Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 1 Macabei 6 Bible Online

1 Macabei 6 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

1 Macabei 6

¹În acest timp, regele Antioh străbătea ţările de sus. Aflând că în Persia se află o cetate, Elimaida, faimoasă prin bogăţiile ei, prin argintul şi aurul ei,

²că templul ce se afla în ea era foarte bogat, că în el se aflau armuri de aur, platoşe şi arme lăsate acolo de către Alexandru, fiu al lui Filip şi rege al Macedoniei, cel dintâi care a domnit peste Greci,

³s’a dus acolo şi a încercat să cucerească cetatea şi s’o prade, dar nu a izbutit, fiindcă oamenii cetăţii îi aflaseră planul;

⁴ei s’au ridicat împotriva lui cu luptă, el a fugit şi a plecat de acolo cu mare întristare, spre a se întoarce în Babilon.

⁵În Persia i s’a dat de veste că ostile care se duseseră în ţara lui Iuda au fost puse pe fugă:

⁶Lisias s’a dus acolo întâi cu o oaste puternică, dar a trebuit să facă stânga’mprejur din faţa [Iudeilor] care se întăriseră cu arme şi cu hrană şi cu multele prăzi luate de la ostile pe care le nimiciseră;

⁷dărâmaseră urâciunea pe care el o ridicase pe jertfelnicul din Ierusalim şi împrejmuiseră templul cu ziduri înalte, aşa cum fusese înainte, precum şi Betţurul, cetatea lui…

⁸Când regele a auzit acestea, a fost cuprins de spaimă şi s’a zguduit în adânc; s’a aruncat în aşternut şi s’a îmbolnăvit de întristare, de vreme ce lucrurile nu i se petrecuseră aşa cum le gândise.

⁹Aşa a rămas el acolo mai multe zile, din ce în ce mai copleşit de tristeţe, şi gândea că va muri.

¹⁰Atunci şi-a chemat toţi prietenii şi le-a zis: „Somnul mi-a fugit din ochi, inima mi-a slăbit de îngrijorare.

¹¹I-am zis inimii mele: – în ce necaz am ajuns şi’n ce mare tulburare mă aflu… eu, care eram bun şi iubit în vremea puterii mele!

¹²Acum însă îmi aduc aminte de relele pe care le-am făcut în Ierusalim: am luat toate lucrurile de argint şi de aur ce se aflau acolo şi am trimis ca, fără nici o pricină, să-i nimicească pe toţi locuitorii din Iuda.

¹³Îmi dau seama că aceasta-i pricina relelor ce m’au ajuns, şi iată că mor în mare tristeţe într’o ţară străină![1]

¹⁴Şi I-a chemat pe Filip, unul din prietenii săi, şi l-a pus în fruntea întregului său regat.

¹⁵I-a dat diadema sa, mantia şi inelul său,[2] poruncindu-i să-l îndrumeze pe Antioh, fiul său, şi să-l crească pregătindu-l să devină rege.

¹⁶Regele Antioh a murit în locul acela[3], în anul o sută patruzeci şi nouă.

¹⁷Când Lisias a aflat de moartea regelui, l-a rânduit ca rege pe Antioh, fiul acestuia, pe care-l crescuse de când era copil, şi l-a numit cu numele de Eupator.[4]

¹⁸În acest timp, cei din Cetăţuie[5] i-au închis pe Israeliţi de jur-împrejurul templului; şi cu orice prilej căutau să le facă neajunsuri, iar păgânilor să le fie sprijin.

¹⁹Iuda s’a hotărât să-i nimicească şi a chemat întregul popor să-i împresoare.

²⁰Aşa că s’au adunat toţi şi i-au împresurat în anul o sută cincizeci; şi au făcut întărituri şi maşini de război.

²¹Aceia însă au spart împresurarea, iar câţiva necredincioşi din Israel li s’au alăturat,

²²s’au dus la rege şi i-au zis: „Până când oare vei tot amâna să ne faci dreptate şi să-i răzbuni pe fraţii noştri?

