Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 2 Macabei 15 Bible Online

2 Macabei 15 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

2 Macabei 15

¹Nicanor, prinzând de veste că Iuda şi oamenii lui se aflau în ţinuturile Samariei, s’a hotărât să-i lovească, fără nici o frică, în ziua de odihnă.

²Dar, cum Iudeii care-l urmau de silă ziceau: „Nu-i omorî într’un chip atât de sălbatic şi barbar, ci dă-i cinstire acelei zile pe care Cel ce vede totul a cinstit-o mai înainte, sfinţind-o”,

³acest de-trei-ori-nemernic a întrebat dacă în cer se află un Stăpân care a poruncit să se ţină ziua a şaptea.

⁴Şi dacă aceia au spus: „Însuşi Domnul-Cel-Viu, Stăpânul cerului, El este Cel ce a poruncit ca ziua a şaptea să fie sărbătorită”,

⁵celălalt a răspuns: „Ei bine, eu, stăpân peste pământ, eu sunt cel ce porunceşte să se pună mâna pe arme şi să se plinească slujba regelui”. Cu toate acestea, el n’a ajuns să-şi plinească planul său nelegiuit.

⁶În timp ce Nicanor, cu o nemaipomenită trufie, hotărâse să înalţe un trofeu[1] obştesc cu tot ceea ce va fi fost luat ca pradă de la Iuda şi ai săi,

⁷Macabeul nu contenea să fie încrezător şi îşi păstra întreaga nădejde că va dobândi sprijinul Domnului.

⁸Şi-i îndemna pe ai săi să nu se sperie de apropierea păgânilor, ci să aibă mereu în minte ajutoarele care mai înainte le veniseră din cer, iar acum să se bizuie pe biruinţa ce le va veni din partea Atotputernicului.

⁹încurajându-i prin Lege şi profeţi şi, pe deasupra, amintindu-le de luptele pe care le duseseră la bun sfârşit, el îi făcea încă şi mai dornici de luptă.[2]

¹⁰Stârnindu-le astfel curajul, îşi rostea poruncile, totodată arătând că păgânii erau lipsiţi de cuvânt şi-şi călcaseră jurămintele.

¹¹După ce l-a înarmat pe fiecare, nu atât cu încrederea pe care o dau scuturile şi lăncile, ci mai mult cu tăria lăuntrică pe care o dau bunele cuvinte, le-a mai povestit un vis vrednic de crezare, un fel de vedenie[3], care i-a bucurat pe toţi.

¹²Iată ce văzuse: Onia, fost cândva mare preot, om încuviinţat şi bun, iscusit la cuvânt şi, încă din copilărie, închinat faptelor virtuoase[4], se ruga, cu mâinile întinse, pentru întreaga obşte iudaică;

¹³apoi, în acelaşi fel, s’a ivit un om deosebit prin părul său alb şi prin strălucire, îmbrăcat în uimitoare şi minunată slavă.

¹⁴Şi, răspunzând, Onia a zis[5]: „Acesta este prietenul fraţilor săi, care se roagă mult pentru popor şi pentru Sfânta Cetate, Ieremia, profetul lui Dumnezeu”;

¹⁵apoi Ieremia, întinzând mâna dreaptă, i-a dat lui Iuda o sabie de aur şi, dându-i-o, a rostit aceste cuvinte:

¹⁶Ia această sabie sfântă; e un dar al lui Dumnezeu; cu ea îi vei face bucăţi pe duşmani”.

¹⁷Reînvigoraţi de aceste cuvinte ale lui Iuda, tare frumoase, menite să împingă spre vitejie şi să îmbărbăteze inimile tinerilor, au hotărât să nu-şi aşeze tabăra, ci de năprasnă să se repeadă în faţă, deznodământul fiind acela de a se arunca în luptă cu toată bărbăţia de care erau în stare, gândindu-se la primejdia care ameninţa cetatea, lucrurile sfinte şi templul.

¹⁸Căci teama pe care o aveau pentru femeile şi copiii lor, ca şi pentru fraţii şi rudele lor, era pentru ei o grijă de mâna a doua; cea mai mare şi cea dintâi teamă era pentru templul cel sfinţit.

¹⁹Cât despre cei pe care-i lăsaseră în cetate, neliniştea acestora nu era mică, tulburaţi cum erau de acest război în plină câmpie[6].

