Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 1 Macabei 4 Bible Online

1 Macabei 4 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

1 Macabei 4

¹Gorgias a luat cu el cinci mii de pedestraşi şi o mie de călăreţi aleşi pe sprânceană; oastea a pornit de cu noapte,

²ca să cadă asupra oastei Iudeilor şi s’o lovească pe neaşteptate; oameni din Cetăţuie îi erau călăuze.

³Iar când Iuda a aflat aceasta, a plecat, el şi vitejii săi, să lovească oastea regală ce se afla la Emaus,

⁴În timp ce oastea era împrăştiată în afara taberei.

⁵Între timp, Gorgias a sosit noaptea în tabăra lui Iuda şi, negăsind pe nimeni, s’a apucat că-i caute prin munţi, căci, zicea el: „Ăştia fug de noi…”.

⁶De îndată însă ce s’a făcut ziuă, Iuda s’a ivit în câmpie cu trei mii de oameni; numa’ că aceştia nu aveau nici armurile şi nici săbiile pe care şi le-ar fi vrut.

⁷Acolo au dat cu ochii de tabăra păgânilor, puternică şi bine înzestrată, şi pe călăreţii dimprejurul ei, toţi deprinşi cu războiul.

⁸Atunci Iuda a zis către oamenii care erau cu el: „Nu vă temeţi de numărul lor mare şi nu vă înfricoşaţi de năvala lor.

⁹Aduceţi-vă aminte că părinţii noştri au fost izbăviţi în Marea Roşie, la vremea când Faraon îi urmărea cu oaste.

¹⁰Noi, acum, să strigăm spre cer, cu nădejdea că El Se va milostivi spre noi şi-Şi va aduce aminte de legământul părinţilor noştri şi va zdrobi, astăzi, chiar în faţa noastră, această oştire;

¹¹şi toate neamurile vor cunoaşte că este Unul care-l scapă şi-l mântuieşte pe Israel.

¹²Când străinii şi-au ridicat privirea şi i-au văzut venind împotriva lor,

¹³au ieşit din tabără ca să se bată. Oamenii lui Iuda au sunat din trâmbiţe

¹⁴şi s’au aruncat în luptă. Păgânii au fost zdrobiţi şi au luat-o la fugă spre câmp,

¹⁵aşa că cei din rândurile de la urmă au căzut, toţi, sub sabie. I-au urmărit până la Gaza şi până’n şesurile Idumeii, ale Azotului şi ale Iamniei; au căzut dintre ei ca la trei mii de oameni.

¹⁶Iuda, cu oastea lui, s’a întors din urmărire

¹⁷şi a zis către popor: „Să nu ardeţi de nerăbdare pentru prăzi, căci ne aşteaptă o bătălie;

¹⁸Gorgias şi oastea lui sunt în munte, aproape de noi; acum ţineţi-vă bine în faţa duşmanilor şi bateţi-vă cu ei, iar după aceea veţi lua prăzile după pofta inimii”.

¹⁹Iuda încă nu-şi isprăvise vorba, când, din susul muntelui, s’a ivit, pândind, o frântură de oaste.

²⁰Aceia au văzut că ai lor fuseseră puşi pe fugă şi tabăra lor, arsă: fumul pe care-l zăreau era semnul a ceea ce se petrecuse.

²¹În faţa acestei privelişti au fost cuprinşi de mare spaimă şi, zărind în câmpie oastea lui Iuda, gata să se arunce în luptă,

²²au fugit toţi în ţara Filistenilor.

²³Atunci Iuda s’a întors să prade corturile din tabără, de unde au luat belşug de aur şi argint, mătăsuri de porfiră stacojie şi de porfiră albastră ca marea, si mari bogăţii.

²⁴Iar după ce s’au întors, au lăudat şi au binecuvântat cerul: „Că e bun, că în veac este mila Lui!”

²⁵Mare mântuire i s’a făcut lui Israel în ziua aceea.

²⁶Aceia dintre străini care scăpaseră au venit la Lisias să-i spună tot ceea ce se petrecuse.

²⁷La această veste, s’a tulburat şi s’a descurajat, de vreme ce lucrurile privitoare la Israel nu se petrecuseră după cum ar fi vrut el şi după cum îi poruncise regele.

²⁸Un an mai târziu, a ridicat şaizeci de mii de pedestraşi, aleşi unul şi unul. şi cinci mii de călăreţi, pe care să-i trimită la război.

²⁹Aceştia s’au rânduit în Idumeea şi au sosit la Betţur. Iar Iuda le-a ieşit înainte cu zece mii de oameni.

³⁰Văzând o oaste atât de puternică, el s’a rugat astfel: „Binecuvântat eşti Tu, Mântuitorul lui Israel, Tu, Cel ce ai zdrobit năvala uriaşului prin mâna robului Tău David, Cel ce ai dat oastea Filistenilor în mâinile lui Ionatan, fiul lui Saul, şi ale scutierului său.

³¹Tot aşa închide oştirea aceasta în mâna poporului Tău Israel şi să se ruşineze cu pedestrimea şi călăreţii lor.