²³Noi ne-am învoit să-l slujim pe tatăl tău şi să-i facem voia şi să ne supunem poruncilor lui.

²⁴Aceasta e pricina pentru care fiii poporului nostru au împresurat [Cetăţuia] şi s’au purtat cu noi ca nişte străini; mai mult, pe câţi dintre noi i-au descoperit i-au omorât, iar nouă ne-au jefuit ceea ce aveam ca moştenire.

²⁵Dar nu numai împotriva noastră şi-au ridicat mâna, ci şi împotriva ţărilor care le sunt vecine.

²⁶Şi iată că astăzi împresoară Cetăţuia din Ierusalim, ca să pună stăpânire pe ea, şi au întărit templul şi Betţurul.

²⁷Aşadar, dacă tu nu le-o vei lua înainte fără nici o întârziere, atunci ei îşi vor lua avânt fără ca tu să-i mai poţi opri”.

²⁸Auzind acestea, regele s’a mâniat; şi i-a adunat pe toţi prietenii săi, pe căpeteniile oastei sale şi pe mai-marii călărimii.

²⁹Oştiri cu plată i-au venit şi din alte regate, precum şi din insulele mării.

³⁰Numărul oştilor sale se ridica la o sută de mii de pedestraşi, douăzeci de mii de călăreţi şi treizeci şi doi de elefanţi deprinşi cu războiul.

³¹Şi au venit prin Idumeea şi şi-au aşezat tabăra în apropiere de Betţur; şi vreme de multe zile au dus lupte de hărţuială şi şi-au făcut maşini de război; ceilalţi însă şi-au tăiat un drum prin împresurare, au dat foc maşinilor de război şi s’au bătut vitejeşte.

³²Iar Iuda, lăsând Cetăţuia, s’a aşezat în linie de bătaie la Bet-Zaharia, faţă’n faţă cu tabăra regelui.

³³A doua zi, dis-de-dimineaţă, regele şi-a îndreptat cu înverşunare oastea spre Bet-Zaharia; ostaşii se pregăteau de asalt, trâmbiţele au răsunat.

³⁴Elefanţilor li s’a pus în faţa ochilor zeamă de strugure şi de mure, ca să-i întărâte la luptă.[6]

³⁵Şi au aşezat fiarele printre oştile-falangă[7], în aşa fel încât pe lângă fiecare elefant erau rânduiţi o mie de oameni îmbrăcaţi în zale şi acoperiţi cu coifuri de aramă, şi fiecărei fiare i se alăturau câte cinci sute de călăreţi de mâna’ntâi.

³⁶Aceştia erau întâi peste tot unde urmau să fie fiarele; oriunde se duceau acestea, ei se duceau cu ele, fără să se îndepărteze.

³⁷Pe fiecare fiară, ca s’o apere, se afla un puternic turn de lemn, legat pe spatele ei prin chingi, şi în fiecare se aflau cei treizeci de războinici care se luptau de pe ele, în afară de indianul [care călăuzea elefantul].[8]

³⁸Cât despre cealaltă călărime, ea a fost rânduită de-o parte şi de alta, în cele două laturi ale oastei, spre a-l hărţui pe duşman şi a acoperi falangele.

³⁹Când soarele lucea în scuturile de aur şi de aramă, munţii deveneau şi ei lucitori şi străluceau ca nişte facle aprinse.

⁴⁰O parte din oastea regală s’a rânduit pe înălţimea muntelui, cealaltă în partea de jos, şi înaintau bine apărate şi în bună rânduială.

⁴¹Şi se cutremurau toţi cei ce auzeau zvoana acestei mulţimi, zgomotul armiilor în mişcare şi zornăitul armelor, căci oastea era foarte numeroasă şi foarte puternică.

⁴²Iuda şi oastea lui s’au apropiat să dea lupta, iar din oastea regelui au căzut şase sute de oameni.

