Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Sirah 43 Bible Online

Sirah 43 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Sirah 43

¹Mândrie a înălţimilor, tărie[1] a curăţiei, aşa se-arată ceru’n vedenia lui de slavă.

²Când se iveşte, soarele vesteşte, ridicându-se, cât e de minunată lucrarea Celui-Preaînalt;

³în plina lui amiază, usucă pământul – şi cine-i poate răbda dogoarea?

⁴Ca să’nroşeascâ fierul, foalele suflă’n jar, dar soarele pe munţi e de trei ori mai jarnic; aburi fierbinţi aruncă şi, săgetând cu razele, întunecă ochii.

⁵Mare e Domnul, Cel care l-a făcut; Acesta-i dă poruncă, el îşi grăbeşte mersul.

⁶Şi luna, de asemeni, întotdeauna gata să ne măsoare timpul, e semn pentru vecie.[2]

⁷De la lună vine vestirea sărbătorilor, când ea, după ce-a fost plină, treptat se micşorează.

⁸Ea este cea care i-a dat lunii un nume;[3] în drumul ei, se schimbă şi creşte minunat; pe boltă, cort le face oştirilor de sus[4] cu pânza ei de aur pe-a cerului tărie.

⁹Frumuseţea cerului e’n strălucirea stelelor, podoabă luminoasă în înălţimile Domnului;

¹⁰după pravila Celui-Sfânt, nu ies din vorba Lui şi’n veghea lor nu ştiu ce e odihna.

¹¹Uită-te la curcubeu şi binecuvintează pe Cel ce l-a făcut; în strălucirea lui e mândru fără seamăn,

¹²cuprinde cerul într’un arc de slavă, întins de mâinile Celui-Preaînalt.

¹³Cu porunca Lui face zăpada să cadă şi cu a Lui poruncă mână cu biciul fulgerele;

¹⁴tot El îşi deschide vistieriile,[5] iar norii zboară pe cer ca nişte păsări.

¹⁵Prin marea Sa putere El întăreşte norii şi-i mărunţeşte’n grăunţi de grindină.

¹⁶La vederea Lui se cutremură munţii şi după voia Sa suflă vântul austru[6].

¹⁷Glasul tunetului Său face să mugească pământul şi viforul din miazănoapte, precum şi uraganul.

¹⁸Ca pe nişte păsări în zbor împrăştie zăpada, iar ea cade ca un popas de lăcustă; o vede ochiul, albă, şi se’ncântă, iar sufletul, văzând-o căzând, rămâne’nmărmurit.

¹⁹Iar bruma, precum sarea o varsă pe pământ; şi dac-o’ngheaţă gerul, e ace mici de spin.

²⁰Din miazănoapte suflă un vânt rece: gheaţa se prinde pe deasupra apei, se’ntinde şi se’ntinde peste apă şi-o’mbracă’n ţeasta ei ca într’o platoşă.

²¹Tot el mănâncă munţii şi arde’n ger pustiul şi precum focul mistuie verdeaţa.

²²Deodată vine-un nor, şi toate-şi află leacul; după dogoare, rouă aduce bucurie.

²³Cuvântul Său a potolit genunea şi’n ea a sădit insule.

²⁴Năierii de pe mare îi povestesc primejdiile, iar noi nu ne credem urechilor;

²⁵în ea se află lucruri nemaipomenite, de necrezut, vietăţi de toate felurile şi neamul chiţilor[7].

²⁶Prin El, trimisul Său îşi netezeşte drumul şi prin cuvântul Său se rânduieşte totul.

²⁷Am putea spune mai multe, dar la capăt nu vom ajunge; într’un cuvânt: El este totul![8]

²⁸Unde vom afla puterea de a-L preamări? Căci El, Marele, e pe deasupra tuturor lucrurilor Sale,

²⁹Domn de temut, covârşitor de mare şi minunat în tot ceea ce poate.

³⁰Lăudaţi-L pe Domnul, înălţaţi-L pe cât vă stă’n putere: El tot deasupra este! Spre-a-L înălţa, icniţi din răsputeri şi nu vă daţi bătuţi, că tot nu daţi de capăt.

³¹Cine L-a văzut, ca să ni-L poată povesti? Cine-L va preamări aşa cum este El?

³²Multe-I sunt încă tainele, mai mari decât acestea, căci noi n’am văzut decât puţin din lucrurile Sale.

³³Căci Domnul este Cel ce a făcut totul şi celor cuvioşi le-a dat înţelepciune.