Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 1 Macabei 12 Bible Online

1 Macabei 12 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

1 Macabei 12

¹Ionatan, văzând că vremile îi stau la îndemână, a ales câţiva oameni pe care i-a trimis la Roma spre a întări şi înnoi prietenia cu ea.

²La Spartani şi în alte locuri a trimis scrisori în acelaşi scop.[1]

³Aşadar, aceştia s’au dus la Roma, au intrat în Senat şi au zis: „Ionatan, marele preot, şi neamul Iudeilor ne-au trimis să le înnoim prietenia şi alianţa, aşa cum au fost ele înainte”.

⁴Li s’au dat scrisori către guvernatorii fiecărui ţinut, cărora li s’a cerut să-i îndrumeze cu pace spre ţara lui Iuda.

⁵Iată acum copia scrisorii pe care Ionatan le-a trimis-o Spartanilor:

⁶„Ionatan, mare preot, Sfatul bătrânilor neamului, preoţii şi întregul popor al Iudeilor către Spartani, fraţii lor, salutare!

⁷Încă din vremile trecute a fost trimisă o scrisoare către Onia, marele preot, de către Ares, care domnea între voi[2], în care se spunea că voi sunteţi fraţii noştri, aşa cum o arată copia alăturată.

⁸Onia l-a primit cu alai pe omul care fusese trimis şi a luat scrisoarea în care se vorbea limpede de alianţă şi prietenie.

⁹Iar noi – fără să avem neapărată trebuinţă, căci noi ne avem mângâierea în Cărţile Sfinte[3] din mâinile noastre –

¹⁰ne-am luat îngăduinţa de a trimite soli care să înnoiască frăţietatea şi prietenia care ne leagă de voi, în aşa fel încât să nu ne purtăm cu voi ca nişte străini; că multă vreme a trecut de când ne-aţi trimis [acea scrisoare].

¹¹În ce ne priveşte, noi niciodată nu încetăm ca în orice prilej, la sărbători şi în alte zile potrivite, să vă pomenim în jertfele pe care le aducem şi în rugăciunile noastre, aşa cum e drept şi cuviincios să ne aducem aminte de fraţii noştri.

¹²Ne bucurăm de faima voastră.

¹³Cât despre noi, multe necazuri şi multe războaie ne-au venit din toate părţile, iar regii care ne înconjoară s’au ridicat cu război asupra noastră.

¹⁴În legătură cu aceste războaie, noi n’am vrut să vă facem greutăţi, nici vouă şi nici celorlalţi aliaţi şi prieteni ai noştri;

¹⁵căci de partea noastră avem ajutorul Cerului, Care ne-a scăpat de vrăjmaşii noştri, în timp ce vrăjmaşii noştri au fost umiliţi.

¹⁶Drept aceea, noi i-am ales pe Numeniu, fiul lui Antioh, şi pe Antipator, fiul lui lason, şi i-am trimis la Romani spre a înnoi prietenia şi alianţa prin care suntem de mai multă vreme legaţi de ei.

¹⁷Si le-am poruncit să meargă şi la voi, ca să vă salute şi să vă înmâneze scrisoarea privitoare la înnoirea fraternităţii noastre.

¹⁸Si acum, bine veţi face să ne răspundeţi la aceasta.

¹⁹Si iată copia scrisorii care-i fusese trimisă lui Onia:

²⁰„Ares, regele Spartei, către Onia, mare preot, salutare!

²¹Dintr’o scriere despre Spartani şi Iudei s’a aflat că Spartanii şi Iudeii sunt fraţi şi că ei sunt din neamul lui Avraam.[4]

²²Si acum, de vreme ce ştim aceasta, bine veţi face să ne scrieţi despre noutăţile de la voi.

²³Cât despre noi, vă scriem: Vitele şi bunurile voastre sunt ale noastre, iar ale noastre sunt ale voastre. Drept aceea, poruncim să vi se aducă aceasta la cunoştinţă.

²⁴Ionatan a aflat că mai-marii oştilor lui Demetru se întorseseră împotriva lui cu o oştire mai numeroasă decât înainte.

²⁵Şi a plecat din Ierusalim şi le-a ieşit în întâmpinare în ţinutul Hamat[5], căci nu le-a lăsat răgazul de a-i învălui ţara.

²⁶Le-a trimis iscoade în tabără, iar acelea, când s’au întors, i-au dat de veste că [Sirienii] se rânduiau în aşa fel, încât să cadă asupra lor în timpul nopţii.

²⁷După apusul soarelui, Ionatan le-a poruncit alor săi să vegheze şi să stea înarmaţi, gata de luptă, toată noaptea, şi a aşezat străji de jur-împrejurul taberei.