⁴³Eleazar Avaran[9], văzând că una din fiare era înzăuată în zale regeşti şi că era mai înaltă decât celelalte, a crezut că pe ea se află regele.

⁴⁴El s’a jertfit spre a-şi mântui poporul şi a-şi dobândi un nume în Israel:

⁴⁵a alergat cu mare curaj spre ea, prin mijlocul falangei, ucigând în dreapta şi’n stânga, tăindu-şi astfel drum printre ei,

⁴⁶s’a târât sub elefant, l-a împuns pe dedesubt şi l-a omorât; acela a căzut deasupră-i, şi astfel el a murit acolo.

⁴⁷Iar Iudeii, văzând puterea regatului şi înaintarea oştilor, au dat înapoi din faţa lor.

⁴⁸Dar oamenii din oastea regală au urcat să-i întâlnească spre Ierusalim, iar regele şi-a aşezat tabăra împotriva Iudeii şi împotriva muntelui Sion.

⁴⁹A făcut însă pace cu cei din Betţur, care au părăsit cetatea din pricină că nu aveau în ea hrană pentru durata unei împresurări, deoarece era anul de odihnă al pământului.[10]

⁵⁰Regele a luat în stăpânire Betţurul şi a aşezat acolo un pâlc de ostaşi ca să-l păzească.

⁵¹Zile lungi a rămas el cu oastea în apropierea templului; şi a aşezat acolo întărituri şi maşini de război şi aruncătoare de flăcări şi aruncătoare de pietre şi scorpioni pentru zvârliri de săgeţi[11], şi praştii.

⁵²Dar şi ceilalţi [Iudeii] şi-au făcut maşini de război împotriva maşinilor duşmane şi s’au bătut de-a lungul multor zile.

⁵³Ei însă nu aveau bucate în hambare, mai întâi pentru că se aflau în anul al şaptelea[12], şi în al doilea rând pentru că cei ce fugiseră de la la păgâni şi veniseră în Iudeea mistuiseră şi cele din urmă rămăşiţe.

⁵⁴În locul cel sfânt n’au mai rămas decât puţini oameni, de vreme ce foamea se arătase biruitoare; ceilalţi s’au împrăştiat, fiecare la ale lui.

⁵⁵În acest timp, Filip – pe care regele Antioh, încă trăind, îl îndatorase să-l crească pe fiul său Antioh, pregătindu-l să devină rege –

⁵⁶se întorsese din Persia şi din Media împreună cu ostile care-l însoţiseră pe rege şi căuta să pună stăpânire pe mersul trebilor obşteşti.

⁵⁷Aflând aceasta, Lisias s’a grăbit să dea semnalul de plecare; şi a zis către rege, către căpeteniile oastei şi către oamenii acestora: „Slăbim în fiecare zi, hrana ne este puţină, locul în faţa căruia ne-am pus tabăra e puternic, iar trebile regatului ne aşteaptă.

⁵⁸Aşadar, să dăm mâna cu aceşti oameni, făcând pace cu ei şi cu neamul lor.

⁵⁹Să le îngăduim să trăiască după datinile lor, ca şi mai înainte, de vreme ce ei s’au mâniat şi au făcut toate acestea din pricină că noi le-am desfiinţat datinile”.

⁶⁰Această rostire a plăcut regelui şi căpeteniilor, aşa că el le-a trimis acelora [Iudeilor] o îmbiere la pace, iar ei au primit-o.

⁶¹Regele şi căpeteniile s’au legat faţă de ei prin jurământ, în urma căruia aceia au ieşit din întăritură.

⁶²Regele a pătruns astfel în muntele Sion; dar când a văzut întăriturile locului, şi-a călcat jurământul pe care-l făcuse şi a poruncit ca zidul, de jur-împrejur, să fie dărâmat.

⁶³Apoi a plecat în grabă şi s’a întors la Antiohia, unde l-a aflat pe Filip stăpân pe cetate. Si s’a bătut cu el şi a luat cetatea cu de-a sila.