Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 1 Macabei 11 Bible Online

1 Macabei 11 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

1 Macabei 11

¹Regele Egiptului a adunat oştiri numeroase ca nisipul de pe ţărmurile mării, precum şi foarte multe corăbii şi căuta să dobândească prin vicleşug regatul lui Alexandru şi să-l alipească regatului său.

²A venit în Siria cu vorbe de pace; oamenii cetăţilor i-au deschis porţile şi i-au ieşit în întâmpinare; aceasta, fiindcă regele Alexandru poruncise să i se iasă în întâmpinare, de vreme ce era vorba de socrul său.

³Dar, de îndată ce Ptolemeu intra în cetăţi, din oştirea lui lăsa câte o oaste de pază în fiecare cetate.

⁴Când s’a apropiat de Azot, i s’a arătat capiştea lui Dagon arsă. Azotul şi satele lui dărâmate, stârvurile aruncate încoace şi încolo, rămăşiţele făcute scrum ale celor pe care [Ionatan] îi arsese în război, acum grămezi-grămezi în calea lui.

⁵I s’a povestit regelui ce făcuse Ionatan, ca să-l învinovăţească, dar regele a tăcut.

⁶Ionatan a ieşit în întâmpinarea regelui, la Ioppe, cu alai; s’au salutat unul pe altul şi au poposit acolo.

⁷Ionatan a mers cu regele până la râul numit Elefteros, după care s’a întors la Ierusalim.

⁸Ptolemeu însă s’a înstăpânit asupra cetăţilor de pe ţărmul mării până la Seleucia-pe-Mare şi cugeta planuri împotriva lui Alexandru.

⁹Şi a trimis soli la regele Demetru, ca să-i spună: „Vino, să încheiem amândoi o alianţă; îţi voi da pe fiica mea pe care o ţine Alexandru şi vei domni peste regatul părintelui tău;

¹⁰căci mă căiesc de faptul că i-am dat-o pe fiica mea, de vreme ce el a căutat şă mă omoare”.

¹¹Îl vorbea de rău fiindcă-i râvnea regatul.

¹²Luându-şi fiica înapoi, i-a dat-o lui Demetru; a terminat-o astfel cu Alexandru, iar vrăjmăşia lor a ieşit la lumină.

¹³Ptolemeu a intrat în Antiohia, unde şi-a pus pe cap coroana Asiei; aşa că de acum avea pe cap două coroane: pe a Egiptului şi pe aceea a Asiei.

¹⁴La vremea aceea regele Alexandru se afla în Cilicia, fiindcă oamenii acelor ţinuturi nu mai voiau să rămână sub ascultarea lui.

¹⁵Aflând de cele întâmplate, Alexandru a pornit la luptă împotriva lui Ptolemeu; acesta a înaintat, i-a ieşit înainte cu o oaste puternică şi l-a pus pe fugă.

¹⁶Alexandru a fugit în Arabia ca să caute acolo un adăpost, iar regele Ptolemeu a rămas biruitor.

¹⁷Arabul Zabdiel i-a tăiat lui Alexandru capul şi i l-a trimis lui Ptolemeu.

¹⁸A treia zi însă a murit şi regele Ptolemeu, iar cei pe care el îi pusese prin cetăţi au fost ucişi de către locuitorii acestora.

¹⁹Demetru a devenit rege în anul o sută şaizeci şi şapte.

²⁰În zilele acelea, Ionatan i-a adunat pe cei din Iudeea ca să cucerească Cetăţuia Ierusalimului, împotriva căreia a făurit maşini de război[1].

²¹Iar unii din cei ce-şi urau neamul, oameni de nimic, s’au dus la rege şi i-au dat de veste că Ionatan împresura Cetăţuia.

²²Aflând aceasta, [Demetru] s’a mâniat, şi de îndată a pornit la drum, a venit în Ptolemaida şi i-a scris lui Ionatan să oprească împresurarea şi să se întâlnească amândoi în Ptolemaida ca să stea de vorbă.

²³Ionatan însă, auzind aceasta, a poruncit ca împresurarea să meargă mai departe, apoi a ales o seamă de bătrâni ai lui Israel şi o seamă de preoţi şi s’a pus pe el însuşi faţă’n faţă cu primejdia.

²⁴Luând cu el argint şi aur şi haine scumpe şi alte daruri îmbelşugate, s’a dus la rege în Ptolemaida şi i-a câştigat bunăvoinţa.

²⁵Câţiva nelegiuiţi ai neamului se plângeau de el,

²⁶dar regele s’a purtat cu el aşa cum se purtaseră şi înaintaşii săi: l-a înălţat mai presus decât toţi prietenii săi,

²⁷i-a întărit răspunderea de mare preot şi toate celelalte vrednicii pe care le avea dinainte şi l-a aşezat în fruntea întâilor prieteni.

