Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Sirah 37 Bible Online

Sirah 37 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Sirah 37

¹Tot prietenul zice: „Şi eu îi sunt prieten”; dar acela nu e prieten decât cu numele.

²Nu te cuprinde oare o tristeţe de moarte când un fârtat sau un prieten ţi-a devenit duşman?

³O, născocire vicleană, de unde te-ai ivit să acoperi pământul cu înşelăciune?

⁴Fârtatul prietenului se bucură de bucuria acestuia, dar la vreme de necaz i se întoarce împotrivă.[1]

⁵Fârtatul îşi ajută prietenul spre folosul său propriu, iar dacă e să se lupte, pune mâna pe armă.

⁶Nu-ţi uita prietenul din cugetul tău. şi, când eşti bogat, nu-i pierde amintirea!

⁷Tot sfetnicul îşi laudă sfatul, dar e câte unul care dă sfaturi urmărindu-şi interesul.[2]

⁸Ţine-te bine faţă de cel ce dă sfaturi şi întreabă-te mai întâi ce-i trebuie lui – căci el dă sfaturi în interesul lui –, ca nu cumva să ridice pretenţii asupra ta

⁹şi să-ţi zică: „Bună-i calea ta!”, după care pândeşte să vadă ce ţi se va întâmpla.

¹⁰Nu cere sfat de la cel ce te priveşte pe furiş şi ascunde-ţi gândurile de cei ce te invidiază.

¹¹Nu te sfătui: cu o femeie despre potrivnica ei, cu un fricos despre război, cu un negustor despre schimb, cu cel ce cumpără despre cel ce vinde, cu cel invidios despre recunoştinţă, cu un zgârcit despre binefacere, cu un leneş despre orice fel de muncă, nici cu simbriaşul pe un an[3] despre a duce ceva pân’la capăt, nici cu sluga leneşă despre o treabă grea; pe astfel de oameni să nu te sprijini în nici un fel de sfat.

¹²Dar ţine-te aproape de omul evlavios pe care-l ştii că păzeşte poruncile, al cărui suflet e pe inima ta şi care, dacă tu cazi, va suferi cu tine.

¹³Apoi, ţine-te strâns de sfatul inimii tale, că nici un altul nu-ţi este mai credincios decât el.

¹⁴Căci sufletul omului îl face mai veghetor decât şapte străji ce stau de veghe pe un deal.

¹⁵Şi, peste toate acestea, roagă-L pe Cel-Preaînalt să-ţi îndrumeze paşii întru adevăr.

¹⁶Începutul oricărui lucru: cuvântul[4]; înainte de orice faptă: sfatul[5].

¹⁷Rădăcina gândurilor e inima şi odrăsleşte patru vlăstare:[6]

¹⁸binele şi răul, viaţa şi moartea, iar cea care pururea le stăpâneşte e limba.

¹⁹Unul e iscusit să-i înveţe pe mulţi, dar pentru el nu-i bun de nimic.

²⁰Urât e cel ce se-arată înţelept doar prin vorbe:[7] acela va sfârşi prin a muri de foame,

²¹căci Domnul nu l-a învrednicit cu dar: nu are’n el nici o înţelepciune.

²²Unul e înţelept pentru sine însuşi şi roadele priceperii rostite de el sunt vrednice de crezare.

²³Omul înţelept îşi învaţă poporul, iar roadele priceperii sale sunt vrednice de crezare.

²⁴Omul înţelept e încărcat de binecuvântări şi toţi cei care-l văd îl fericesc.

²⁵Viaţa unui om are un anumit număr de zile, dar zilele lui Israel sunt nenumărate.

²⁶Înţeleptul în mijlocul poporului său îşi dobândeşte încrederea: numele său, veşnic va fi viu.

²⁷Fiule, pentru felul tău de viaţă cercetează-te pe tine însuţi, vezi ce e rău şi ce nu ţi se potriveşte.

²⁸Căci totul nu-i pe potriva tuturor şi nu toţi iubesc totul.

²⁹În nici o desfătare să nu fi nesăţios şi nu te arunca asupra mesei pline;

³⁰că din mâncarea prea multă vine boala şi necumpătarea ajunge la’ngreţoşare.

³¹Mulţi au murit fiindc’au mâncat prea mult, dar cel cumpătat îşi va spori viaţa.