Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Sirah 41 Bible Online

Sirah 41 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Sirah 41

¹O, moarte, cât de amară îţi este amintirea la omul care trăieşte paşnic în bunurile sale, la omul fără griji, care sporeşte’n toate şi care încă mai poate gusta dumicatul!

²O, moarte, cât de binevenită îţi este hotărârea la omul nevoiaş şi sleit de puteri, la bătrânul împovărat de ani, chinuit de griji, nemulţumit, la capătul răbdării!

³Nu te teme de hotărârea morţii; gândeşte-te la înaintaşii şi la urmaşii tăi;

⁴e legea dată de Domnul pentru fiece trup; la ce bun să te împotriveşti bunului plac al Celui-Preaînalt?[1] Că trăieşti zece ani, o sută sau o mie, în groapă nimeni nu te mustră c’ai fi trăit prea mult…[2]

⁵Copiii păcătoşilor devin copii urâcioşi, care bântuie casele nelegiuiţilor.

⁶Moştenirea copiilor păcătoşilor se duce de râpă, iar ocara se prelungeşte în urmaşii lor.

⁷Un tată nelegiuit e ocărât de propriii săi copii, că de la el le vine ocara.

⁸Vai vouă, oameni nelegiuiţi, că aţi părăsit legea Dumnezeului Celui-Preaînalt!;

⁹la naştere, vă naşteţi pentru blestem, la moarte, pentru voi va fi blestemul.

¹⁰Tot ce vine din pământ, în pământ se duce; aşa-i şi cu nelegiuiţii: din blestem, în nimicire.

¹¹Jale e omul în trupul său, iar numele blestemat al păcătoşilor se va stinge.

¹²Ai grijă de numele tău, că el îţi va rămâne mai mult decât o mie de averi în aur.

¹³O viaţă fericită durează un anumit număr de zile, dar un nume de cinste rămâne pe’ntotdeauna.

¹⁴Fiilor, păstraţi-mi în pace învăţătura: Înţelepciunea tăinuită e comoară de nevăzut: cui îi poate fi de folos?

¹⁵Mai bun e omul care-şi ascunde prostia decât cel ce-şi ascunde înţelepciunea.

¹⁶Aşadar, ruşinaţi-vă după cum vă spun eu, că nu orice fel de ruşine e la locul ei şi nu toate îşi au preţ întru totul.

¹⁷Ruşinează-te de desfrânare, în faţa tatălui şi a mamei, de minciună, în faţa celui mare şi a celui puternic;

¹⁸de greşală, în faţa judecătorului şi a dregătorului; de nelegiuire, în faţa adunării poporului;

¹⁹de nedreptate, în faţa fârtatului şi a prietenului; de furt, în faţa oamenilor cu care trăieşti.

²⁰În faţa adevărului lui Dumnezeu şi a Legământului Său: [ruşinează-te] să-ţi întinzi coatele pe masă[3],

²¹să înjuri când primeşti sau când dai, să nu le răspunzi celor ce te salută,

²²să-ţi opreşti privirea pe o desfrânată, să-ţi întorci faţa dinspre unul de-ai tăi,

²³să-ţi însuşeşti partea altuia sau darul ce i s’a făcut, să furi din ochi o femeie cu bărbat,

²⁴să ai prea mult de-a face cu slujnica acestuia, – nu te apropia de patul ei! –,

²⁵să ai vorbe de ocară pentru prietenii tăi – nu mustra după ce ai dat! –,

²⁶să mai spui o dată ceea ce ai mai spus şi să dezvălui tainele.

²⁷Atunci vei cunoaşte adevărata ruşine şi vei afla har în faţa a tot omul.