Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Plângerile lui Ieremia 3 Bible Online

Plângerile lui Ieremia 3 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Plângerile lui Ieremia 3

¹Eu sunt bărbatul ros de sărăcie sub varga aspră a mâniei Lui.

²Luându-mă, m’a dus la întuneric, şi nu întru lumină.

³Doar către mine Îşi întoarce mâna de-a lungu’ntregii zile.

⁴El trupul mi l-a’mbătrânit, şi pielea, iar oasele mi le-a zdrobit.

⁵Zidiri a ridicat să-mi stea’mpotrivă şi capul mi l-a’ncins şi m’a trudit.

⁶M’a pus să locuiesc în întuneric, cum a făcut cu morţii cei din veac.

⁷Zidiri a ridicat să-mi stea’mpotrivă: nu pot ieşi, pe lanţuri îmi apasă.

⁸Şi dacă strig sau mă slobod în răcnet, El ruga mi-o astupă.

⁹Cu zid de piatră-mi stăvileşte drumul, El mi-a’ngrădit cărările.

¹⁰Un urs îmi este El, ce stă la pândă, un leu în ascunziş.

¹¹Eu am plecat, dar El m’a urmărit şi piedică mi-a pus şi m’a trântit.

¹²El arcul Şi l-a’ntins şi m’a ochit ca pe o ţintă a săgeţii Lui.

¹³Săgeţilor din tolba Lui le-a poruncit să-mi intre în rărunchi.

¹⁴La tot poporul meu sunt de ocară, de cântec toată ziua.

¹⁵De-amărăciune m’a făcut sătul şi m’a’mbătat cu fiere.

¹⁶El dinţii mi i-a scos cu pietre’n gură[1] şi cu cenuşă m’a hrănit.

¹⁷Departe-mi duse sufletul de pace, eu fericirea mi-am uitat-o.

¹⁸Tot mai departe-mi este biruinţa, nădejdea mea ce-mi vine de la Domnul!

¹⁹Aminte mi-am adus, în sărăcie şi’n asuprire, de amar şi fiere.

²⁰În amintiri îmi voi aduce-aminte, sufletul meu va cugeta asupră-mi.

²¹La inimă pe-aceasta mi-o voi pune, de-aceea voi răbda.

²²Nu-s părăsit de Domnul întru milă,[2] nici isprăvită e’ndurarea Lui;

²³în toată dimineaţa se’nnoiesc şi mare e credincioşia Lui.[3]

²⁴Îmi zice duhul[4]: „Partea mea e Domnul, de-aceea mi-L voi ţine’n aşteptare”.

²⁵Domnul e bun acelor ce-L aşteaptă şi sufletului care-I cată urma.

²⁶E bine să aştepţi întru tăcere să vină mântuirea de la Domnul.

²⁷E bine pentru om să poarte jug în tinereţea lui;[5]

²⁸el singur şi’n tăcere va şedea, căci l-a purtat asupră-şi;

²⁹el gura şi-o atinge de ţărână[6]: mai poate fi nădejde;[7]

³⁰obrazu-l dă acelui ce-l loveşte[8], sătul e de ocară.

³¹Căci Domnul nu-l va lepăda [pe om] pe’ntotdeauna;

³²l-a umilit, dar milă Îi va fi în marea Sa’ndurare;

³³de i-a smerit pe fiii omeneşti, nu inima L-a’mpins.[9]

³⁴Să-i umileşti, ţinându-i sub picioare, pe toţi cei înrobiţi de pe pământ,

³⁵să strâmbi tu judecata unui om ’naintea feţei Celui-Preaînalt,

³⁶să-l osândeşti pe cel nejudecat, nu Domnu-a zis acestea.

³⁷Cine-a grăit acestea, şi ele s’au făcut? Nu Domnu-a poruncit.

³⁸Din gura Celui-Preaînalt nu va ieşi ce-i rău cu ce e bun.[10]

³⁹De ce s’ar plânge oare omul viu, bărbatu’n faţă cu păcatul său?

⁴⁰Cătată ne-a fost calea, cercetată, iar noi la Domnul ne-om întoarce.

⁴¹Pe mâini ne-om pune inimile noastre, spre Cel-Înalt din cer le-om înălţa.

⁴²Păcătuit-am, ne-am făcut păgâni, Tu însă n’ai iertat.

⁴³Ne-ai cercetat cu furie, ne-ai gonit[11] şi ne-ai ucis, şi milă n’ai avut.

⁴⁴De rugăciune Te-ai ascuns în nor, aşa ca eu să nu văd, şi să plec.

⁴⁵Pe noi – şi doar pe noi – ne-ai izgonit în mijlocul popoarelor.

⁴⁶Ei, toţi vrăjmaşii noştri, ’mpotriva noastră gura şi-au deschis-o

⁴⁷şi frică grea ni s’au făcut, şi spaimă, urcare şi cădere.

⁴⁸Din ochii mei se vor vărsa pâraie pentru-a poporului meu fiică nimicită.

⁴⁹În lacrimi ochii mi s’au înecat; nu voi tăcea, odihnă nu-mi va fi

⁵⁰pân’ce El, Domnu-Şi va pleca privirea şi va vedea din cer.

⁵¹Pe suflet ochi târzii se stafidiră[12] plângând pe toate fiicele cetăţii.

⁵²Ca pe o păsăruică m’au vânat vrăjmaşii mei, fără pricìnă, toţi;

⁵³mi-au aruncat vieaţa într’o groapă şi-o piatră-au pus deasupra;

⁵⁴pe capul meu se revărsaseră ape şi-am zis: „De-acuma sunt pierdut!”

⁵⁵Din prea-adâncul gropii mele eu numele Tău, Doamne, l-am chemat;

⁵⁶Tu glasul meu l-ai auzit: la ruga mea să nu-Ţi închizi auzul;

⁵⁷spre ajutor mi Te-ai făcut aproape; când Te-am chemat, mi-ai zis: „Nu-ţi fie teamă!”

⁵⁸Împricinatul suflet Tu mi l-ai apărat[13], o, Doamne, şi vieaţa tot Tu mi-ai mântuit-o;

⁵⁹Tu, Doamne, tulburarea mi-ai văzut-o şi pricina mi-ai judecat-o;

⁶⁰văzut-ai toată răzbunarea lor şi-ale lor gânduri, toate, împotrivă-mi.

⁶¹Ocara lor ai auzit-o şi toate uneltirile’mpotrivă-mi,

⁶²cum buzele şi le ascut asupră-mi şi toată ziua pun ceva la cale;

⁶³când se aşază ori când se ridică, priveşte Tu în ochii lor!

⁶⁴Tu le vei da răsplată, Doamne, după lucrarea mâinii lor;

⁶⁵Tu le vei da drept aşternut truda inimii mele.

⁶⁶Întru mânie Tu îi vei goni şi îi vei pierde, Doamne, de sub cer.