Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Solomon 7 Bible Online

Solomon 7 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Solomon 7

¹Om muritor sunt şi eu, asemenea oricărui, coborâtor din prima fiinţă omenească zidită pe pământ.[1]

²Înfiripat cu trupul în pântecele mamei, m’am închegat în sânge de-a lungu-a zece luni[2] plecând dintr’o sămânţă de om şi de plăcere,[3] învecinată somnului.

³Născut, mi-am hrănit pieptul cu aerul obştesc, căzut-am pe pământul acelaşi pentru toţi, iar glasul meu dintâi, precum la toată lumea, n’a fost decât un plâns;

⁴crescut am fost în scutec, învăluit în grijă.

⁵Nu, nici măcar un rege n’a început-o altfel atunci când s’a născut;

⁶în viaţa ce ni-i dată intrarea şi ieşirea sunt pentru toţi la fel.

⁷De-aceea m’am rugat să mi se dea pricepere, şi astfel mi-a fost dată; şi am cerut, şi iată că duhu’nţelepciunii mi-a şi venit.[4]

⁸De dragul ei fugit-am de sceptre şi de tronuri, iar bogăţia’n cumpeni cu ea mi-a fost nimic.

⁹Cu piatra cea mai scumpă nu i-am făcut pereche; de i se pune-alături, tot aurul din lume nu e decât nisip, şi’n faţa ei argintul nu e decât noroi.

¹⁰Iubirea mea asupră-i a pus un preţ mai mare decât pe sănătate, decât pe frumuseţe; şi mai presus am pus-o chiar de lumina însăşi, căci strălucirea ei nicicând nu oboseşte.

¹¹Şi totuşi, ea mi-aduse în viaţă tot ce-i bun; din mâna ei primit-am averi nenumărate.

¹²Iar eu de toate-acestea m’am bucurat din plin, căci ea, înţelepciunea, e cea care le-aduce; dar nu ştiam un lucru: că ea e mama lor.[5]

¹³Am învăţat cu râvnă, rostesc mărinimos[6] şi nu-i ascund belşugul.

¹⁴Căci ea e pentru oameni comoară nesfârşita[7]; cei ce-o obţin, prieteni îi sunt lui Dumnezeu prin ale’nvăţăturii îmbelşugate daruri.

¹⁵Să-mi deie Dumnezeu rostire după gând,[8] fiindu-mi gândul vrednic de darurile Sale; căci El e călăuza’nţelepciunii şi îndreptarul înţelepţilor;

¹⁶că’n mâna Lui noi suntem – şi noi, şi ale noastre cuvinte, iscusinţa şi ştiinţa de a face[9].

¹⁷Cunoaşterea cinstită[10]-a făpturii El mi-a dat-o, să ştiu plămada lumii şi vlaga din stihii.

¹⁸cum se sfârşeşte timpul după’nceput şi mijloc, şi vremea’n du-te-vino. şi vremile’n prefaceri,

¹⁹cum se roteşte anul. cum astrele se mişcă,

²⁰natura animalelor, deprinderile fiarelor, puterea unor duhuri[11] şi gândurile oamenilor, şi felurimea plantelor şi leacul rădăcinilor;

²¹tot ce-i ascuns, precum şi ce e vădit, am cunoscut, fiindcă’nţelepciunea, ce meştereşte totul, mi-a dat învăţătură.[12]

²²Într’adevăr, se află în ea un duh deştept[13] şi sfânt, fără pereche[14], cu multe căi[15], subţire[16], pătrunzător şi sprinten şi fără nici o pată şi limpede, statornic şi iubitor de bine, gata oricând[17], năvalnic şi binefăcător şi iubitor de oameni,

²³de neclintit, temeinic, lipsit de’ngrijorări: el, cel ce poate totul şi peste tot veghează, străbate ca un fulger prin duhurile toate cele deştepte, limpezi şi oricât de subţiri.

²⁴Fiindcă’nţelepciunea se mişcă mult mai iute decât orice mişcare: de vreme ce-i curată, străbate şi pătrunde prin toate, pretutindeni.[18]

²⁵Un suflu al puterii lui Dumnezeu, aceasta-i: şuvoi curat al slavei Celui Atotputernic, aşa că nici o pată n’o poate întina.

²⁶Căci ea e strălucirea luminii ne’nserate[19], oglinda – fără urmă de pată – a lucrării lui Dumnezeu, icoană a bunătăţii Sale.

²⁷Cu toate că ea este doar una, poate totul: în sine rămânând, pe toate le’nnoieşte, şi, pătrunzând, prin veacuri, în sufletele sfinte, lui Dumnezeu îi face prieteni şi profeţi;

²⁸căci Dumnezeu Si’ndreaptă iubirea doar spre-acela cel ce cu’nţelepciunea îşi face casă bună.

²⁹Într adevăr, ea este mai mândră decât soarele şi mai presus de’ntreaga orânduire-a stelelor: dacă-i vei pune-alături lumina, ea o’ntrece.

³⁰de vreme ce lumina îi face nopţii loc, pe când înţelepciunii nimic nu-i face răul.