²⁰În timp ce toţi aşteptau hotărârea următoare, şi’n timp ce duşmanii, adunaţi la un loc, se rânduiseră în linie de bătaie, elefanţii fiind aşezaţi în loc potrivit, iar călăreţii, în cele două aripi,

²¹Macabeul, văzând în faţa lui aceste mulţimi, felurimea armelor, înfăţişarea sălbatică a elefanţilor, şi-a întins mâinile spre cer şi L-a chemat pe Domnul Care face minuni, ştiind bine că El le dă celor vrednici biruinţa nu prin mijlocirea armelor – nu, nicidecum! –, ci pe temeiul a ceea ce El a hotărât.

²²Si, rugându-se, a zis aşa: „Stăpâne, Tu l-ai trimis pe îngerul Tău în vremea lui Iezechia, regele Iudeii, şi el a nimicit ca la o sută optzeci şi cinci de mii din oastea lui Senaherib;

²³Stăpâne al cerului, trimite şi acum înaintea noastră un înger bun, care să semene groaza şi cutremurul,

²⁴în aşa fel încât, prin măreţia braţului Tău, loviţi să fie de spaimă cei ce năvălesc cu blasfemii împotriva poporului Tău celui sfânt!” Şi aşa a încheiat.

²⁵În acest timp, Nicanor şi oamenii lui înaintau cu trâmbiţe şi cântece voioase[7];

²⁶dar Iuda şi oamenii săi veneau în mâinile duşmanilor cu chemări şi rugăciuni.

²⁷Bătându-se cu braţele şi rugându-L din inimă pe Dumnezeu, au doborât nu mai puţin de treizeci şi cinci de mii de oameni, mult veselindu-se de această lucrare a lui Dumnezeu.

²⁸Lucrul isprăvit, în timp ce se întorceau plini de bucurie, l-au recunoscut pe Nicanor, căzut cu armură cu tot.

²⁹Printre strigăte şi vuiete îl binecuvântau pe Stăpân în limba părinţilor lor.

³⁰După aceea, cel care pe de-a’ntregul, cu trup şi suflet, se luptase în linia întâi pentru concetăţenii săi, cel care, încă din tinereţe, îşi păstrase iubirea pentru cei din neamul său, a poruncit ca lui Nicanor să i se taie capul, precum şi mâna pân’la umăr, şi să fie aduse la Ierusalim.

³¹Odată sosit acolo, i-a chemat pe cei din neamul său, pe preoţi i-a aşezat în faţa jertfelnicului şi a trimis să-i caute pe cei din Cetăţuie.

³²Le-a arătat capul netrebnicului Nicanor, precum şi mâna pe care acest blasfemiator o ridicase cu obrăznicie împotriva sfintei case a Celui-Atotputernic;

³³apoi, tăind limba necredinciosului Nicanor, a poruncit ca, în bucăţele, să fie dată păsărilor[8], iar răsplata nebuniei lui să fie spânzurată în faţa templului.[9]

³⁴Şi toţi, cătând spre cer, L-au binecuvântat pe Domnul Cel ce Se arătase, zicând: „Binecuvântat fie Cel ce Şi-a păzit Locul neîntinat!”

³⁵Capul lui Nicanor l-a atârnat de zidul Cetăţuii, ca semn aievea, la vedere pentru toţi, al ajutorului Domnului.

³⁶Si toţi au hotărât, prin vot obştesc[10], ca ziua aceasta să nu fie lăsată să treacă fără nici o amintire, ci să fie prăznuită în cea de a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, numită în aramaică Adar[11], ajunul zilei zise a lui Mardoheu[12].

³⁷Aşa s’au desfăşurat întâmplările privitoare la Nicanor; şi pentru că, de atunci, Cetatea a rămas în stăpânirea Evreilor, aici îmi voi opri şi eu povestirea.

³⁸Dacă alcătuirea ei e bună, izbutită, asta am vrut şi eu; dacă e slabă sau mijlocie, asta-i tot ce-am putut eu face.

³⁹Căci, aşa cum e dăunător să bei numai vin-vin sau numai apă-apă, pe când vinul amestecat cu apă e plăcut şi te desfată[13], tot astfel şi o bună întocmire a povestirii încântă urechile celor ce citesc.[14] Aşadar, aici va fi sfârşitul.