Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Epistola lui Ieremia 1 Bible Online

Epistola lui Ieremia 1 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Epistola lui Ieremia 1

¹Din pricina păcatelor pe care le-aţi săvârşit împotriva lui Dumnezeu, veţi fi duşi robi în Babilon de către Nabucodonosor, regele Babilonienilor.

²Deci, după ce veţi fi ajuns în Babilon, veţi rămâne acolo pe durata multor ani şi vreme’ndelungată, până la al şaptelea neam[1]; dar după aceea Eu vă voi scoate de acolo în pace.

³În Babilon însă veţi vedea dumnezei de argint şi de aur şi de lemn, care sunt purtaţi pe umeri şi care le insuflă neamurilor frică[2].

⁴Păziţi-vă! Voi să nu vă duceţi, ca nu cumva să vă asemănaţi străinilor şi să vă cuprindă teama de aceşti dumnezei

⁵atunci când înaintea şi înapoia lor veţi vedea o gloată care li se închină;

⁶ci ziceţi în inima voastră: „Ţie, Doamne, trebuie să ne închinăm!” Căci îngerul Meu e cu voi; el este cel ce va avea grijă de vieţile voastre[3].

⁷Căci limba lor a fost poleită de un meşter; îmbrăcaţi sunt cu aur şi argint, dar nu-s decât minciună şi nu pot vorbi.

⁸Ca pentru o fecioară iubitoare de podoabe, aşa fac ei cununi pentru capetele dumnezeilor lor.

⁹Uneori chiar preoţii ajung să ia de la dumnezeii lor aur şi argint şi-l cheltuiesc pentru ei înşişi, ba încă dau din el şi desfrânatelor de sus din foişor[4].

¹⁰Ca pe nişte oameni îi împodobesc cu vestminte pe aceşti dumnezei de argint, de aur şi de lemn, dar ei nu se pot apăra nici de rugină, nici de viermi,

¹¹în ciuda hainei de purpură pe care le-o pun. Le şterg chipurile de praful din templu, care se aşază, gros, pe ei.

¹²Unul poartă sceptru ca un stăpânitor de ţară, dar nu-l poate ucide pe cel ce l-ar jigni;

¹³altul ţine’n dreapta o sabie sau o secure, dar n’ar putea să se lupte ori să se apere de hoţi.

¹⁴Iată deci că ei nu sunt dumnezei; nu vă temeţi de ei!

¹⁵Ca un vas care, odată spart, nu-i mai e omului de nici un folos, aşa-i şi cu dumnezeii lor; de-abia aşezaţi în temple,

¹⁶ochii le sunt plini de praful ridicat de picioarele celor ce intră.

¹⁷Aşa cum toate porţile se’nchid în urma unui om care l-a defăimat pe rege şi e dus la moarte, tot astfel preoţii întăresc templele acestor [dumnezei] cu porţi, zăvoare şi zăbrele, ca nu cumva aceştia să fie despuiaţi de tâlhari.

¹⁸Aprind lumini – şi încă mai multe decât pentru ei înşişi –, măcar că dumnezeii nu pot vedea nici una.

¹⁹Ei sunt ca una din grinzile templului, despre care se spune că au inima mâncată de viermi ieşiţi din pământ: şi pe ei îi mănâncă, şi vestmintele de pe ei, fără ca ei să simtă.

²⁰Faţa le este înnegrită de fumul templului.

²¹Pe trupurile şi pe capul lor zboară lilieci, rândunele şi alte păsări; sunt pe ele şi pisici.

²²Iată deci cum veţi şti că aceştia nu sunt dumnezei; nu vă temeţi de ei!

²³Aurul de pe ei, menit să-i înfrumuseţeze, dacă nimeni nu-i şterge rugina, nu mai luceşte. Când au fost turnaţi, n’au simţit nimic.

²⁴Îi cumperi pe cine-ştie-ce preţ, şi nici o suflare nu este’n ei.

