Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Solomon 15 Bible Online

Solomon 15 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Solomon 15

¹Iar Tu, Dumnezeul nostru, eşti bun şi adevărat, îndelung-răbdător şi cânnuind totul cu milă.

²Chiar când păcătuim, tot ai Tăi suntem, căci noi îţi cunoaştem puterea; dar nu vom păcătui, ştiind că ne numărăm printre ai Tăi.

³Că a Te cunoaşte pe Tine, aceasta e dreptatea întreagă şi a-Ţi cunoaşte puterea, aceasta-i rădăcina nemuririi.

⁴Meşteşugitele născociri ale oamenilor nu ne-au înşelat, nici truda deşartă a zugravilor – chipuri mânjite cu felurite vopsele,

⁵a căror înfăţişare aţâţă patima nemintoşilor cu dorinţa de a face chipul neînsufleţit al unei închipuiri moarte.

⁶Iubitori ai răului şi vrednici de astfel de nădejdi sunt şi cei ce-l fac, şi cei ce-l doresc, şi cei ce se închină la el.

⁷Iată-l pe olarul care cu migală frământă lutul moale şi plăsmuieşte fiece vas în folosul nostru. Din acelaşi lut a plăsmuit vasele menite folosului de cinste, dar şi pe cele, asemănătoare, cu o menire contrară; dar care anume din cele două, care va fi menirea fiecăruia, el, olarul, el e cel ce hotărăşte.

⁸Apoi – cu nelegiuită trudă! – din acelaşi lut plăsmuieşte o zeitate deşartă, el, cel ce cu puţin înainte a fost făcut din pământ şi care, puţin după aceea, se va întoarce în pământul din care a fost luat, atunci când i se va cere sufletul care-i fusese împrumutat.

⁹Cu toate acestea, nu-i pasă că va muri şi că viaţa-i e scurtă, ci se ia la’ntrecere cu meşterii aurari şi argintari, face şi el ce fac făurarii de aramă şi crede că-i mare scofală să plăsmuieşti minciuni.

¹⁰Cenuşă-i este inima! mai de nimic decât pământul îi e nădejdea! mai de plâns decât lutul îi e viaţa!

¹¹Căci nu L-a cunoscut pe Cel ce l-a plăsmuit, pe Cel ce i-a insuflat un suflet lucrător şi i-a suflat un duh plin de viaţă;[1]

¹²ci a crezut că viaţa noastră-i o joacă de copii şi traiul nostru, târg pentru câştig: „Fiindcă – zice el – eu trebuie să câştig prin orice fel de mijloc, chiar dacă-i rău”.

¹³Cel ce face din humă vase ce se sparg şi chipuri idoleşti ştie mai mult decât toţi ceilalţi că el păcătuieşte.

¹⁴Dar toţi aceştia sunt mai nebuni şi mai de plîns decât sufletul unui copil, ei, vrăjmaşii poporului Tău, cei ce l-au asuprit,[2]

¹⁵fiindcă ei i-au luat drept dumnezei pe toţi idolii neamurilor, cei ce au ochi care nu pot vedea, nări pe care nu pot respira, urechi care nu aud, nici degete la mâini care să pipăie şi nici picioare care să meargă.

¹⁶Căci cel ce i-a făcut e om, cel ce i-a plăsmuit e suflet de împrumut;[3] căci nici un om nu poate plăsmui un dumnezeu care să-i semene;

¹⁷fiind muritor, cu mâinile lui nelegiuite nu poate face decât ceva mort. El preţuieşte mai mult decât idolii la care se’nchină: el, cel puţin, a trăit odată, dar aceia, niciodată!

¹⁸Ei se închină dobitoacelor celor mai urâcioase, că acelea, puse alături, sunt unele mai rele decât altele.

¹⁹În ele n’au nimic frumos, aşa încât, văzându-le, să-ţi stârnească vreo dorinţă: ele sunt în afara laudei lui Dumnezeu şi a binecuvântării Lui.