Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 1 Macabei 10 Bible Online

1 Macabei 10 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

1 Macabei 10

¹În anul o sută şaizeci, Alexandru, fiul lui Antioh Epifan, s’a ridicat şi a luat Ptolemaida; primit de popor, acolo a început să domnească.

²Aflând aceasta, regele Demetru a adunat oştiri foarte numeroase şi a pornit împotriva lui să se bată.

³Demetru i-a trimis lui Ionatan o scrisoare cu vorbe de pace şi cum că ar vrea să-l ridice pe treptele cinstirii;

⁴căci, îşi zicea el: „Să ne grăbim să facem pace, noi mai întâi, cu oamenii aceia, înainte ca [Ionatan] s’o facă cu Alexandru împotriva noastră;

⁵căci el îşi va aduce aminte de toate relele pe care noi i le-am făcut, şi lui, şi fraţilor săi, şi neamului său”.

⁶Aşa că i-a dat împuternicire de a ridica oşti, de a-şi face arme, de a se numi aliatul său, şi a poruncit să-i fie daţi înapoi ostaticii ce se aflau în Cetăţuie.

⁷Ionatan a venit la Ierusalim şi a citit scrisoarea în auzul întregului popor şi al celor din Cetăţuie.

⁸Aceştia din urmă au fost cuprinşi de mare frică aflând că regele îi dăduse împuternicire de a ridica oaste.

⁹Oamenii din Cetăţuie i-au dat lui Ionatan ostaticii, iar acesta i-a dat părinţilor lor.

¹⁰Ionatan locuia în Ierusalim şi s’a pornit să rezidească şi să reaşeze cetatea.

¹¹Le-a poruncit lucrătorilor să rezidească zidurile şi împrejmuirea muntelui Sion cu pietre cioplite în patru muchii, ca să le întărească, iar ei au făcut aşa.

¹²Străinii ce se aflau în cetăţile zidite de Bacchide au luat-o la fugă;

¹³fiecare şi-a lăsat baltă locul pe care-l avea şi a plecat în ţara lui.

¹⁴Numai în Betţur au rămas câţiva din cei ce părăsiseră legea şi poruncile, căci acolo era locul lor de scăpare.

¹⁵Regele Alexandru a aflat de făgăduinţele pe care Demetru i le trimisese lui Ionatan; i s’a povestit si despre luptele şi faptele viteze pe care acesta le făcuse, el şi fraţii lui, şi despre suferinţele pe care le înduraseră.

¹⁶Si a zis: „Oare vom afla noi vreodată un om care să-i semene? Să facem deci din el un prieten şi aliat”.

¹⁷Aşa că a scris şi a trimis o scrisoare alcătuită după cum urmează:

¹⁸„Regele Alexandru către fratele său Ionatan, salutare!

¹⁹Am auzit despre tine că eşti un războinic viteaz, foarte potrivit să devii prietenul nostru.

²⁰Iată de ce te rânduim astăzi să fii marele preot al neamului tău şi-ţi dăruim treapta de prieten al regelui – totodată el i-a trimis o tunică de porfiră şi o coroană de aur –, pentru ca tu să fii părtaşul nostru şi să-ţi păstrezi prietenia cu noi”.

²¹Ionatan şi-a pus pe el veşmintele sfinţite în cea de a şaptea lună a anului o sută şaizeci, la sărbătoarea Corturilor; şi a ridicat oşti şi a făurit arme multe.

²²Aflând aceasta, – Demetru s’a întristat foarte şi a zis:

²³„Ce-am făcut noi acolo, că Alexandru ne-a luat-o înainte făcând prietenie cu Iudeii spre a-şi dobândi sprijin?

²⁴Aşadar, şi eu le voi scrie şi le voi vorbi de ajutor, de înălţare în cinste şi de daruri spre a-i câştiga de partea noastră”.

²⁵Si le-a trimis o scrisoare alcătuită aşa: „Regele Demetru către neamul Iudeilor, salutare!

²⁶De vreme ce aţi păzit legămintele făcute cu noi şi aţi stăruit în prietenia noastră şi nicidecum n’aţi trecut de partea duşmanilor noştri, am aflat şi ne-am bucurat.

