Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 1 Macabei 13 Bible Online

1 Macabei 13 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

1 Macabei 13

¹Simon a prins de veste că Trifon îşi adunase o oştire numeroasă ca să vină în ţara lui Iuda şi s’o nimicească.

²Văzând că poporul e prins de frică şi de spaimă, s’a suit la Ierusalim şi a adunat poporul.

³Şi i-a îmbărbătat şi le-a zis: „Voi înşivă cunoaşteţi tot ceea ce eu, fraţii mei, casa părintelui meu, am făcut pentru lege şi pentru sfântul locaş, precum şi luptele şi necazurile pe care le-am avut.

⁴Aceasta e pricina pentru care toţi fraţii mei au murit de dragul lui Israel şi că doar eu am rămas.

⁵Iar acum, departe de mine gândul de a-mi cruţa viaţa la vreme de necaz, oricare ar fi ea!, că nu sunt eu mai bun decât fraţii mei.

⁶Dimpotrivă, îmi voi răzbuna neamul, templul, pe femeile şi pe copiii voştri, de vreme ce toate neamurile s’au adunat să ne nimicească prin vrăjmăşie”.

⁷De îndată ce poporul a auzit aceste cuvinte, duhul i s’a înviorat

⁸şi a răspuns cu glas mare: „Tu eşti cârmaciul nostru în locul lui Iuda şi al lui Ionatan, fratele tău;

⁹du-ne la luptă, şi tot ceea ce tu vei spune, noi vom face!”

¹⁰Atunci el i-a adunat pe toţi războinicii, s’a grăbit să isprăvească zidurile Ierusalimului şi l-a întărit de jur-împrejur.

¹¹Apoi l-a trimis la Ioppe pe Ionatan, fiul lui Abesalom, şi, împreună cu el, o foarte mare oştire; acesta i-a izgonit pe cei ce se aflau acolo, şi’n locul lor s’a aşezat el.

¹²Trifon a plecat din Ptolemaida cu o oştire numeroasă spre a se duce în ţara lui Iuda; cu el se afla şi Ionatan, sub pază.

¹³Iar Simon şi-a rânduit tabăra la Adida, în faţa câmpiei.

¹⁴Când Trifon a aflat că Simon se ridicase în locul fratelui său Ionatan şi că era gata să se bată împotriva lui, i-a trimis soli ca să-i spună:

¹⁵„Dacă noi îl ţinem pe fratele tău Ionatan, aceasta e pentru banii pe care el îi datorează vistieriei regale pe seama dregătoriilor pe care le-a avut[1].

¹⁶Aşadar, trimite o sută de talanţi de argint şi pe doi din fiii săi ca ostatici, ca nu cumva, odată eliberat, el să nu mai asculte de noi; după aceea îl vom elibera”.

¹⁷Simon a priceput că-i vorbea cu viclenie, dar i-a trimis şi banii, şi copiii, ca nu cumva să-şi atragă duşmănia poporului

¹⁸care ar fi zis: „Pentru că nu i-am trimis banii şi copiii, de aceea [Ionatan] a murit”.

¹⁹Aşa că a trimis copiii şi cei o sută de talanţi, dar acela, călcându-şi cuvântul, nu l-a eliberat pe Ionatan.

²⁰După aceasta, Trifon a înaintat ca să cuprindă ţara şi s’o nimicească, făcând un ocol pe drumul ce ducea spre Adoraim; dar Simon şi oştirea lui i se ţineau aproape, pe drumuri lăturalnice, oriunde mergea.

²¹În acest timp, cei din Cetăţuie au trimis la Trifon nişte soli, cerându-i cu stăruinţă să vină la ei prin pustiu şi să le trimită hrană.

²²Trifon şi-a pregătit toată călărimea, ca să se ducă; dar în noaptea aceea a căzut foarte multă zăpadă, din pricina căreia nu s’a mai dus; a plecat şi a venit în Galaad.

²³În apropiere de Bascama l-a ucis pe Ionatan, care a fost îngropat acolo.

²⁴Iar Trifon. întorcându-se, a revenit în ţara lui.

²⁵Simon a trimis şi a adus osemintele lui Ionatan, fratele său, şi le-a îngropat la Modein, în cetatea părinţilor săi.

²⁶Tot Israelul l-a plâns cu plângere mare şi l-a jelit timp de multe zile.

²⁷Pe mormântul tatălui său şi al fraţilor săi, Simon a ridicat o zidire înaltă, care putea fi văzută de departe, făcută din pietre netezite pe laturile din faţă şi din spate.

²⁸A mai ridicat şi şapte piramide, aşezate faţă’n faţă, pentru tatăl său, pentru mama sa şi pentru cei patru fraţi ai săi;

²⁹şi le-a făcut o anume privelişte, înconjurându-le cu stâlpi înalţi; iar pe stâlpi a pus panoplii, spre veşnică amintire, iar alături de panoplii, corăbii cioplite, ca să poată fi văzute de toţi cei ce navigau pe mare.

