Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Sirah 50 Bible Online

Sirah 50 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Sirah 50

¹Simon – fiul lui Onia –, marele preot[1], el a fost cel ce’n timpul vieţii sale a reparat Casa si’n timpul zilelor sale a întărit templul.

²De el a fost întemeiată îndoita înălţime[2], înaltul zid de sprijin din jurul templului.

³În zilele lui a fost săpată casa apelor – un iezer cu o’ntindere cât marea.

⁴În grija de a-şi feri poporul de cădere, a întărit cetatea împotriva oricărei împresurări.

⁵Cât de măreţ era el, înconjurat de poporul său, când ieşea din sfânta-sfintelor[3]:

⁶ca luceafărul de dimineaţă în mijlocul unui nor, ca luna când e plină,

⁷ca soarele strălucind peste locaşul Celui-Preaînalt, ca un curcubeu lucind în nişte nori de slavă,

⁸ca o floare de trandafir în plină primăvară, ca florile de crin pe malul unei ape, ca ramurile Libanului în zilele de vară,

⁹ca focul şi tămâia în căţuie, ca un vas lucrat întreg din aur împodobit cu tot felul de pietre preţioase,

¹⁰ca un măslin când îşi plineşte rodul, ca chiparosul ce se înalţă’n nori.

¹¹Când îşi punea tunica preaslăvită şi se înveşmânta în toate podoabele sale, când se suia la sfântul jertfelnic, umplea de slavă curtea templului.

¹²Iar când primea părţile[4] din mâinile preoţilor, el însuşi aproape de focul de pe jertfelnic, înconjurat era de o cunună de fraţi ca de frunzişul unor cedri din Liban; ca nişte trunchiuri de finic îl înconjurau,

¹³ei, fiii lui Aaron, în măreţia lor, purtând în mâini prinoasele Domnului în faţa obştii întregi a lui Israel!

¹⁴Şi’n timp ce-şi împlinea slujba la altar să înfrumuseţeze prinosul către Cel-Preaînalt, Atotţiitorul,

¹⁵mâna şi-o întindea spre cupă şi făcea libaţia sângelui de strugure; îl vărsa la temelia jertfelnicului, mireasmă bineplăcută Celui-Preaînalt, Împăratul-a-toate.

¹⁶Atunci fiii lui Aaron izbucneau în strigăte, sunau din trâmbiţele lor de metal ciocănit şi făceau să se-audă o larmă uriaşă spre pomenire’n faţa Celui-Preaînalt.

¹⁷Atunci tot poporul deodată se punea’n mişcare şi cădea cu faţa la pământ să I se închine Domnului său, Atotţiitorul, Dumnezeul Cel-Preaînalt.

¹⁸Iar cântăreţii cântau cu glasul laude: dintr’un tumult, o dulce melodie.

¹⁹Iar poporul înălţa cereri către Domnul Cel-Preaînalt, stând la rugăciune înaintea Celui-Milostiv până ce se isprăvea serbarea Domnului[5] şi slujba Lui se încheia.

²⁰Atunci, coborându-se, el îşi ridica mâinile peste toată obştea fiilor lui Israel ca să le dea, cu buzele lui, binecuvântarea Domnului şi slăvit să fie întru numele Lui.

²¹Apoi, pentru a doua oară, cădeau cu faţa la pământ ca să primească binecuvântarea de la Cel-Preaînalt.

²²Şi acum, binecuvântaţi-L pe Dumnezeul-a-toată-făptura, Cel ce pretutindeni face lucruri mari, Cel ce ne-a înălţat zilele încă din sânul mamei şi S’a purtat cu noi după mila Sa.

²³Să ne dea nouă veselia inimii, iar pacea să ne vină’n zilele noastre, în Israel, ca’n zilele de-odinioară.

²⁴Rămână mila Sa cu noi, nedespărţită, şi’n zilele noastre să ne mântuiască!

²⁵Două sunt neamurile de care sufletului meu îi e silă, iar al treilea nu este neam:

²⁶cei ce locuiesc în muntele Seir[6], Filistenii şi poporul cel prost care locuieşte în Sichem.

²⁷O învăţătură de pricepere şi de ştiinţă a scris în această carte Isus, fiul lui Sirah, fiul lui Eleazar, din Ierusalim, cel ce ca o ploaie şi-a răspândit înţelepciunea inimii.

²⁸Fericit e cel ce fără’ncetare va reveni asupra acestor cuvinte! Acela care le aşază în inima sa va deveni înţelept;

²⁹că, dacă le va plini, puternic va fi întru toate, de vreme ce lumina Domnului e cărarea lui.