Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 2 Macabei 7 Bible Online

2 Macabei 7 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

2 Macabei 7

¹Şi s’a mai întâmplat cu şapte fraţi, ce se aflau i sub pază împreună cu mama lor, că regele, chinuindu-i sub lovituri de bici şi de vână de bou, îi silea să se atingă de carne de porc (oprită de lege).

²Iar unul din ei, vorbind în numele tuturor, a zis: „Ce vrei tu să întrebi sau să ştii de la noi? Noi suntem gata ca mai degrabă să murim decât să călcăm legile părinţilor noştri”.

³Înnebunit de furie, regele a poruncit să înfierbânte tigăi şi căldări.

⁴Şi dacă acelea au fost de îndată înfierbântate, a poruncit să i se taie limba celui ce vorbise în numele lor, apoi să-i jupoaie pielea de pe cap[1] şi să-i ciopârţească mâinile şi picioarele, sub ochii celorlalţi fraţi ai săi şi ai mamei sale.

⁵Şi după ce l-au schilodit de tot, a poruncit să fie adus la foc şi, încă suflând, să fie fript în tigaie. Şi’n timp ce aburul din tigaie se răspândea până departe, ceilalţi se îndemnau unii pe alţii, împreună cu mama lor, să moară vitejeşte; şi ziceau:

⁶„Domnul Dumnezeu vede, «şi fără’ndoială că are milă de noi, potrivit cu ceea ce Moise a spus limpede în cântarea sa: «El Se va pleca spre robii Săi»”.

⁷Şi dacă cel dintâi a părăsit viaţa în acest fel, l-au adus la chinuri pe cel de al doilea şi, după ce i-au jupuit pielea de pe cap, cu păr cu tot, l-au întrebat: „Vrei să mănânci [carne de porc] înainte ca trupul să-ţi fie pedepsit bucată cu bucată?”

⁸Iar el, răspunzând în limba părinţilor săi, a răspuns: „Nu!” Pentru aceasta, şi el a îndurat, pe rând, aceleaşi chinuri ca şi cel dintâi.

⁹Şi, înainte de a-şi da duhul, a zis: „Tu, nemernicule, tu ne azvârli din viaţa de acum, dar împăratul lumii ne va învia spre a ne da o viaţă veşnică[2], nouă, celor ce murim de dragul legilor Lui”.

¹⁰După acesta l-au chinuit pe cel de al treilea; el şi-a scos limba de îndată ce i s’a cerut, şi-a întins curajos mâinile

¹¹şi a zis cu vitejie: „De la Cer am aceste mădulare, şi de dragul legilor Lui le dispreţuiesc, şi de la El nădăjduiesc să le recapăt”,

¹²în aşa fel încât însuşi regele şi cei ce se aflau cu el au fost izbiţi de curajul acestui tânăr, pentru care suferinţele nu însemnau nimic.

¹³Părăsind şi el viaţa, l-au supus tot astfel pe cel de al patrulea la chin şi sfârtecare.

¹⁴Când să moară, acesta s’a rostit astfel: „E de dorit să părăseşti viaţa prin mâna oamenilor când aştepţi nădejdea dată de Dumnezeu că prin El vei învia: căci pentru tine nu va fi înviere spre viaţă”.

¹⁵Îndată după aceea l-au adus pe cel de al cincilea şi l-au chinuit.

¹⁶Dar el, uitându-i-se [regelui] drept în ochi, a zis: „Deşi eşti supus stricăciunii, ai putere asupra oamenilor şi faci ceea ce vrei; să nu crezi însă că neamul nostru va fi părăsit de Dumnezeu.

¹⁷În ce te priveşte, ai răbdare şi vei vedea măreţia puterii Lui şi cum te va chinui, pe tine şi pe urmaşii tăi.

¹⁸După el l-au adus pe cel de al şaselea care, înainte de a-şi da duhul a zis: „Nu te amăgi’n zadar; căci noi chiar din pricina noastră suferim aceasta, de vreme ce am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru: de aici, aceste întâmplări de necrezut;

¹⁹tu, însă, nu te gândi că vei rămâne nepedepsit, după ce te-ai apucat să faci război împotriva lui Dumnezeu”.

²⁰Iar mama, mama a fost de-a dreptul minunată, cu mult deasupra tuturor; sprijinită pe nădejdile ei în Domnul, a îndurat cu mare curaj să-şi vadă pe cei şapte fii murind în durata unei singure zile.