³²Slăbeşte-le curajul, topeşte-le cutezanţa sprijinită pe putere; clatine-se în prăbuşirea lor!

³³Doboară-i cu sabia celor ce Te iubesc!, cu cântări să Te laude toţi cei ce cunosc numele Tău!

³⁴Taberele s’au ciocnit; din oastea lui Lisias au căzut ca la cinci mii de oameni, ucişi chiar în faţa lor, [a Iudeilor].

³⁵Văzând zăpăceala din propria lui oaste şi îndrăzneala pe care o dobândise aceea a lui Iuda, şi că aceştia erau gata să trăiască ori să moară vitejeşte, Lisias a plecat la Antiohia, unde a adunat străini pentru ca, cu un număr mai mare de oşteni, să vină din nou în Iudeea.

³⁶Iar Iuda şi fraţii săi au zis: „Iată-i pe vrăjmaşii noştri zdrobiţi; să ne suim să curăţim sfântul locaş şi acolo să facem sfinţirea”.

³⁷Atunci toată oastea s’a adunat, şi s’au suit în muntele Sion.

³⁸Au văzut templul pustiit, jertfelnicul pângărit, porţile arse pe de-a’ntregul şi ierburile care năpădiseră curţile ca’n pădure sau ca pe munte, şi locuinţele surpate.

³⁹Si şi-au sfâşiat hainele şi au plâns cu mare tânguire, şi şi-au pus cenuşă pe cap

⁴⁰şi au căzut cu faţa la pământ; au sunat din trâmbiţe de strigare[1] şi au strigat spre cer.

⁴¹Atunci Iuda a rânduit câţiva bărbaţi să-i hărţuiască pe cei din Cetăţuie până ce el va fi curăţit templul.

⁴²Si a ales preoţi neprihăniţi, râvnitori pentru lege,

⁴³care au curăţit locaşul cel sfânt şi au cărat pietrele spurcate într’un loc necurat.

⁴⁴Si când s’au sfătuit ce trebuie să facă ei cu jertfelnicul arderii-de-tot care fusese pângărit,

⁴⁵le-a venit gândul cel bun de a-l dărâma, ca nu cumva el, rămânând acolo, să le fie spre mustrare, de vreme ce păgânii îl spurcaseră. Aşa că au dărâmat jertfelnicul,

⁴⁶iar pietrele lui le-au dus în muntele Casei[2], într’un loc potrivit, în aşteptarea unui profet care să le spună ce vor face cu ele.

⁴⁷Si au luat pietre întregi, potrivit legii, şi au zidit un jertfelnic nou aşa cum fusese cel de dinainte.

⁴⁸Si au zidit din nou sfântul locaş, lucrurile din lăuntrul templului, şi au sfinţit curţile.

⁴⁹De asemenea, au făcut alte vase sfinte[3], noi, şi au adus în templu sfeşnicul, altarul tămâierii şi masa.

⁵⁰Pe altar au ars tămâie şi au aprins luminile sfeşnicului, care străluceau în templu.

⁵¹Au pus pâinile pe masă, au întins perdelele şi au isprăvit tot ceea ce începuseră să facă.

⁵²Iar în cea de a douăzeci şi cincea zi a lunii a noua, care este luna Chislev – a anului o sută patruzeci şi opt – s’au sculat dis-de-dimineaţă

⁵³şi, potrivit legii, au adus jertfă pe noul jertfelnic al arderilor-de-tot pe care-l făcuseră.

⁵⁴La vremea şi’n ziua în care păgânii îl pângăriseră, chiar atunci, au făcut sfinţirea în sunetul cântărilor, al alăutelor, al harpelor şi al ţimbalelor.

⁵⁵Întregul popor a căzut cu faţa la pământ şi s’a închinat şi a binecuvântat Cerul care le dăduse izbânda.[4]

⁵⁶Timp de opt zile au făcut sfinţirea jertfelnicului, cu veselie aducând arderi-de-tot şi jertfe de pace şi de laudă.

⁵⁷Partea din faţă a templului au împodobit-o cu cununi de aur şi cu scuturi, au făcut la loc intrările si odăile şi le-au pus uşi.

⁵⁸Mare veselie a fost atunci în popor, de vreme ce ocara făcută de păgâni fusese înlăturată.

⁵⁹Iuda şi fraţii săi şi toată obştea lui Israel au hotărât ca zilele sfinţirii jertfelnicului să fie sărbătorite cu bucurie şi veselie în fiecare an, la vremea lor, timp de opt zile, începând cu cea de a douăzeci şi cincea a lunii Chislev.

⁶⁰Tot atunci au zidit împrejurul muntelui Sion întărituri înalte şi turnuri puternice, de teamă ca nu cumva neamurile păgâne, dacă vor mai veni, să le calce în picioare, aşa cum făcuseră înainte.

⁶¹Si au rânduit acolo un pâlc de ostaşi ca să-l păzească. Şi au întărit Betţurul, pentru ca poporul să aibă un punct de apărare în faţa Idumeii.