Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Marcu 12 Bible Online

Marcu 12 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Marcu 12

¹Şi a început să le vorbească în parabole: „Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor şi s’a dus departe.

²Şi la vremea cuvenită a trimis la lucrători un slujitor ca să ia de la ei din roada viei.

³Iar ei, prinzându-l, l-au bătut şi i-au dat drumul fără nimic.

⁴Şi din nou a trimis la ei un slujitor, dar şi pe acela, lovindu-l cu pietre, i-au spart capul şi l-au izgonit cu ocară.

⁵Şi a trimis un altul. Dar şi pe acela l-au ucis; şi pe mulţi alţii, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.

⁶Încă îl mai avea pe un fiu al său iubit, şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători spunându-şi: De fiul meu se vor ruşina.

⁷Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea a noastră va fi…

⁸Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie.

⁹Ce va face dar stăpânul viei?: Va veni şi pe lucrători îi va pierde, iar via o va da pe seama altora.

¹⁰Oare nici scriptura aceasta n’aţi citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului;

¹¹de la Domnul s’a făcut aceasta şi este minunată în ochii noştri?”

¹²Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor; fiindcă înţeleseseră că împotriva lor a spus parabola. Şi lăsându-L, s’au dus.

¹³Şi au trimis la El pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt.

¹⁴Iar ei, venind, I-au zis: „Învăţătorule, ştim că adevărat eşti şi nu-ţi pasă de nimeni, fiindcă tu nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie cezarului, sau nu? Să dăm, sau să nu dăm?”

¹⁵El însă, cunoscându-le făţărnicia, le-a zis: „De ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd”.

¹⁶Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: „Ale cui sunt efigia şi inscripţia de pe el?” Iar ei I-au zis: „Ale cezarului”.

¹⁷Iar Iisus a zis: „Daţi-i cezarului pe cele ale cezarului, iar lui Dumnezeu pe cele ale lui Dumnezeu!” Şi s’au minunat de El.

¹⁸Şi au venit la El saducheii, care spun că nu este înviere, şi L-au întrebat, zicând:

¹⁹„Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris că dacă moare fratele cuiva şi-şi va lăsa femeia fără copii, pe femeia lui s’o ia fratele său şi să-i ridice urmaş fratelui mort.

²⁰Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar a murit fără să lase urmaş;

²¹şi a luat-o cel de-al doilea şi a murit fără să lase urmaş; tot aşa şi al treilea;

²²şi au luat-o toţi şapte şi n’au lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia.

²³La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Că toţi şapte au avut-o de soţie”.

²⁴Şi le-a zis Iisus: „Oare nu rătăciţi voi din pricina aceasta, că nu ştiţi Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

²⁵Căci atunci când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri.

²⁶Iar despre morţi, că vor învia, n’aţi citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug[1], zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob?

²⁷Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Prin urmare, mult rătăciţi voi!”

²⁸Şi unul dintre cărturari, care-i auzise luându-se între ei la întrebări şi văzând că bine le-a răspuns El, s’a apropiat de El şi L-a întrebat: „Care poruncă este întâia din toate?”

²⁹Iisus i-a răspuns că întâia este: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn;

³⁰şi: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă.

³¹Iar a doua este aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Altă poruncă mai mare decât aceasta nu este”.

³²Şi I-a zis cărturarul: „Bine, Învăţătorule; adevărat ai spus că unul este Dumnezeu şi nu este altul în afară de El.

³³Şi să-L iubeşti pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile-de-tot şi decât toate jertfele”.

³⁴Iar Iisus, văzând că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: „Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu!” Şi nimeni nu mai îndrăznea să-I pună întrebări.

³⁵Şi’n timp ce învăţa în templu, Iisus dădea răspunsuri[2], zicând: „Cum de spun cărturarii că Hristos este fiul lui David?

³⁶Însuşi David a spus întru Duhul Sfânt: Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce-i voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale.

³⁷Aşadar însuşi David Îl numeşte pe El Domn; atunci, de unde până unde este fiul lui?…”. Şi multă mulţime Îl asculta cu bucurie.

³⁸Şi le spunea în învăţătura Sa: „Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să fie salutaţi în pieţe

³⁹şi să stea pe scaunele din faţă în sinagogi şi pe locurile cele dintâi la ospeţe,

⁴⁰ei, care mănâncă de istov casele văduvelor şi cu făţărnicie se roagă’ndelung; aceştia mai mare osândă-şi vor lua”.

⁴¹Şi şezând în faţa cutiei milelor[3], Iisus privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult.

⁴²Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi bănuţi, adică un codrant.

⁴³Şi chemându-i la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: „Adevăr vă grăiesc că această văduvă săracă a aruncat în cutia milelor mai mult decât au aruncat toţi ceilalţi.

⁴⁴Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, totul de la gura ei”.