²⁵Neavând picioare, sunt purtaţi pe umeri, arătându-le oamenilor că nu-s buni de nimic; şi cei care-i slujesc se ruşinează: dacă aceşti [dumnezei] cad la pământ, ei sunt cei care-i ridică.

²⁶Dacă-i pui în picioare, nu se pot mişca singuri; dacă-i apleci, nu se pot îndrepta; ca unor morţi li se aduc ofrande.

²⁷Animalele pentru jertfă, preoţii le vând în folosul lor; şi femeile lor sărează o parte, dar nu împart nimic săracului sau beteagului. Femei în stare de necurăţie şi femei lehuze se ating de animalele lor de jertfă!

²⁸Iată deci prin ce cunoaşteţi că aceştia nu sunt dumnezei; nu vă temeţi de ei!

²⁹Cum oare ar putea aceştia să fie numiţi dumnezei, de vreme ce femeile sunt cele ce aduc ofrande în faţa acestor dumnezei de argint, de aur şi de lemn?[5]

³⁰În templele lor stau preoţi cu hainele rupte, cu capul şi barba rase, cu capul descoperit;

³¹ei strigă şi zbiară la dumnezeii lor, ca la ospeţele pentru morţi.

³²Preoţii le iau vestmintele ca să-şi îmbrace femeile şi copiii!

³³Că le faci bine, că le faci rău, nu pot plăti; ei nu pot nici să ridice un rege, nici să-l detroneze.

³⁴De asemenea, nu pot da bogăţie sau argint. Dacă cineva le face o făgăduinţă şi nu o ţine, ei nu-i cer socoteală.

³⁵Nu pot să scape un om de la moarte, şi nici să-l smulgă pe cel slab din mâna celui puternic;

³⁶nu vor reda vederea unui orb, nici nu-l vor scăpa pe un om din necaz;

³⁷nu vor avea milă de văduvă, şi nici că vor face bine unui orfan.

³⁸Aceste bucăţi de lemn îmbrăcate în aur şi argint sunt ca pietrele scoase din munţi; cei care le slujesc vor fi ruşinaţi.

³⁹Cum poate cineva să gândească sau să spună că aceştia ar fi dumnezei?

⁴⁰Mai mult: Caldeii[6] înşişi îi necinstesc; dacă văd un om mut – care nu poate vorbi – îl aduc în faţa lui Bel şi-i cer să-i redea glasul, ca şi cum acest dumnezeu ar putea înţelege;

⁴¹ei nu sunt în stare să gândească asta şi să-i părăsească [pe aceşti dumnezei], de vreme ce nu pricep nicicum!

⁴²Femei încinse cu funii se aşază la drumuri şi ard târâte în loc de tămâie[7];

⁴³şi dacă vreuna din ele, agăţată de un trecător, s’a culcat cu el, îşi bate joc de vecină că aceasta nu s’a învrednicit de o astfel de cinste şi că funia ei a rămas neruptă[8].

⁴⁴Tot ce se face pentru ei e minciună. Aşadar, cum poate cineva să gândească sau să spună că aceştia ar fi dumnezei?

⁴⁵Făcuţi de tâmplari şi argintari, ei nu sunt nimic altceva decât ceea ce au vrut aceia să fie.

⁴⁶Cei care-i fac n’au mult de trăit; cum ar putea fi dumnezei lucrurile făcute de ei?

⁴⁷Ei nu le-au lăsat urmaşilor decât minciună şi ruşine.

⁴⁸Când vin asupră-le război sau dezastre, preoţii se sfătuiesc unde să se ascundă cu dumnezeii lor;

⁴⁹cum de nu puteţi înţelege că nu sunt dumnezei aceia ce nu se pot ei înşişi izbăvi de război sau dezastre?

⁵⁰De vreme ce sunt de lemn, îmbrăcaţi doar cu aur şi argint, mai târziu se va şti că ei nu sunt decât minciună; pentru toţi, popoare şi regi, va fi limpede că ei nu sunt dumnezei, ci lucruri de mâini omeneşti, şi că în ei nu se află nici o lucrare a lui Dumnezeu.

