Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Plângerile lui Ieremia 2 Bible Online

Plângerile lui Ieremia 2 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Plângerile lui Ieremia 2

¹Cum a’ntunecat-o’n mânia Sa Domnul pe fiica Sionului! Din cer azvârlit-a jos pe pământ slava lui Israel, fără să-Şi aducă aminte de aşternutul picioarelor Lui[1].

²Fără cruţare, în ziua urgiilor Sale, zdrobit-a Domnul tot ce era floare în Iacob; surpat-a’n mânia Sa cetăţile’ntărite ale fiicei lui Iuda; da, una cu pământul le-a făcut, blestem a pus pe regat şi pe principii lui.

³Cu-aprinderea mâniei Sale puterea[2] lui Iacob întreagă-a zdrobit-o; dreapta Şi-a tras-o’napoi din faţa vrăjmaşului; în Iacob aprins-a văpaie de foc ce mistuie totul prin preajmă.

⁴El arcul Şi l-a’ntins ca un duşman, ca un potrivnic dreapta Şi-a’ntărit-o şi a ucis tot, totul ce’n ochii mei era mai desfătat; în cortul fiicei Sionului mânia Şi-a vărsat-o ca un foc.

⁵Ca un duşman făcutu-ni-S’a Domnul: l-a nimicit pe Israel, i-a nimicit palatele, i-a prăpădit cetăţile’ntărite şi fiicei lui Iuda i-a’nmulţit pe cei ce-s umiliţi şi obidiţi.

⁶Şi-a’mprăştiat locaşul ca pe-o vie, serbarea Şi-a stricat-o de istov; Domnu-a uitat ce-a pus El în Sion, serbările şi ziua de odihnă şi’n flacăra mâniei Lui i-a’ntărâtat pe rege şi pe preot şi pe prinţ.

⁷El, Domnu-acum Şi-a lepădat altarul, locaşul Său cel sfânt l-a scuturat; cu mâinile duşmanului zdrobit-a înaltul zid al turnurilor lui; glas de război au dat în casa Domnului ca’n zi de sărbătoare!

⁸Gândit-a Domnul să dezghioace zidul de apărare al fiicei Sionului; El sfoara de măsură Şi-a întins-o şi mâna cu necazuri nu Şi-a tras-o: zidul-propteà s’a înecat în plâns şi zidu’ntreg deodată s’a slăbit.

⁹I-s porţile’necate în pământ, zăvoarele-au sărit şi zac în cioburi. Printre păgâni stă regele şi prinţul, nici vorbă de vreo lege! Profeţii lui vedenii n’au avut venite de la Domnul.

¹⁰Şed pe pământ, tăcuţi, bătrânii fiicei Sionului; pe capete şi-au presărat ţărână şi mijlocul cu sac şi l-au încins; fecioarele Sionului, fruntaşele, le-au îngropat în tină.

¹¹De-atâtea lacrimi, ochii mi s’au stins, iar inima mi-i tremur. Mărirea mea se scurse în pământ, căci frântă-a fost a neamului meu fiică atunci când tânăr şi sugar mureau pe străzile cetăţii.

¹²Ziceau către maicile lor: „Unde se află pâine şi vin?”, când leşinau ca nişte plini de răni prin pieţele cetăţii şi sufletul şi-l revărsau în sânul celor ce-i născuseră.

¹³Ce mărturie îţi voi da şi-asemănare, o, fiică a Ierusalimului? Cin’te va mântui sau alina, fecioară, fiică a Sionului? Căci cupa morţii tale s’a lărgit: cin’te va vindeca?

¹⁴Profeţii tăi văzut-au pentru tine vedenii găunoase şi nebune. Nu ţi-au făcut vădită nedreptatea, ca să-ţi întorci robimea’n biruinţă, ci sarcini găunoase ţi-au văzut, netrebnice vedenii.

¹⁵Plesnesc din palme din pricina ta toţi cei ce trec pe drum; ei şuieră şi dau din cap la fiica Ierusalimului: „Aceasta-i cetatea măririi – vor zice –, cunună-a ce-i vesel pe’ntregul pământ?”.

¹⁶Ei gura-şi deschid împotrivă-ţi, duşmanii tăi toţi; în şuier şi’n scrâşnet de dinţi îşi spun: „S’o’nghiţim!; aceasta ni-i ziua’ndelung aşteptată: o ştim, o vedem!”

¹⁷Făcut-a Domnul ce Şi-a pus în gând, El Şi-a plinit cuvântul cel poruncit din vremea de demult: surpat-a fără milă. Asupră-ţi pe duşmani i-a veselit, vigoarea a sporit-o’n cei potrivnici.

¹⁸Inima lor strigat-a către Domnul: Voi, ziduri din Sion, vărsaţi-vă pâraiele de lacrimi de-a lungul zilei şi al nopţii!; să nu te dai odihnei, iar lumina din ochii tăi să nu-şi oprească vocea!

¹⁹Ridică-te şi bucură-te noaptea, când i te’mbii vegherii; fă-ţi inima o apă revărsată ’naintea feţei Domnului; spre El ridică-ţi mâinile de dragul vieţii celor mici ai tăi (a pruncilor ce se sfârşesc de foame în pragul uliţelor toate).[3]

²⁰„Vezi, Doamne, şi priveşte: asupra cui Ţi-ai abătut prăpădul? Femei mâncându-şi rodul dat de pântec? Un bucătar făcându-şi o strânsură de prunci sugari pe care să-i ucidă? Profet şi preot duşi la’njunghiere în chiar altarul Domnului?…

²¹În uliţă-s de-a gata la pământ pruncuţul şi bătrânul. Fecioarele şi fecioraşii mei robiţi au fost, departe; cu sabie şi foame i-ai ucis şi fără milă’n ziua furiei Tale.

²²El i-a chemat ca pentru-o sărbătoare pe cei străini ai mei[4] de primprejur; în ziua furiei Domnului, nici unul n’a fost să fugă ori să scape viu, aşa că eu mai mulţi mi i-am făcut pe toţi duşmanii mei, şi mai puternici.