Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Sirah 20 Bible Online

Sirah 20 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Sirah 20

¹Există mustrări făcute la netimp şi-i unul care tace şi se arată înţelept.

²E mai bine să mustri decât să-ţi ţii mânia.

³Cel care-şi recunoaşte vina scapă de pedeapsă.

⁴Cel ce vrea să facă dreptate cu bâta[1] e ca un famen căruia-i arde să aibă o fecioară.

⁵E unul care tace şi se arată înţelept şi e altul care-i nesuferit prin vorbărie.

⁶E unul care tace fiindcă n’are ce să.răspundă şi-i altul care tace aşteptând clipa prielnică.

⁷Omul înţelept tace până ce-i vine clipa prielnică. dar flecarul şi nemintosul o lasă să treacă.

⁸Cel ce vorbeşte mult devine dezgustător, iar cel ce face pe grozavul are parte de ură.

⁹E unul care’n nenorocire îşi află mângâiere: alteori, un chilipir aduce nenorocire.

¹⁰Uneori a da nu-ţi este de nici un folos, alteori a da îţi aduce de două ori mai mult.[2]

¹¹Există o umilinţă care vine din faimă.[3] dar e altul care după umilinţă îşi înalţă fruntea.

¹²Unul cumpără multe cu puţin, iar un altul le plăteşte de şapte ori cât fac.

¹³Înţeleptul se face iubit prin cuvintele sale. dar temenelele nebunilor se vor duce ca apa.

¹⁴Darul nemintosului nu-ţi va aduce nici un folos, căci, în loc de unul, el vede mai multe;

¹⁵el dă puţin şi ocărăşte mult. gura şi-o deschide ca un pristav, azi dă cu’mprumut şi mâine cere înapoi: urât e un astfel de om![4]

¹⁶Nebunul zice: „N’am nici un prieten, pentru faptele mele bune nimeni nu-mi va fi recunoscător,

¹⁷cei ce-mi mănâncă pâinea au limba uitucă. De câte ori şi câţi îl vor lua în râs?

¹⁸Mai bine e să aluneci pe piatră decât să aluneci prin limbă; aşa şi căderea celor răi, degrab va veni.

¹⁹Omul grosolan e ca o glumă deşucheată pe care proştii o trec din gură’n gură.

²⁰Din gura prostului să nu primeşti o zicală, că niciodată n’o spune când trebuie.

²¹Unul nu poate păcătui din pricina sărăciei şi’n ceasurile lui de răgaz nu are păreri de rău.

²²Unul se pierde prin sfiala de oameni: se pierde temându-se de un nebun.

²³Unul, de ruşine, îi făgăduieşte prietenului său şi pe degeaba îşi face un duşman.[5]

²⁴Mare pată e pe un om minciuna; ea va fi pururi în gura nemintoşilor.

²⁵Mai bun e un hoţ decât un mincinos vestit, dar pe-amândoi îi paşte prăbuşirea.

²⁶Năravul mincinosului îl umple de ocară, iar ruşinea va fi de-a pururi cu el.

²⁷Prin spusele sale îşi capătă cinstire înţeleptul, iar omul priceput le place celor mari.[6]

²⁸Cel ce lucrează pământul are strânsură bună şi celui ce le place mai-marilor i se iartă nedreptăţile.

²⁹Ospitalitatea şi darurile orbesc ochii înţelepţilor şi, ca o botniţă la gură, împiedică mustrările.[7]

³⁰înţelepciunea ascunsă şi comoara care nu se poate vedea, la ce folosesc amândouă?

³¹Mai bun e omul care-şi ascunde prostia decât omul care-şi ascunde înţelepciunea.