb.[7]

³⁰Cu toate acestea, o dreaptă pedeapsă le va veni din două părţi: fiindcă, închinându-se la idoli, au cugetat greşit despre Dumnezeu şi fiindcă au jurat strâmb împotriva dreptăţii, în dispreţul a tot ce e sfânt.

³¹Căci nu puterea idolilor pe care s’au jurat, ci pedeapsa cuvenită păcătoşilor, aceea urmăreşte fărâ’ncetare păcatul nelegiuiţilor.