Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Solomon 2 Bible Online

Solomon 2 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Solomon 2

¹Căci ei zic între ei, prin strâmbe socotinţe: „Viaţa noastră scurtă e şi tristă; atunci când omul moare, nici o scăpare nu-i, şi nu ştim despre nimeni că s’ar fi’ntors din groapă[1].

²Născuţi suntem din întâmplare;[2] vom fi după aceasta ca şi cum n’am fi fost; doar fum ne e suflarea din nările-amândouă, gândirea, o scânteie ţâşnită din bătaia inimii:

³când ea se stinge, trupul cenuşă ni se face, iar duhul se destramă ca aerul uşor.

⁴În timp, numele nostru cădea-va în uitare, de fapta noastră nimeni nu-şi va aduce-aminte, vieaţa ne va trece ca urma unui nor şi se va risipi ca negura pe care razele soarelui o alungă şi căldura lui o doboară.

⁵Zilele noastre sunt o umbră trecătoare.[3] Sfârşitul ni-i fără întoarcere, pecetea este pusă: nu, nimeni nu revine.

⁶Veniţi dar să ne veselim cu bunătăţile de-acum şi cu ardoarea tinereţii să folosim tot ce-i făptură!

⁷Să ne’mbătăm cu vinuri scumpe şi arome, iar floarea primăverii să n’o lăsăm să treacă;

⁸hai să ne’ncununăm cu roze’mbobocite pân’nu se veştejesc,

⁹la chefurile noastre să nu lipsească nimeni, din veselia noastră sunt semne pretutindeni, căci asta-i partea noastră şi asta ni-i menirea.

¹⁰Să asuprim săracul, cu toate că-i om drept,â de văduva sărmană să n’avem nici o milă, nici grijă de bătrânul a cărui cărunteţe de ani e’mpovărată.

¹¹Puterea noastră fie legea dreptăţii noastre, căci tot ce-i slab se-arată a fi fără folos.

¹²Pe omul drept să-l prindem în cursă, căci ne’ncurcă şi ni se’mpotriveşte în ce voim să facem şi ne’nvinovăţeşte că-am fi’mpotriva legii şi că-am păcătui’mpotriva bunei creşteri.

¹³Se umflă că-L cunoaşte pe Dumnezeu deplin, numindu-se pe sine că-ar fi copilul Domnului.

¹⁴El nu-i decât osândă a gândurilor noastre şi greu ne vine numai când ne uităm la el;

¹⁵căci felul său de viaţă nu-i ca al celorlalţi, cărările lui toate nu sunt ce par a fi.

¹⁶În ochii lui, noi suntem ca fierul ruginit, de calea noastră fuge, de parc’ar fi spurcată; cu gura fericeşte sfârşitul celor drepţi şi ni se’mpăunează cu Dumnezeu ca tată.

¹⁷Cât adevăr se află’n ce spune, vom vedea, şi ce se va alege de el când o să moară.

¹⁸Că dacă dreptul este fiu al lui Dumnezeu, Acela-i va da mâna şi tot El îl va scoate din mâna celor răi[4].

¹⁹Cu chinuri şi ocări să-l încercăm ca să-i cunoaştem supuşenia, răbdarea să i-o punem la’ncercare.

²⁰Să-l osândim la moarte ruşinoasă, căci, după spusa lui, vegheat va fi”[5].

²¹Aşa au cugetat, dar se înşală, căci răutatea i-a orbit.

²²Din tainele lui Dumnezeu ei nu cunosc nimic, nu speră în răsplata sfinţeniei, şi nu cred în răsplătirea celor ce sunt curaţi la suflet.

²³Da, Dumnezeu zidit-a pe om spre nestricare, făcându-i chip asemeni cu veşnicia Lui[6].

²⁴Dar diavolul, prin pizmă, adus-a moartea’n lume,[7] iar cei ce sunt alături de el o vor cunoaşte!