Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Sirah 14 Bible Online

Sirah 14 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Sirah 14

¹Fericit bărbatul care n’a alunecat cu graiul şi care nu e îngândurat de tristeţea păcatelor!

²Fericit bărbatul al cărui cuget nu-l osândeşte şi care nu cade în deznădejde.

³Omului zgârcit nu-i prieşte bogăţia, iar pentru omul invidios, la ce bun averile?

⁴Cel ce adună lipsindu-se pe sine, adună pentru alţii; cu bunurile lui alţii se vor desfăta.

⁵Cel care-i rău pentru sine, pentru cine va fi bun?: nu se bucură nici măcar de ceea ce are el.

⁶Nimeni nu e mai rău decât cel ce se pizmuieşte pe sine: aceasta-i răsplata răutăţii lui;

⁷chiar când face bine, o face din uitare, şi după aceea îşi vădeşte răutatea.

⁸Rău este omul cu ochiul invidios, care-şi întoarce faţa[1] şi dispreţuieşte viaţa altuia.

⁹Omul invidios nu se mulţumeşte cu ce are, iar nedreptatea omului rău îi usucă sufletul.

¹⁰Ochiul rău îşi drămuieşte pâinea, dar la masă tot nu-i ajunge.

¹¹Fiule, atât cât poţi, fă-ţi bine ţie şi adu-I Domnului prinoasele ce I se cuvin.

¹²Nu uita că moartea nu va zăbovi şi că legământul cu groapa nu ţi s’a arătat.[2]

¹³Înainte de a muri, fă-i bine prietenului tău şi, după cât poţi, întinde-i mâna şi dă-i-o.

¹⁴Nu te lipsi de binele de azi şi nimic să nu-ţi scape dintr’o dorinţă bună.

¹⁵Oare nu altora le vei lăsa rodul muncii tale, şi rodul ostenelilor tale să fie tras la sorţi?

¹⁶Dă şi primeşte şi sfinţeşte-ţi sufletul, că nu în groapă vei căuta desfătări.

¹⁷Orice trup se învecheşte ca o haină, că aceasta-i legea veşnică: cu moarte vei muri.

¹⁸Precum în frunzişul unui copac stufos unele frunze cad, altele cresc, aşa-i cu generaţiile cărnii şi sângelui: unele mor, altele se nasc.

¹⁹Tot lucrul stricăcios are un sfârşit, iar cel ce l-a lucrat se duce cu el.

²⁰Fericit bărbatul care cugetă înţelepţeşte şi care gândeşte cu propria-i pricepere,

²¹cel ce’n inima lui cugetă la căile înţelepciunii[3] şi-i cercetează tainele;

²²o urmăreşte ca un hăitaş, în căile ei stă la pândă;

²³i se uită prin ferestre, îi ascultă pe la uşi;

²⁴i se aşază lângă casă, îi înfige’n ziduri un ţăruş, îşi întinde cortul alături şi se aşază în aşezământul fericirii; copiii şi-i pune sub acoperământul ei şi sub umbrarul ei îşi află adăpost; sub ea, acolo, ferit e de arşiţă şi’n slava ei îşi capătă odihna.