³⁰Acesta e mormântul pe care l-a făcut el la Modein şi care este până’n ziua de azi.

³¹În acest timp, Trifon, folosind viclenia faţă de tânărul rege Antioh, l-a ucis;

³²şi s’a aşezat pe tron în locul lui şi şi-a pus pe cap coroana Asiei; şi mult rău a făcut ţării.

³³Simon a rezidit cetăţile întărite ale Iudeii, le-a înconjurat de turnuri înalte, de ziduri cu porţi şi zăvoare, iar în aceste cetăţi întărite a pus strânsură de bucate.

³⁴Apoi Simon a ales câţiva oameni pe care i-a trimis la regele Demetru, cu scopul ca acesta să-i dea ţării iertare[2], de vreme ce toate faptele lui Triton nu fuseseră decât jafuri.

³⁵Regele Demetru i-a trimis un răspuns pe potriva cererii lui şi i-a trimis o scrisoare în felul acesta:

³⁶„Regele Demetru către Simon, mare preot şi prieten al regelui, către bătrânii şi către neamul Iudeilor, salutare!

³⁷Am primit coroana de aur şi ramura de finic pe care le-aţi trimis; suntem gata să facem cu voi o pace de durată şi să le scriem dregătorilor noştri să vă întărească scutirile pe care noi vi le-am dat.

³⁸Tot ceea ce am hotărât pentru voi rămâne hotărât: cetăţile întărite pe care le-aţi zidit, ale voastre să fie!

³⁹Vă dăm iertare pentru greşalele făcute din neştiinţă şi pentru încălcările săvârşite până astăzi, ca şi pentru dările către coroană pe care le datoraţi; şi dacă oricare alte drepturi ale noastre sunt strânse în Ierusalim, să nu se mai strângă.

⁴⁰Dacă unii dintre voi sunt pregătiţi să se înscrie printre cei ce ne stau de pază împrejur, să se înscrie; şi pacea să domnească între noi”.

⁴¹În anul o sută şaptezeci, jugul neamurilor păgâne a fost ridicat de pe Israel,

⁴²iar poporul a început să scrie pe acte şi pe înscrisuri de negoţ: „Anul întâi al lui Simon, marele preot, căpetenia şi cârmuitorul Iudeilor”.

⁴³În zilele acelea, Simon şi-a rânduit tabăra în apropiere de Ghezer şi l-a împresurat cu ostile; a făurit un turn pe roţi[3], l-a îndreptat împotriva cetăţii, a lovit unul din turnuri şi l-a cucerit.

⁴⁴Cei ce se aflau în turnul pe roţi au sărit în cetate, unde s’a făcut o mare învălmăşeală.

⁴⁵Locuitorii cetăţii, cu femeile şi copiii lor, s’au urcat pe ziduri, cu hainele sfâşiate şi au strigat cu glas mare, cerându-i lui Simon să le dea mâna lui cea dreaptă, zicând:

⁴⁶„Nu te purta cu noi după răutăţile noastre, ci după mila ta!”

⁴⁷Simon le-a dat pace şi nu s’a mai luptat împotriva lor; dar i-a scos afară din cetate, a curăţit casele în care se aflau idoli, şi astfel şi-a făcut intrarea, în cântece de laudă şi mulţumire.

⁴⁸Si a scos toată necurăţia şi a aşezat acolo oameni care păzeau legea, apoi a întărit-o şi şi-a zidit în ea o locuinţă pentru sine.

⁴⁹În acest timp, cei din Cetăţuie, în Ierusalim, nemaiputând să meargă ori să vină în ţară ca să cumpere şi să vândă[4], sufereau cumplit de foame şi mulţi dintre ei au murit din această pricină.

⁵⁰Şi au strigat către Simon să le dea mâna dreaptă, iar el s’a învoit. Dar i-a alungat de acolo şi a curăţit Cetăţuia de murdării.

⁵¹În anul o sută şaptezei şi unu, în douăzeci şi trei ale lunii a doua, au intrat în ea cu cântări de laudă şi cu ramuri de finic, în glas de chitare, de ţimbale, de harpe şi de alăute, în sunet de imnuri şi cântece, fiindcă un mare duşman fusese nimicit din Israel.

⁵²Simon a poruncit ca această zi să fie sărbătorită cu veselie în fiecare an. A întărit muntele templului vecin cu Cetăţuia şi a locuit acolo, el şi ai săi.

⁵³Apoi, văzând că Ioan, fiul său, crescuse destul[5], Simon l-a rânduit să fie căpetenia tuturor oştilor, iar acesta şi-a aşezat locuinţa în Gaza.