²⁷Mergeţi deci mai departe în a vă păstra credincioşia faţă de noi, iar noi vă vom răsplăti pentru ceea ce faceţi în folosul nostru.

²⁸Vă vom dărui numeroase scutiri şi vă vom înmâna daruri.

²⁹Începând chiar de acum, vă scutesc şi vă eliberez, pe toţi Iudeii, de dajdii, de vama pe sare şi de dările către coroană;

³⁰şi a treia parte din seminţe şi jumătatea din roadele pomilor, ce mi se cuveneau mie, sunt iertate începând de astăzi, aşa încât ele să nu mai fie luate din ţara lui Iuda, şi nici din cele trei ţinuturi ce i s’au adăugat de la Samaria şi Galileea[1], începând cu ziua de azi şi cât va dura timpul.

³¹Ierusalimul să fie sfânt şi scutit, cu toate hotarele lui, de zeciuială şi de biruri.

³²De asemenea, mă lipsesc de orice putere asupra Cetăţuii Ierusalimului şi i-o trec marelui preot, pentru ca să aşeze acolo oamenii pe care el îi va alege ca s’o păzească.

³³Şi oricărui iudeu care a fost dus ca rob din ţara lui Iuda în oricare parte din cuprinsul regatului meu îi dau libertatea fără nimic în schimb. Şi toţi să fie scutiţi de dări, chiar şi pentru vitele lor.

³⁴Şi toate sărbătorile şi zilele de odihnă şi zilele de lună nouă şi zilele anume rânduite şi cele trei zile de dinaintea unei sărbători şi cele trei de după ea, toate să fie zile de scutire şi de libertate pentru toţi Iudeii care se află în regatul meu

³⁵şi nimeni nu va avea căderea de a pretinde ceva de la vreunul din ei sau de a-l supăra pentru ceva.

³⁶În ostile regelui vor fi înscrişi dintre Iudei ca la treizeci de mii de oameni, care vor primi aceeaşi plată ca toţi ceilalţi din ostile regelui.

³⁷Dintre ei, unii vor fi aşezaţi în cetăţile întărite ale regelui, iar unii dintre aceştia vor fi rânduiţi peste trebile de încredere ale regatului. Comandanţii şi dregătorii lor vor fi dintre ei, iar aceştia vor trăi după legile lor, aşa cum regele a poruncit pentru ţara lui Iuda.

³⁸Cât despre cele trei ţinuturi din provincia Samaria care au fost alipite la Iudeea, ele să rămână alipite de Iudeea şi socotite ca ale ei, pentru ca, având aceeaşi supuşenie, să nu asculte de vreo altă stăpânire în afară de aceea a marelui preot.

³⁹Iar Ptolemaida, cu ţinuturile ei, o dau în dar templului din Ierusalim pentru acoperirea cheltuielilor legate de sfântul locaş.

⁴⁰Din partea mea, dau în fiecare an câte cincisprezece mii de sicii de argint din veniturile ce i se cuvin regelui în locurile sfinte.

⁴¹Tot prisosul de bani, pe care cei ce strâng dările nu l-au vărsat în anii trecuţi, va fi dat de acum pentru nevoile templului.

⁴²Pe deasupra, se face scutire şi pentru cei cinci mii de sicii de argint care erau luaţi anual din veniturile templului, pentru ca ei să le revină preoţilor slujitori.

⁴³Toţi cei ce vor fugi a scăpare în templul din Ierusalim şi în toate ţinuturile lui din pricina unei datorii faţă de vistieria regală şi pentru oricare altă pricină vor fi eliberaţi cu tot ceea ce au ei în cuprinsul regatului meu.

⁴⁴Pentru lucrările de zidire şi prenoire ale templului, cheltuielile vor fi date, de asemenea, din veniturile regelui.

⁴⁵Pentru ridicarea zidurilor Ierusalimului şi pentru întărirea lor de jur-împrejur, cheltuielile vor fi, de asemenea, luate din veniturile regelui, ca şi pentru ridicarea zidurilor în Iudeea.

