Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Solomon 17 Bible Online

Solomon 17 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Solomon 17

¹Mari şi de nepătruns sunt judecăţile Tale; iată de ce sufletele neînvăţate s’au rătăcit.[1]

²Atunci când necredincioşii se gândeau să asuprească un neam sfânt zăceau înrobiţi în întuneric, în piedicile unei nopţi lungi, închişi sub propriile lor acoperişuri, izgoniţi din veşnica purtare de grijă.

³Şi când socoteau că vor rămâne ascunşi în tainicele lor păcate, sub vălul întunecat al uitării, risipiţi au fost, şi amarnic înspăimântaţi, bântuiţi de năluci.

⁴Căci ungherul care-i adăpostea nu-i apăra şi de frică; în jurul lor răsunau zgomote înfricoşătoare şi li se arătau vedenii posomorâte, cu chipuri de spaime.

⁵Nu era nici un foc care să-i poată lumina şi nici scânteietoarea lumină a stelelor nu putea să lumineze acea noapte de groază.

⁶O singură lumină li se ivea: o flacără de foc aprinsă de la sine, semănând groază, iar ei, înspăimântaţi de o asemenea vedenie, luau ceea ce vedeau drept mai rău decât ceea ce nu vedeau.

⁷Meşteşugurile vrăjitorilor nu mai puteau nimic şi îngâmfarea lor că ştiu ceva ieşise de ruşine;

⁸ei, care ziceau că pot izgoni spaimele şi tulburările din inima bolnavă, chiar ei zăceau betegi de-o ruşinoasă spaimă.

⁹Chiar dacă nimic grozav nu le dădea spaime, o trecere de fiare, un şuier de reptilă îi copleşeau de groază şi se topeau de frică şi tremurau de spaimă şi închideau ochii ca să nu mai vadă acest văzduh de care nu puteau să scape.

¹⁰Căci viclenia, osândită de propria ei răutate şi apăsată de conştiinţă, îşi măreşte de-a pururi nenorocirea,

¹¹căci teama nu e altceva decât trădarea ajutoarelor îmbiate de cugetare;

¹²cu cât mai puţin te reazemi pe ele lăuntric, cu atât necunoaşterea e mai grea decât pricina care aduce chinul.

¹³Dar ei, în noaptea aceea neputincioasă, ivită din adâncurile unui iad neputincios, căzuţi într’un somn fără nici o putinţă,

¹⁴când că erau bântuiţi de arătări pocite, când că erau încremeniţi de trădarea inimii lor, căci o groază neaşteptată şi năprasnică îi cuprinsese.

¹⁵Şi tot aşa celălalt, oricare ar fi fost, cel ce cădea în ea, se pomenea închis ca într’o temniţă, fără zăvoare.

¹⁶Fie plugar, fie cioban, fie lucrător la muncile câmpului, dacă era apucat fără veste, îndura această nenorocire fără scăpare;

¹⁷căci toţi erau ferecaţi cu acelaşi lanţ de’ntuneric. Vântul care suflă, cântul încântător al păsărilor din desişuri, zgomotul galopant al unui şuvoi de apă,

¹⁸bubuitul stâncilor în prăvălire, fuga nevăzută a animalelor săritoare, răcnetul fiarelor cumplite, ecoul ce se sparge în peşterile munţilor, toate acestea îi făceau să moară de spaimă.

¹⁹Căci în timp ce întreaga lume era luminată de o lumină strălucitoare şi nimeni nu era împiedicat în lucrul său,

²⁰numai peste ei se întindea o noapte grea, chip al întunericului care avea să-i înghită. Dar ei îşi erau loruşi o povară mai grea decât întunericul.