²⁸Ionatan i-a cerut regelui să scutească de dări Iudeea şi cele trei ţinuturi din Samaria; şi i-a făgăduit trei sute de talanţi.

²⁹Regele s’a învoit; asupra tuturor acestor lucruri i-a scris lui Ionatan o scrisoare cu următorul cuprins:

³⁰„Regele Demetru către Ionatan, fratele său, şi către neamul Iudeilor, salutare!

³¹Copia scrisorii pe care i-am trimis-o lui Lastene, ruda noastră[2], cu privire la voi, v’o trimitem şi vouă ca s’o cunoaşteţi:

³²– Regele Demetru către Lastene, părintele său, salutare!

³³Cu privire la neamul Iudeilor, care sunt prietenii noştri şi păstrează alianţa cu noi, am hotărât să le facem bine, având în vedere bunele lor simţăminte faţă de noi.

³⁴Le dăm întărirea noastră asupra Iudeii şi asupra celor trei ţinuturi, Aferema, Lida şi Ramataim; acestea au fost luate din Samaria şi alipite Iudeii, laolaltă cu tot ceea ce ţine de ele, în folosul tuturor celor ce aduc jertfe în Ierusalim, în schimbul dărilor pe care regele le lua înainte de la ei, în fiecare an, din roadele pământului şi din cele ale pomilor.

³⁵Cât despre celelalte care ni se cuvin, din zeciuieli şi din vămuiri, ca şi din puţurile de sare şi din dările datorate coroanei, începând de astăzi le iertăm pe de-a’ntregul.

³⁶Nici o abatere nu se va face de la această poruncă, începând de acum şi’ntotdeauna.

³⁷Aşadar, aveţi grijă să faceţi o copie care să-i fie dată lui Ionatan şi aşezată pe muntele cel sfânt, într’un loc de unde să se poată vedea”.

³⁸Regele Demetru, văzând că ţara e liniştită şi că nimic nu i se împotrivea, şi-a eliberat toţi ostaşii, pe fiecare la vatra lui, în afară de ostaşii străini pe care-i adunase de prin insulele neamurilor[3]; atunci, însă, toate ostile pe care le avea de. la părinţii săi i-au devenit potrivnice.

³⁹Trifon, care făcuse parte cândva din oamenii lui Alexandru, văzând că toţi ostaşii cârteau împotriva lui Demetru, s’a dus la arabul Iamblic, care-l creştea pe Antioh, copilul lui Alexandru,

⁴⁰şi i-a cerut cu stăruinţă să i-l dea lui, ca să domnească în locul tatălui său; şi i-a povestit tot ceea ce se petrecuse cu Demetru şi cum ostile lui îi deveniseră potrivnice. Şi a rămas acolo multe zile.

⁴¹Ionatan a trimis să-i ceară regelui Demetru să-i scoată din Ierusalim pe cei din Cetăţuie, ca şi pe cei ce se aflau în cetăţile întărite, de vreme ce aceştia se luptau împotriva lui Israel.

⁴²Iar Demetru a trimis să i se spună lui Ionatan: „Nu numai că voi face aceasta pentru tine şi neamul tău, dar te voi încărca de cinstire, pe tine si pe neamul tău, de îndată ce voi avea un prilej bun.

⁴³Acum, însă, fă bine şi trimite-mi oameni care să mi se alăture la luptă, căci nici una din ostile mele nu mai ascultă de mine”.

⁴⁴Ionatan i-a trimis la Antiohia trei mii de oameni, războinici viteji; aceştia au venit la rege, iar regele s’a bucurat de venirea lor.

⁴⁵Oamenii din cetate s’au adunat în mijlocul ei, ca la o sută douăzeci de mii, care voiau să-l ucidă pe rege.

⁴⁶Regele s’a ascuns în palat, iar oamenii cetăţii au umplut străzile şi au început lupta.

⁴⁷Regele i-a chemat în ajutor pe Iudei; aceştia s’au strâns în jurul lui, după care, împrăştiindu-se prin cetate, au ucis în ziua aceea ca la o sută de mii de oameni.

⁴⁸Cetăţii i-au dat foc, au luat în ziua aceea prăzi din belşug, şi astfel l-au scăpat pe rege.

⁴⁹Când oamenii cetăţii au văzut că Iudeii puseseră cetatea la picioarele bunului lor plac, şi-au pierdut curajul şi şi-au îndreptat strigătele spre auzul regelui, zicând:

⁵⁰„Dă-ne mâna dreaptă[4] şi opreşte-i pe Iudei să ne mai lovească, pe noi şi cetatea!”