⁵¹Aşadar, cui nu-i va fi limpede că aceştia nu sunt dumnezei?

⁵²Ei nici că pot să pună un rege într’o ţară, şi nici să le dea oamenilor ploaie;

⁵³nici că pot să-şi judece propria lor pricină, nici să-l scape pe cel ce suferă nedreptate; sunt neputincioşi precum ciorile între cer şi pământ.

⁵⁴Dacă focul cade pe templul acestor dumnezei de lemn acoperiţi cu aur şi argint, preoţii lor vor fugi şi vor scăpa, dar ei ca nişte grinzi vor arde’n mijlocul flăcărilor.

⁵⁵Ei nu se pot împotrivi nici regelui; nici vrăjmaşilor.

⁵⁶Cum poate cineva să gândească şi să spună că aceştia ar fi dumnezei?

⁵⁷Aceşti dumnezei de lemn îmbrăcaţi în aur şi argint nu pot să scape nici de hoţi sau de tâlhari; îndrăzneţii le smulg aurul şi argintul şi pleacă cu îmbrăcămintea care îi acoperă, fără ca ei să-şi poată da ajutor loruşi.

⁵⁸E mai bine să fii un rege care-şi desfăşoară curajul sau un vas de trebuinţă într’o casă, de care se foloseşte stăpânul, decât să fii unul din aceşti dumnezei mincinoşi; sau, într’o casă, o uşă care păzeşte ceea ce se află înlăuntru, decât unul din aceşti dumnezei mincinoşi; sau un stâlp de lemn într’un palat, decât unul din aceşti dumnezei mincinoşi.

⁵⁹Soarele, luna şi stelele – care strălucesc şi care-şi au un anume rost – sunt ascultătoare;

⁶⁰de asemenea, fulgerul, când izbucneşte, e frumos la vedere; în acelaşi chip bate vântu’n toată ţara;

⁶¹norii, când Dumnezeu le porunceşte să străbată tot pământul, fac ceea ce li s’a spus; şi focul, când e trimis de sus să mistuie munţi şi păduri, face ceea ce i s’a poruncit;

⁶²dar aceste biete obiecte nu li se aseamănă nici în frumuseţe, nici in putere.

⁶³Iată deci că nimeni nu poate gândi sau spune că aceştia ar fi dumnezei, de vreme ce nu sunt în stare nici să judece pricini, nici să le facă bine oamenilor.

⁶⁴Aşadar, ştiind că aceştia nu sunt dumnezei, nu vă temeţi de ei!

⁶⁵Căci ei nu pot nici să-i blesteme şi nici să-i binecuvinteze pe regi,

⁶⁶nici să le arate neamurilor semne pe cer; ei nu strălucesc ca soarele şi nu luminează ca luna.

⁶⁷Fiarele sunt mai de preţ decât ei; ele pot să fugă într’un adăpost şi să se ajute singure.

⁶⁸Aşadar, în nici un chip nu ne este dovedit că aceştia ar fi dumnezei: nu vă temeţi de ei!

⁶⁹Ca o sperietoare într’un câmp cu dovleci, care nu apără nimic, aşa e cu dumnezeii lor de lemn îmbrăcaţi cu aur şi argint.

⁷⁰Mai mult: dumnezeii lor de lemn îmbrăcaţi cu aur şi argint seamănă cu o tufă de mărăcini într’o grădină, pe care se aşază tot felul de păsări; sau cu un mort aruncat într’un loc întunecos.

⁷¹După porfira şi visonul care putrezesc pe ei veţi cunoaşte că ei nu sunt dumnezei; în cele din urmă, vor fi mâncaţi şi vor ajunge o ruşine în ţară.

⁷²Mai mult preţuieşte omul drept care nu are idoli; departe va fi de tot ce-i ruşinos.