Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Sirah 40 Bible Online

Sirah 40 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Sirah 40

¹Mare zdroabă i s’a hărăzit fiecărui om şi jug apăsător pe fiii lui Adam din ziua când au ieşit din pântecele maicii lor şi până’n ziua când se’ntorc în matca lor obştească.

²Gândurile, teama inimii, totul e grija pentru ce va să vină: ziua sfârşitului.

³De la cel ce sade pe tron strălucitor pân’la cel ce-i umilit în ţărână şi’n cenuşă,

⁴de la cel ce poartă porfiră şi cunună pân’la cel ce se’nveleşte cu un ţol, nu-i decât mânie, gelozie, tulburare, zbucium, spaimă de moarte, duşmănie, vrajbă.

⁵La vreme de odihnă’n aşternut, somnul nopţii îi poceşte gândurile;

⁶puţină-i e odihna, puţină cât nimicul, şi, deodată, visând, e ca’ntr’o zi de pândă, răvăşit de vedenii, crezându-se de-abia scăpat dintr’o încleştare.

⁷În clipa când să scape, se trezeşte, mirat că se speriase din nimic

⁸Pentru toată făptura, de la om la dobitoc, iar pentru păcătoşi, de şapte ori mai mult:

⁹moarte, sânge, vrajbă, sabie, nenorociri, foamete, nimicire şi varga!

¹⁰Toate acestea făcute-au fost pentru nelegiuiţi, şi din pricina lor a venit potopul.

¹¹Tot ce vine din pământ, în pământ se’ntoarce şi tot ce vine din apă, în mare se întoarnă.[1]

¹²Toată mita şi nedreptatea se vor şterge, dar buna-credinţă rămâne pe veci.

¹³Averea nedrepţilor seacă asemeni unui şuvoi şi ca un tunet ce bubuie’n ploaie.

¹⁴Când îşi deschide mâna, atunci se veseleşte,[2] în timp ce călcătorii de lege pieri-vor de istov.

¹⁵Mlădiţele necredincioşilor nu-şi înmulţesc ramurile, rădăcinile necuraţilor sunt pe o stâncă seacă.

¹⁶Buruiana – care creşte prin toate apele şi pe malurile râului – e’ntâia verdeaţă care se smulge.

¹⁷Dărnicia e ca un rai de binecuvântare, iar milostenia rămâne în veci.

¹⁸Omul care munceşte şi cel mulţumit de sine au o viaţă dulce, dar, mai mult decât ei, cel ce află o comoară.

¹⁹Copiii şi întemeierea unei cetăţi înveşnicesc un nume, dar o femeie nepătată, mai mult decât cei doi.

²⁰Vinul şi muzica înveselesc inima, dar iubirea de înţelepciune, mai mult decât amândouă.

²¹Fluierul şi harpa fac cântecul plăcut, dar mai presus de ele, dulceaţa graiului.

²²Farmecul şi mândreţea sunt desfătarea ochiului, dar pe deasupra lor, o pajişte verde.

²³Prietenul şi fârtatul se întâlnesc când vor, dar mai mult decât ei, soţia cu bărbatul.

²⁴Fraţii şi cel ce ajută sunt pentru vreme de necaz, dar mai mult decât ei te scapă milostenia.

²⁵Aurul şi argintul fac mersul apăsat, dar mai mult decât ele preţuieşte sfatul.

²⁶Banul şi puterea înalţă inima, dar mult deasupra lor, frica de Domnul. Cu frica de Domnul n’ai lipsă de nimic şi, dac’o ai pe ea, nu mai cauţi ajutor.

²⁷Frica de Domnul e rai al binecuvântării: bolta lui e mai presus de orice slavă.

²⁸Fiule, să nu duci o viaţă de cerşetor: decât să cerşeşti, mai bine să mori.

²⁹Viaţa omului care trăieşte cu ochii la masa altuia, aceea nu mai poate fi viaţă. El îşi mânjeşte gâtlejul cu mâncări de la alţii, de care omul învăţat şi bine crescut se fereşte.

³⁰În gura neruşinatului cerşitul e dulce, dar în pântecele lui va arde foc.