Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Ieremia 4 Bible Online

Ieremia 4 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Ieremia 4

¹„De se va întoarce Israel la Mine, zice Domnul, să se întoarcă; şi dacă-şi va lepăda urâciunile din grai şi’n faţa Mea va fi cuprins de teamă

²şi va jura că viu este Domnul întru adevăr, judecată şi dreptate,[1] atunci neamuri se vor binecuvânta întru el şi pe Dumnezeu Îl vor lăuda în Ierusalim.

³Că acestea zice Domnul către bărbaţii lui Iuda şi celor ce locuiesc Ierusalimul:

⁴Brazdă proaspătă răsturnaţi-vă din pământ şi nu semănaţi printre spini. Dumnezeului vostru tăiaţi-vă’mprejur şi tăiaţi împrejur învârtoşarea inimii voastre, voi, bărbaţi ai lui Iuda, şi voi, cei ce locuiţi Ierusalimul, ca nu cumva mânia Mea să se aprindă ca focul şi să ardă şi nimeni să fie s’o stingă din pricina răutăţii năravurilor voastre.

⁵Vestiţi în Iuda şi faceţi să se-audă în Ierusalim; ziceţi: «Sunaţi din trâmbiţe prin ţară! strigaţi cât vă ţine gura!» Ziceţi:

⁶«Adunaţi-vă şi zburaţi către Sion!». Grăbiţi-vă, nu staţi pe loc, căci rele voi aduce Eu din miazănoapte şi prăbuşire mare.[2]

⁷Leul din culcuşul său se ridică, iată că s’a stârnit să nimicească neamurile şi din locul său s’a repezit să pustiască pământul; surpate vor fi cetăţile tale, încât să rămână pustii.

⁸De aceea încingeţi-vă în pânză de sac şi tânguiţi-vă şi văitaţi-vă, că aprinderea mâniei Domnului nu s’a întors de la voi.

⁹Şi’n ziua aceea va fi, zice Domnul, că inima regelui va pieri, şi inima căpeteniilor; preoţii se vor înspăimânta şi profeţii vor fi cuprinşi de mirare”.

¹⁰Iar eu am zis: „O, Stăpâne Doamne, oare într’atât ai înşelat Tu poporul acesta şi Ierusalimul când ai zis[3]: Pace va fi vouă!? Iată însă că sabia le-a ajuns pân’ la suflet…”.

¹¹„În vremea aceea i se va spune acestui popor – şi Ierusalimului: Există un duh al rătăcirii-prin-pustie[4]: Calea fiicei poporului Meu nu duce la curăţie şi nici la sfinţenie.

¹²Dar un duh al saţiului[5] Îmi va veni; acum Eu Îmi voi rosti judecăţile împotriva lor.

¹³Iată, el se va ridica asemenea unui nor, iar carele lui asemenea unei furtuni; caii lui sunt mai sprinteni decât vulturii; vai nouă, că, iată, pierim!

¹⁴Spală-ţi inima de răutate, tu, Ierusalime, ca să te poţi mântui; cât vor mai fi’ntru tine gânduri amarnice?

¹⁵Că glasul celui ridicat din Dan va veni şi durerea din muntele lui Efraim se va auzi.

¹⁶Voi, neamuri, aduceţi-vă aminte: Iată, au venit, daţi veste’n Ierusalim; vârtejuri vin din pământ de departe şi strigăt aruncă’mpotriva cetăţilor lui Iuda.

¹⁷Ca nişte paznici ai câmpului au împresu-rat-o, fiindcă tu – zice Domnul – nu M’ai luat în seamă.

¹⁸Căile şi năravurile tale ţi-au adus acestea; aceasta ţi-e răutatea, căci amară este, că pân’ la inimă ţi-a ajuns.

¹⁹Durere simt în furca pieptului[6], furca pieptului mă doare şi simţurile[7] inimii mele; sufletul mi se tulbură, inima îmi slăbeşte; nu voi tăcea, căci glas de trâmbiţă mi-a auzit sufletul, strigăt de război.

²⁰Suferinţă peste suferinţă vesteşte, că’ntreg pământul s’a pustiit, cortul într’o clipită mi s’a stricat, învelitorile mi s’au rupt.

²¹Până când oare voi vedea fugari la auzul glasului de goarnă?

²²Că mai-marii poporului meu nu m’au cunoscut; copii fără minte şi nepricepuţi, meşteri sunt în a face răul, dar cum anume să facă binele n’au ştiut.

²³M’am uitat peste pământ şi, iată, nimicul; şi la cer, dar îi lipseau luminile.

²⁴Am văzut munţii: cuprinşi erau de cutremur; şi dealurile toate: de tot se clătinau.

²⁵M’am uitat şi, iată, nici un om nu era şi toate păsările cerului erau cuprinse de spaimă.

²⁶Am văzut şi, iată, pustiu era Carmelul şi toate cetăţile erau arse cu foc de la faţa Domnului, în faţa aprinderii mâniei Lui s’au mistuit”.

²⁷Acestea zice Domnul: „Pustie fi-va’ntreaga ţară, dar nu voi merge pân’ la capăt.

²⁸Pentru aceste lucruri plângă pământul şi întunece-se cerul de sus; pentru că Eu am grăit şi nu Mă voi căi, pornit-am un lucru şi de la el nu Mă voi întoarce.

²⁹Strigăt călare şi arc încordat au pus toată ţara pe fugă; în peşteri s’au vârât, în tufişuri s’au ascuns, pe stânci s’au aburcat; cetăţile toate sunt părăsite, om în ele nu locuieşte.

³⁰Iar tu, tu ce vei face? Chiar în roşu de te vei îmbrăca[8] şi cu podoabe de aur te vei găti, chiar dacă ochii ţi-i vei unge cu dresuri, zadarnică-ţi va fi frumuseţea: ibovnicii tăi te-au lepădat, îţi caută viaţa.

³¹Că ţi-am auzit suspinul ca pe un ţipăt al celei ce se chinuie să nască, al celei ce naşte întâi; glasul fiicei Sionului în slăbiciune se va slei, mâinile ei se vor întinde: «Vai mie!», că sufletul mi se sfârşeşte de spaima celor ucişi!”