⁴⁶Când Ionatan şi poporul au auzit cuvintele acestea, nu le-au dat crezare şi nici nu le-au primit, fiindcă îşi aduceau aminte de marile rele pe care acela i le pricinuise lui Israel şi de marile suferinţe cu care îi necăjise.

⁴⁷Le-a plăcut însă de Alexandru, de vreme ce el fusese primul care le-a îmbiat cuvinte de pace şi cu care făcuseră o alianţă statornică.

⁴⁸Regele Alexandru a adunat oştiri numeroase şi şi-a rânduit tabăra împotriva lui Demetru.

⁴⁹Şi dacă cei doi regi s’au încleştat în luptă, oastea lui Demetru a luat-o la fugă, iar Alexandru l-a urmărit şi l-a adus la ai săi.

⁵⁰Războiul însă s’a înteţit până la apusul soarelui, iar Demetru, în ziua aceea, a fost ucis.[2]

⁵¹Alexandru a trimis soli la Ptolemeu, regele Egiptului[3], ca să-i vorbească aşa:

⁵²„Iată că eu m’am întors în regatul meu şi m’am aşezat pe tronul părinţilor mei; am dobândit puterea, l-am zdrobit pe Demetru şi m’am înstăpânit asupra ţării noastre;

⁵³m’am războit cu el şi l-am zdrobit, pe el şi oastea lui, şi ne-am aşezat pe tronul său regal.

⁵⁴Acum, aşadar, să legăm prietenie noi între noi; acum, aşadar, dă-mi-o pe fiica ta de soţie; eu voi fi ginerele tău şi-ţi voi da – şi ţie, şi ei – daruri vrednice de tine”.

⁵⁵Iar regele Ptolemeu i-a răspuns după cum urmează: „Fericită e ziua în care tu te-ai întors în ţara părinţilor tăi şi în care te-ai aşezat pe tronul lor regal!

⁵⁶Acum, aşadar, voi face aşa cum ai scris; vino să ne întâlnim la Ptolemaida[4], ca să ne vedem unul pe altul, şi te voi face ginerele meu, aşa cum ai spus”.

⁵⁷Ptolemeu a plecat din Egipt, el şi fiica sa, Cleopatra. şi a venit la Ptolemaida în anul o sută şaizeci şi doi,

⁵⁸iar regele Alexandru i-a ieşit în întâmpinare; el i-a dat-o acestuia pe Cleopatra, fiica sa, şi a făcut nunta în Ptolemaida, cu mare alai, aşa cum obişnuiesc să facă regii.

⁵⁹Regele Alexandru i-a scris lui Ionatan să vină să-l întâlnească.

⁶⁰Acesta a venit cu mare alai la Ptolemaida şi s’a întâlnit cu cei doi regi, cărora le-a dat – ca şi prietenilor lor – argint, aur, daruri numeroase, şi le-a atras bunăvoinţa.

⁶¹Atunci s’au strâns împotriva lui nişte oameni de nimic din Israel, din cei certaţi cu Ieşea, şi l-au pârât, dar regele nu i-a luat în seamă.

⁶²Mai mult, regele a poruncit ca Ionatan să fie dezbrăcat de hainele lui şi îmbrăcat în porfiră, şi aşa s’a făcut.

⁶³Regele l-a aşezat lângă el şi le-a zis dregătorilor săi: „Ieşiţi cu el în mijlocul cetăţii şi spuneţi cu glas mare: Nimeni să nu ridice vreo plângere împotriva lui, de nici un fel, şi nimeni să nu-l tulbure pentru vreo pricină oarecare!”

⁶⁴Şi când pârâşii lui au văzut cinstirile ce i se aduceau, cuvintele poruncii, şi pe el însuşi îmbrăcat în porfiră, şi-au luat cu toţii tălpăşiţa.

⁶⁵Iar regele i-a făcut cinstea de a-l înscrie printre prietenii de frunte şi l-a rânduit strateg şi meridarh[5].

⁶⁶Iar Ionatan, după aceea, s’a întors la Ierusalim cu pace şi bucurie.

⁶⁷În anul o sută şaizeci şi cinci, Demetru, fiul lui Demetru[6], a venit din Creta în ţara părinţilor săi.

⁶⁸La această veste, regele Alexandru a tresărit şi s’a întors la Antiohia.

