Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 2 Macabei 11 Bible Online

2 Macabei 11 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

2 Macabei 11

¹La foarte puţin timp după aceea, Lisias, tutorele[1] şi ruda regelui, care era în fruntea trebilor, îndurând greu ceea ce se petrecuse,

²a adunat ca la optzeci de mii de oameni şi toată călărimea şi s’a pornit la drum împotriva Iudeilor, cu gândul de a face din Cetate locuinţă pentru Greci,

³să supună templul unei dări asemănătoare cu ale altor temple ale neamurilor şi să vândă pe bani, în fiecare an, dregătoria de mare preot;

⁴el nu lua în seamă câtuşi de puţin puternicia lui Dumnezeu, ameţit cum era de zecile de mii de pedestraşi, de miile de călăreţi şi de cei optzeci de elefanţi care erau cu el.

⁵Odată pătruns în Iudeea, s’a apropiat de Betţur, cetate puternică, dar foarte departe de Ierusalim – ca la cinci stadii – şi a împresurat-o strâns.

⁶Când Macabeul şi oamenii săi au aflat că acela ţinea cetatea sub împresurare, cu suspine şi lacrimi – şi împreună cu poporul – L-au rugat pe Domnul să trimită un înger bun care să-l scape pe Israel.

⁷Macabeul, cel dintâi, punându-şi armele, i-a îndemnat pe ceilalţi să se arunce odată cu el în faţa primejdiei spre a veni în ajutorul fraţilor lor; şi toţi, ca unul, s’au avântat cu înflăcărare.

⁸Erau încă aproape de Ierusalim când s’a ivit, mergând în fruntea lor, un călăreţ îmbrăcat în alb, zăngănindu-şi armura de aur.

⁹Toţi la un loc L-au binecuvântat pe milostivul Dumnezeu şi s’au simţit cu inimile învigorate, gata să spintece nu numai oameni, dar şi fiarele cele mai crude, şi chiar şi ziduri de fier.

¹⁰Aşa înaintau, în linie de bătaie, laolaltă cu aliatul care le venise din cer, Domnul avându-i în mila Sa.

¹¹Şi, aruncându-se ca nişte lei asupra duşmanilor, au doborât unsprezece mii de pedestraşi, precum şi o mie şase sute de călăreţi, iar pe ceilalţi i-au pus pe fugă.

¹²Cea mai mare parte a acestora au scăpat, răniţi şi fără arme; însuşi Lisias şi-a scăpat viaţa printr’o fugă ruşinoasă.

¹³Cum însă acesta nu era lipsit de minte, gândindu-se la înfrângerea pe care de abia o suferise şi înţelegând că Evreii erau de neînvins – de vreme ce Puternicul Dumnezeu Se lupta împreună cu ei –,

¹⁴le-a trimis o solie de împăcare, făgăduind că va primi ceea e e drept în cererile acestora şi că, mai mult, îl va sili pe rege să le devină prieten[2].

¹⁵Macabeul s’a învoit asupra a tot ceea ce dorea Lisias – grija lui nefiind alta decât binele obştesc –, astfel încât tot ceea ce Macabeul i-a scris lui Lisias în privinţa Iudeilor, regele a îngăduit.

¹⁶Scrisoarea trimisă Iudeilor de către Lisias avea cuprinsul următor: „Lisias către obştea Iudeilor, salutare!

¹⁷Ioan şi Abesalom, trimişii voştri, după ce mi-au înmânat înscrisul de mai jos, au cerut un răspuns la ceea ce cuprinde el mai de seamă.

¹⁸Tot ceea ce trebuia adus înaintea regelui am înfăţişat şi ceea ce era vrednic de încuviinţare am încuviinţat.

¹⁹Aşadar, dacă voi vă păstraţi bunele voastre simţăminte faţă de stăpânire, eu mă voi strădui şi de acum înainte să mă pun în slujba binelui vostru.

²⁰Cât despre lucrurile de amănunt, le-am poruncit trimişilor voştri şi alor mei să stea de vorbă cu voi.

²¹Fiţi sănătoşi! Anul o sută patruzeci şi opt, în douăzeci şi patru ale lunii Dioscor[3]”.

²²Scrisoarea regelui suna astfel: „Regele Antioh către fratele său Lisias, salutare!

²³Fiind părintele nostru plecat să stea laolaltă cu zeii,[4] iar noi înşine vrând ca toţi cei din regatul nostru să-şi poată vedea de trebile lor fără să fie tulburaţi,

²⁴aflând că Iudeii nu se învoiesc – aşa cum o voia părintele nostru – să treacă la obiceiurile greceşti, ci mai degrabă voiesc să-şi păstreze felul de viaţă care le este propriu, fapt pentru care au cerut să fie lăsaţi în datinile lor,

²⁵dorind noi, aşadar, ca nici neamul acesta să nu cunoască nici un fel de tulburare, hotărâm ca templul lor să le fie dat înapoi şi ca ei să trăiască potrivit cu obiceiurile părinţilor lor.

²⁶Aşadar, fă bine şi trimite pe cineva acolo şi să le dea mâna dreaptă[5], pentru ca, ştiind ei astfel ce avem în gând, să-şi recapete curajul şi cu voioşie să-şi vadă de treburile lor.

²⁷Scrisoarea regelui către neamul Iudeilor suna astfel: „Antioh către Sfatul bătrânilor Iudeilor, salutare!

²⁸Dacă voi o duceţi bine, aceasta-i şi după inima noastră. Noi înşine ne bucurăm de o sănătate bună.

²⁹Menelau ne-a adus la cunoştinţă dorinţa voastră de a vă întoarce acasă şi de a vă vedea de treburile voastre.

³⁰Aşadar, acelora care vor porni la drum înainte de treizeci ale lunii Xantic[6] li se întinde mâna dreaptă, să călătorească fără nici o grijă.

³¹Iudeii să se bucure de bucatele lor şi de legile lor ca şi mai înainte, şi nimeni dintre ei să nu fie neliniştit în vreun fel de greşalele făcute din neştiinţă.

³²De altfel, l-am trimis pe Menelau să vă liniştească.

³³Fiţi sănătoşi! Anul o sută patruzeci şi opt, în cincisprezece ale lui Xantic”.

³⁴Romanii au trimis şi ei o scrisoare întocmită astfel: „Quintus Memmius, Titus Manius[7], împuterniciţii Romanilor, către poporul Iudeu, salutare!

³⁵Cele ce v’au fost îngăduite de Lisias, ruda regelui, vi le îngăduim şi noi.

³⁶Cât despre cele hotărâte de el, să-i fie spuse regelui, trimiteţi-ne neîntârziat pe cineva, după ce le veţi fi cercetat, pentru ca noi să i le înfăţişăm regelui aşa cum credeţi voi că e bine; căci noi mergem acum la Antiohia.

³⁷Grăbiţi-vă dar să ne trimiteţi oameni, ca să ştim şi noi ce doriţi.

³⁸Fiţi sănătoşi! Anul o sută patruzeci şi opt, în cincisprezece ale lunii Xantic.