²¹Pe fiecare îl încuraja în limba părinţilor ei; clocotind de simţăminte vite’ze şi învigorându-şi sufletul de femeie cu inimă bărbată, le zicea:

²²„Nu ştiu cum v’aţi ivit voi în pântecele meu; nu eu sunt aceea care v’a dăruit duhul şi viaţa, şi cu aţâţ mai puţin sunt aceea care a izvodit alcătuirea fiecăruia din voi,

²³ci, fără îndoială, Făcătorul lumii, Care a zidit omul dintru’nceput şi Care a plăsmuit obârşia tuturor lucrurilor, EL în mila Lui, vă va da şi duhul, şi viaţa, de vreme ce astăzi vă dispreţuiţi pe voi înşivă de dragul legilor Lui”.

²⁴Antioh se credea defăimat şi presupunea că aceste cuvinte îl ocărau pe el.[3] Şi, cum cel mai tânăr era încă în viaţă, nu numai că-l îndemna prin cuvinte, dar şi prin jurăminte căuta să-l încredinţeze că-l va face bogat şi fericit dacă se leapădă de [obiceiurile] părinţilor săi; mai mult, că-l va face prieten al său[4] şi-i va încredinţa dregătorii obşteşti.

²⁵Dar, cum tânărul nu lua aminte la acestea, regele a chemat-o pe mamă şi i-a cerut să devină sfătuitoarea copilandrului, cu scopul de a-l scăpa.

²⁶După nenumărate îndemnuri ale acestuia, ea s’a învoit să-şi sfătuiască fiul.

²⁷Dar, aplecându-se spre el şi luându-l în bătaie de joc pe crudul tiran, s’a rostit astfel în limba părinţilor ei: „Fiule, ai milă de mine, cea care te-am purtat nouă luni în pântecele meu, care te-am alăptat vreme de trei ani[5], care te-am hrănit, care te-am adus până la această vârstă şi m’am îngrijit de creşterea ta.

²⁸Te rog, fiule, ridică-ţi ochii spre cer şi spre pământ, vezi-le pe toate câte se află în ele şi cunoaşte că Dumnezeu nu le-a făcut din cele ce erau[6] şi că tot aşa a fost făcut şi neamul omenesc.

²⁹Nu te teme de acest călău, ci arată-te vrednic de fraţii tăi şi primeşte moartea, pentru ca, prin mila Sa, să te redobândesc împreună cu fraţii tăi”[7].

³⁰Nu-şi isprăvise bine vorba când tânărul a zis: „Ce mai aşteptaţi? Eu nu ascult de porunca regelui, ci de porunca legii care le-a fost dată părinţilor noştri prin Moise.

³¹Cât despre tine, cel ce ai scornit tot felul de rele împotriva Evreilor, nu vei scăpa din mâinile lui Dumnezeu.

³²Căci noi, noi din pricina păcatelor noastre suferim;

³³dacă, pentru mustrarea şi îndreptarea noastră, Domnul-nostru-Cel-Viu S’a mâniat vremelnic pe noi, El din nou va să Se împace cu robii Săi.

³⁴Dar tu, cel necredincios şi cel mai ticălos dintre toţi oamenii, nu te umfla în propria-ţi nebunie, amăgindu-te cu zadarnice nădejdi şi ridicându-ţi mâna împotriva copiilor Cerului[8];

³⁵că încă n’ai scăpat de judecata Atotţiitorului Dumnezeu, Care vede totul.

³⁶Căci fraţii noştri, după ce au îndurat o durere de scurtă durată, beau acum din izvorul cel nesecat al vieţii, de dragul legământului lui Dumnezeu; dar tu, prin judecata lui Dumnezeu, vei fi cu dreptate pedepsit pentru semeţia ta.

³⁷Cât despre mine, ca şi fraţii mei, îmi dau trupul şi sufletul pentru legile părinţilor mei, rugându-L pe Dumnezeu să fie grabnic milostiv neamului nostru, iar pe tine, prin chinuri şi plăgi, să te facă să mărturiseşti că El e singurul Dumnezeu.

³⁸Si poate că’n mine şi’n fraţii mei se va opri mânia Celui-Atotputernic, pe drept dezlănţuită asupra neamului nostru întreg”.

³⁹Spumegând de furie, regele l-a chinuit pe acesta din urmă cu mult mai multă cruzime decât pe ceilalţi, simţind gustul amar al bătăii de joc.

⁴⁰Aşa că şi acesta a părăsit viaţa în toată curăţia, cu desăvârşită încredere în Domnul.

⁴¹Mama a murit cea din urmă, după fiii ei.

⁴²Iată însă că e destul despre istoria ospeţelor idoleşti şi despre grozăvia chinurilor.