⁶⁹Demetru i-a încredinţat comanda ostăşească lui Apoloniu, care era guvernatorul Celesiriei[7]; acesta a adunat o mare oştire şi şi-a aşezat tabăra lângă Iamnia şi a trimis să i se spună lui Ionatan, marele preot:

⁷⁰„Tu, care eşti cu desăvârşire singur, te ridici împotriva noastră, în timp ce eu, din pricina ta, m’am făcut de râs şi de batjocură; atunci, de unde până unde îţi iei tu libertatea de a ne înfrunta în munţi?

⁷¹Acum, aşadar, dacă te bizui pe ostile tale, coboară către noi în câmpie, şi acolo să ne măsurăm unul cu altul; căci eu am cu mine ostile cetăţilor.

⁷²Întreabă şi află cine sunt eu şi cine sunt ceilalţi care ne vin într’ajutor. Ei spun că voi nu sunteţi în stare să staţi pe picioare’n faţa noastră, de vreme ce părinţii tăi de două ori au fost puşi pe fugă în ţara lor.

⁷³Cu atât mai puţin vei fi tu în stare acum să ţii piept călărimii, şi nici vreunei oşti asemănătoare în câmpie, unde nu e nici piatră, nici pietricică, şi nici loc pe unde să fugi”.

⁷⁴Când a auzit Ionatan cuvintele lui Apoloniu, s’a gândit cu chibzuinţă şi a ales zece mii de oameni şi a ieşit din Ierusalim; iar Simon, fratele său, i s’a alăturat într’ajutor.

⁷⁵Şi şi-au rânduit tabăra în apropiere de Ioppe, dar oamenii cetăţii au închis porţile, fiindcă acolo, în Ioppe, se afla un corp de pază al lui Apoloniu. Dar ei s’au pornit la luptă,

⁷⁶iar oamenii cetăţii, cuprinşi de spaimă, au deschis, aşa încât Ionatan a pus stăpânire pe Ioppe.

⁷⁷La această veste, Apoloniu a pus în linie de bătaie trei mii de călăreţi şi o numeroasă pedestrime şi s’a îndreptat spre Azot, ca şi cum ar fi vrut să străbată [ţara], în timp ce, totuşi, înainta în câmpie, căci el avea o foarte numeroasă călărime pe care se bizuia.

⁷⁸Ionatan l-a urmărit spre Azot, şi cele două oşti s’au încleştat în luptă.

⁷⁹Apoloniu lăsase o mie de călăreţi ascunşi înapoia duşmanului.

⁸⁰Ionatan a aflat că în spatele lui se află o oaste la pândă. Călăreţii i-au învăluit oastea şi au împroşcat-o cu săgeţi de dimineaţa până seara.

⁸¹Oastea s’a ţinut bine, aşa cum poruncise Ionatan, în timp ce caii acelora oboseau.

⁸²Atunci Simon şi-a ridicat oastea şi a lovit falanga, căci călărimea era istovită; [Sirienii], zdrobiţi sub loviturile lui, au luat-o la fugă.

⁸³Călăreţii s’au risipit în câmpie şi au fugit în Azot şi au intrat în Bet-Dagon, capiştea idolului lor, ca să-şi afle acolo scăparea.

⁸⁴Ionatan a aprins Azotul şi cetăţile dimprejur, le-a luat prăzile, a ars Bet-Dagonul şi pe cei ce fugiseră în el.

⁸⁵Numărul celor căzuţi sub sabie şi al celor arşi a fost ca la opt mii de oameni.

⁸⁶Plecând de acolo, Ionatan şi-a rânduit tabăra aproape de Ascalon, iar oamenii cetăţii l-au întâmpinat cu mare alai.

⁸⁷Apoi s’a întors Ionatan la Ierusalim împreună cu oamenii lui, încărcaţi cu mare belşug de prăzi.

⁸⁸Şi, de îndată ce regele Alexandru a aflat de aceasta, l-a încărcat pe Ionatan cu şi mai multă cinste

⁸⁹şi i-a trimis o agrafă de aur – ceea ce li se dă, de obicei, rudelor regelui – şi i-a dat în stăpânire Ecronul şi toate hotarele lui.