²⁸Când duşmanii au aflat că Ionatan şi ai săi erau gata de luptă, au fost cuprinşi de teamă şi, cu spaima’n suflet, au aprins focuri în tabăra lor.

²⁹Dar Ionatan şi fârtaţii săi nu şi-au dat seama de plecarea lor decât dimineaţa, căci vedeau focurile arzând.

³⁰Ionatan s’a pus în urmărirea lor, dar nu i-a prins, căci aceia trecuseră râul Elefteros.

³¹Atunci Ionatan s’a întors împotriva Arabilor numiţi Zabadei, şi i-a bătut şi le-a luat prăzile.[6]

³²Apoi, ridicând tabăra, a venit la Damasc şi a străbătut întregul ţinut.

³³Cât despre Simon, acesta a plecat şi a înaintat până la Ascalon şi vecinătăţile acestuia, după care s’a îndreptat spre Ioppe şi l-a cucerit.

³⁴Aceasta, de vreme ce el aflase că locuitorii voiau să-şi pună cetatea în mâinile oamenilor lui Demetru. Şi a lăsat acolo o oaste de pază.

³⁵Iar Ionatan, la întoarcere, a adunat bătrânii poporului şi au hotărât să zidească cetăţi întărite în Iudeea,

³⁶să facă mai înalte zidurile Ierusalimului şi să ridice un zid mare între Cetăţuie şi oraş, ca s’o despartă pe aceea de oraş şi s’o ţină deoparte, aşa încât nimeni să nu poată nici să cumpere, nici să vândă.

³⁷Şi s’au adunat să zidească cetatea, fiindcă o parte din zidul dinspre răsărit de deasupra pârâului[7] se prăbuşise, şi au reparat partea [oraşului] ce se numea Cafenata.

³⁸Cât despre Simon, el a zidit Adida[8], în Ţara de Jos, a întărit-o şi i-a pus porţi şi zăvoare.

³⁹În acest timp, Trifon se străduia să domnească peste Asia, să se încununeze cu diademă şi să pună mâna pe regele Antioh.

⁴⁰Temându-se însă ca Ionatan să nu-l lase şi, mai mult. să se lupte împotriva lui, căuta să-l prindă ca să-l poată ucide. Aşa că a pornit la drum şi a venit la Betşean.

⁴¹Ionatan i-a ieşit înainte cu patruzeci de mii de oameni, anume aleşi pentru război, şi a venit la Betşean.

⁴²Trifon, văzând că acesta venise cu o oştire numeroasă, s’a ferit să întindă mâna împotrivă-i.

⁴³L-a întâmpinat cu alai, l-a înfăţişat tuturor prietenilor săi, i-a dat daruri şi le-a poruncit prietenilor şi oştilor lui să asculte de el ca şi de sine.

⁴⁴Şi i-a zis lui Ionatan: „De ce ai obosit tot acest popor, de vreme ce între noi nu e război?

⁴⁵Aşadar, trimite-i la vatră, alege-ţi câţiva oameni care să te însoţească şi vino cu mine la Ptolemaida; ţi-o voi da ţie, precum şi alte cetăţi întărite, ostile rămase şi pe toţi dregătorii, după care mă voi întoarce; că doar pentru aceasta sunt eu aici”.

⁴⁶Iar Ionatan, dându-i crezare, a făcut aşa cum îi spusese el: şi-a trimis înapoi ostile, care s’au dus în ţara lui Iuda.

⁴⁷Nu şi-a păstrat cu el decât trei mii de oameni, dintre care a lăsat două mii în Galileea, în timp ce o mie au mers cu el.

⁴⁸Dar când Ionatan a intrat în Ptolemaida, Ptolemaidenii au închis porţile, au pus mâna pe el, iar pe toţi cei ce intraseră cu el i-au trecut prin ascuţişul săbiei.

⁴⁹Trifon a trimis pedestraşi şi călăreţi în Galileea şi în Marea Câmpie[9] ca să-i nimicească pe toţi oamenii lui Ionatan.

⁵⁰Dar ei, aflând că acesta şi fârtaţii săi fuseseră prinşi şi omorâţi, s’au îmbărbătat unii pe alţii şi înaintau în rânduri strânse, gata de luptă.

⁵¹Iar cei care-i urmăreau, văzându-i hotărâţi să-şi apere viaţa, s’au întors,

⁵²iar cestălalţi, sănătoşi şi cu pace, au ajuns cu toţii în ţara lui Iuda. Acolo l-au plâns pe Ionatan şi pe cei ce fuseseră cu el, şi de frică mare au fost cuprinşi. Tot Israelul a jelit cu mare durere.

⁵³Iar neamurile dimprejur, toate, căutau să-i nimicească, zicând: „Nu au nici cârmuitor, nici ajutor; aşadar, să ne aruncăm asupră-le şi să le stingem amintirea de printre oameni”.