⁵¹Si şi-au aruncat armele şi au făcut pace. Iar Iudeii, după ce s’au umplut de faimă în faţa regelui şi a tuturor celor din regatul şău, s’au întors în Ierusalim cu o foarte îmbelşugată pradă.

⁵²Regele Demetru s’a aşezat pe tronul său regal, iar ţara i s’a liniştit.

⁵³Cu toate acestea, el nu s’a ţinut de nici unul din cuvintele pe care le spusese şi s’a purtat cu Ionatan de parcă i-ar fi fost străin; nu i-a întors binefacerile pe care acesta i le adusese, ci, dimpotrivă, l-a întristat peste măsură.

⁵⁴După toate acestea s’a întors Trifon, şi împreună cu el Antioh, un copilandru, care a devenit rege şi şi-a pus coroană.

⁵⁵Iar lângă el s’au adunat toţi războinicii pe care Demetru îi îndepărtase; aceştia s’au bătut împotriva lui Demetru, care a dat dosul şi a fugit.

⁵⁶Trifon a luat elefanţii şi s’a înstăpânit în Antiohia.

⁵⁷Tânărul Antioh i-a scris lui Ionatan după cum urmează: „Îţi întăresc răspunderea de mare preot, te aşez în fruntea a patru ţinuturi[5] şi vreau să te numeri printre prietenii regelui”.

⁵⁸Totodată i-a trimis vase de aur pentru slujbă şi i-a dat îngăduinţa de a bea din cupă de aur, de a se îmbrăca în porfiră şi de a purta agrafă de aur.

⁵⁹Iar pe Simon, fratele acestuia, l-a numit comandant, de la Scara Tirului[6] până la hotarele Egiptului.

⁶⁰Ionatan a pornit la drum şi a început să străbată tot ţinutul de dincolo de Râu[7] şi cetăţile lui; şi toate ostile Siriei i-au venit alături ca să-l ajute’n luptă. Si a ajuns la Ascalon, iar oameni cetăţii i-au ieşit în întâmpinare cu alai.

⁶¹De acolo a plecat la Gaza. Dar dacă oamenii din Gaza i-au închis porţile, el a împresurat cetatea, i-a aprins aşezările dimprejur şi le-a prădat.

⁶²Atunci oamenii Gâzei s’au rugat de Ionatan, el le-a dat mâna dreaptă, dar pe fiii căpeteniilor lor i-a luat ostatici şi i-a trimis la Ierusalim. Apoi a străbătut ţara până la Damasc.

⁶³Ionatan a aflat că mai-marii oştilor lui Demetru se aflau la Chedeş, în Galileea, cu o numeroasă oştire, ca să termine cu el[8].

⁶⁴Şi s’a dus ca să le iasă înainte, iar pe Simon, fratele său, l-a lăsat în ţară.

⁶⁵Simon şi-a rânduit tabăra aproape de cetatea Betţur, a lovit-o timp de mai multe zile şi a închis-o.

⁶⁶[împresuraţii] l-au rugat să le primească mâna dreaptă, el s’a învoit, dar i-a scos afară, a pus mâna pe cetate şi a lăsat în ea o oaste de pază.

⁶⁷Ionatan şi oastea lui îşi rânduiseră tabăra în apropiere de apa Ghenizaretului[9], de unde, dis-de-dimineaţă, au ajuns în câmpia Haţorului.

⁶⁸Si iată că oştirea străinilor îi ieşea înainte în câmpie; aceştia lăsaseră în munţi o oaste care să-i pândească, iar acum le ieşeau în cale.

⁶⁹În acest timp, oamenii de la pândă, ridicându-se din locurile lor, s’au aruncat şi ei în luptă.

⁷⁰Oamenii lui Ionatan, toţi, au luat-o la fugă. că nimeni din ei n’a mai rămas, în afară de Matatia, fiul lui Abesalom, şi de Iuda, fiul lui Alfeu, căpitanii oştilor.[10]

⁷¹Ionatan şi-a sfâşiat hainele, şi-a presărat cenuşă pe cap şi s’a rugat;

⁷²apoi s’a întors la luptă cu faţa spre duşmani, i-a luat la goană, iar ei au fugit.

⁷³Văzând aceasta, ai lui care fugiseră s’au întors la el şi i s’au alăturat în urmărire până la Chedeş, adică până’n tabăra duşmanilor, unde ei înşişi au tăbărât.

⁷⁴În ziua aceea au căzut dintre străini ca la trei mii de oameni. Apoi Ionatan s’a întors la Ierusalim.