Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Ieremia 10 Bible Online

Ieremia 10 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Ieremia 10

¹Auziţi cuvântul Domnului, pe care El l-a grăit vouă, casa lui Israel!

²Acestea zice Domnul: „Nu învăţaţi după căile neamurilor şi nu vă temeţi de semnele cerului; că ei se tem de ele, căzând cu feţele la pământ.

³Că zadarnice sunt deprinderile neamurilor:[1] lemn tăiat din pădure, lucru de dulgher, sau chip turnat,

⁴înfrumuseţat cu argint şi aur; le întăresc din ciocane şi cuie şi le aşază bine, ca să nu mişte.

⁵Argint bătut, ele nu-s în stare să umble; de vor fi ridicate, se vor ridica, dar nu vor păşi. Nu vă temeţi de ele: nu fac rău, dar nici bine nu este ’ntru ele”.

⁶Nimic nu este asemenea Ţie, Dumnezeule: mare eşti Tu şi mare este numele Tău întru putere.

⁷Cine nu se va teme de Tine, Împărate al neamurilor?: că Ţie Ţi se cuvine aceasta. Că nimeni nu-i asemenea Ţie între toţi înţelepţii neamurilor şi’n toate regatele lor!

⁸Ei laolaltă sunt descreieraţi şi animalici; un simplu lemn e’nvăţătura lor ce dă Deşertăciuni;

⁹foiţe de argint aduse de la Tarsis, aur venit din Ofir, mână de argintar, lucru de meşter, pe toate le’mbracă’n purpură stacojie.

¹⁰Domnul însă e Dumnezeu adevărat, Dumnezeul cel viu şi Împăratul cel veşnic; când El Se mânie, pământul se clatină, neamurile nu-I pot suferi urgia.

¹¹Aşa să le spuneţi: «Dumnezeii care n’au făcut cerul şi pământul să piară de pe pământ şi de sub cerul acesta!».

¹²Dumnezeu este Cel ce cu puterea Sa a făcut pământul Cel ce cu înţelepciunea Sa a întemeiat lumea şi cu lucrarea minţii Sale a întins cerul,

¹³şi’n cer noianuri de ape; Cel ce ridică nori de la marginea pământului Cel ce-a făcut fulgere aducătoare de ploaie şi vânturile le-a scos din tainiţele lor.

¹⁴Atunci tot omul îşi iese din fire; argintarului îi e ruşine de idolii săi, că tot ce-a topit el nu-i decât minciună, că’n toate celea nu-i nici o suflare;

¹⁵deşertăciune sunt, lucruri de luat în râs; la vremea cercetării lor, ele vor pieri.

¹⁶Partea lui Iacob nu e ca acestea; fiindcă Cel ce pe toate le-a plăsmuit, El îi este moştenire: Domnul este numele Lui.

¹⁷De pe-afară ţi-a adunat fiinţa[2], El, Cel ce locuieşte întru cei aleşi.

¹⁸Căci aşa zice Domnul: Iată, cu necaz îi voi doborî pe locuitorii acestei ţări, aşa ca rana lor să fie vădită.

¹⁹Vai de prăbuşirea ta! dureroasă-ţi este rana. Iar eu am zis: Adevărat, aceasta-ţi este rana, şi ea te ţine.

²⁰Locul tău de’nchinare e o dărâmătură: a pierit; învelitorile tale[3] sunt, toate, spintecate; copiii mei şi turmele mele nu mai sunt; nu mai e loc pentru locaşul meu de’nchinare, şi nici loc pentru învelitorile mele.

²¹Pentru că păstorii şi-au ieşit din minţi şi pe Domnul nu L-au căutat, de aceea păşunea’ntreagă n’o mai au în seamă şi [oile] s’au risipit.

²²Zgomot se aude: Iată, cutremur mare vine din ţara de miazănoapte să prefacă’n pustiu cetăţile lui Iuda şi’n adăposturi de vrăbii.

²³Ştiu, Doamne: calea omului nu e a lui, şi dacă omul merge, nu el şi’ndreaptă paşii[4].

²⁴Ceartă-ne, Doamne, dar cu dreaptă măsură, şi nu cu mânie, ca să nu ne’mpuţinezi!

²⁵Varsă-Ţi mânia peste neamurile care nu Te cunosc şi peste triburile care n’au chemat numele Tău; că ele l-au mâncat pe Iacob şi l-au mistuit[5] şi păşunea lui au făcut-o pustie.